Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Campionatul Mondial de Gimnastica Ritmica – in direct la TVR

În perioada 9 – 13 septembrie, TVR 2, TVR HD şi portalul video al Televiziunii Române – TVR+ vor transmite în direct de la Porsche Arena din Stuttgart fazele finale ale Campionatului Mondial de Gimnastică Ritmică, ediţia 2015.

Pentru prima dată, la această competiţie România va fi reprezentată nu doar de sportive, ci şi de un arbitru internaţional: Daniela Chiriac din Arad, care a declarat presei că: „am ceva emoţii, fiind pentru prima oară arbitru la un Campionat Mondial. Sper să iasă bine, mai ales că este o competiţie de calificare la Jocurile Olimpice. În cursa pentru Rio de Janeiro se înscriu şi fetele noastre, Alexandra Piscupescu, care revine după o pauză competiţională şi Ana Luiza Filiorianu, aflată în primul an de seniorat.

Gimnastica ritmică, sportul pe care fostul preşedinte al Comitetului Olimpic Internaţional, Juan Antonis Samaranch l-a descris ca fiind cel mai fermecător şi feminin sport din lume, va putea fi urmărit la Televiziunea Română după următorul program:
· Miercuri, 9 septembrie, de la ora 10.10 – Finalele la cerc şi minge.
· Vineri, 11 septembrie, de la ora 10.10 – Finale la măciuci şi panglică
· Sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 10.10 – Individual compus Grupa A, de la ora 14.10 şi 16.10 – Individual grup
· Duminică, 13 septembrie, de la ora 14.10 – Grup. Finale pe obiecte

Comentariile vor fi asigurate de Monica Bucur.

Bucuresti, 08.09.2015
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.