Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cardul european de asigurari sociale de sanatate: detinut de doi europeni din cinci

Cele mai recente cifre arată că peste 190 de milioane de persoane dețin un card european de asigurări sociale de sănătate (CEASS), care le permite să obțină îngrijiri medicale de urgență și, astfel, să se bucure de vacanțe lipsite de griji atunci când călătoresc în Uniunea Europeană, Elveția, Liechtenstein, Norvegia și Islanda. Numărul titularilor de CEASS a crescut în mod constant, în 2012 înregistrându-se 15 milioane de noi cetățeni care dețin un CEASS comparativ cu anul precedent.

László Andor, comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune, a declarat: „Cardul european de asigurări sociale de sănătate este un adevărat succes, având în vedere că doi europeni din cinci dețin un card cu ajutorul căruia pot să economisească timp și bani în cazul în care se îmbolnăvesc sau se rănesc în timpul unei călătorii în străinătate. În cea mai mare parte a timpului, CEASS funcționează fără probleme. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru nu își îndeplinește obligațiile prevăzute de legislația UE și refuză recunoașterea cardului, Comisia va lua măsuri pentru a proteja drepturile cetățenilor europeni”.

CEASS confirmă dreptul unei persoane de a primi tratament de urgență în cadrul sistemului public de sănătate al țării gazdă în aceleași condiții și la același preț ca și cetățenii țării respective. Cardul este eliberat gratuit de către furnizorul național de servicii de asigurări de sănătate din țara de origine. CEASS nu poate fi utilizat pentru a acoperi tratamentele planificate în altă țară.

Spitalele care asigură servicii de sănătate publică sunt obligate să recunoască CEASS. În marea majoritate a cazurilor, pacienții care prezintă CEASS beneficiază de asistența medicală necesară, iar costurile le sunt rambursate fără probleme. În cazul în care cardul nu este acceptat, pacienții ar trebui să contacteze autoritatea de sănătate relevantă din țara pe care o vizitează. Numerele de contact pentru cazuri de urgență sunt ușor accesibile prin intermediul aplicației CEASS pentru telefoanele de tip smartphone și tablete (a se vedea mai jos). În cazul unui nou refuz, pacienții ar trebui să solicite asistență din partea autorităților din domeniul sănătății din țara lor de origine. În cazul în care se confruntă din nou cu probleme, pacienții ar trebui să contacteze Comisia Europeană. Comisia poate investiga reclamațiile și supune problema autorităților din țara în cauză, astfel cum a fost recent cazul Spaniei (IP/13/474). Împotriva oricărui stat membru care nu aplică legislația UE privind utilizarea CEASS vor fi inițiate proceduri privind încălcarea dreptului UE.

Descărcați aplicația!

Aplicația CEASS cuprinde informații despre card, numerele de telefon de urgență, tratamentele care sunt acoperite și costurile, cum să depuneți o cerere de rambursare și cui trebuie să vă adresați în caz de pierdere a cardului. Aplicația acoperă toate cele 27 de țări ale UE, precum și Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția și este disponibilă în 24 de limbi, cu posibilitatea de a trece de la o limbă la alta. Aplicația va fi adaptată în curând pentru a ține seama de recenta aderare a Croației la UE.

Aplicația nu înlocuiește CEASS.

Pagini Utile

Bucuresti, 11.07.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.