Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Calatoriile a la carte transforma “Noul Germanwings” in cea mai moderna companie aeriana

din Europa/ Noi oferte tarifare Best, Smart si Clasic pentru clasa de zbor Economy/ Implementarea noului rebranding se va realiza incepand cu 1 iulie 2013

Compania low-cost Germanwings revoluționează piața aeriană din Europa. Germanwings va oferi în curând un produs de calitate superioară, cel mai bun produs al companiei aeriene pentru segmentul low-cost din Europa. De la 1 iulie 2013, vine în întâmpinarea clienților săi cu noi pachete de servicii, mai flexibile și apropiate nevoilor lor. Produsul va oferi tuturor pasagerilor posibilitatea ”zborurilor a la carte”. Astfel, pasagerii vor avea posibilitatea să își creeze propriul pachet individual de călătorie, noul concept oferindu-le posibilitatea de a adapta călătoria la nevoile personale. Pasagerii vor putea opta pentru o simplă călătorie low-cost fără alte servicii suplimentare sau pentru o „călătorie experiență”, cu alte servicii incluse și confort sporit. ”Noul Germanwings” oferă trei pachete de servicii diferite pentru clasa de zbor Economy, la tarife diferite. Pachetul ”Best” oferă servicii și opțiuni de calitate superioară și vine în special în întâmpinarea nevoilor oamenilor de afaceri, însă reprezintă o ofertă atractivă și pentru cei ce călătoresc în interes personal. Pachetul tarifar ”Smart” are anumite servicii suplimentare incluse, dar oferă și posibilitatea de a completa serviciile deja incluse în funcție de nevoile individuale. Pachetul ”Basic” reprezintă oferta low-cost.

Cristoph Franz, Președintele Consiliului Executiv al Deutsche Lufthansa AG: ”Cu ”noul Germanwings” declanșăm ofensiva în ceea ce privește conexiunile punct cu punct. Am dezvoltat un portofoliu de produse convingător și beneficiem de expertiză îndelungată pe segmentele low-cost și premium. „Noul Germanwings” combină elemente din ambele segmente. Astfel stabilim noi standarde pe piața europeană. Acest nou concept ne va ajuta să zburăm din nou profitabil chiar dacă zborul de conexiune nu decolează de pe un aeroport cu statut de hub aerian. În același timp dorim sa venim în întâmpinarea pasagerilor noștri cu o ofertă modernă.”

Începând cu1 iulie 2013 ”noul Germanwings” va reuni oferta de zboruri descentralizate din Europa ale companiei Lufthansa, operate în afara nodurilor de transport aerian Frankfurt sau München și portofoliul Germanwings. Compania va prezenta astfel o ofertă inteligentă, dinamică și inovatoare, pe care o va lansa pe piață începând cu 1 iulie 2013. Aeronavele ce fac parte din flota Lufthansa care vor fi operate pe viitor de ”noul Germanwings” vor trece tot de la această data printr-un proces de reechipare și transfer succesiv.

”Prezența proaspătă pe piață, ofertele tarifare ce pot fi concepute individual și calitatea superioară a unei companii aeriene parte a Grupului Lufthansa transformă Germanwings într-un furnizor atractiv atât pentru cei ce călătoresc în interes de afaceri, cât și pentru cei ce călătoresc în interes personal. Conceptul va fi îmbrățișat și de pasagerii tradiționali Lufthansa, care vor putea călători cu Germanwings pe rutele noastre care nu trec prin Frankfurt sau München”, a declarat Carsteb Spohr, membru al Consiliului Executiv al Deutsche Lufthansa AG.

O dată cu noul rebranding, Germanwings își modifică și logo-ul. Elementul cheie va fi un ”W” stilizat, într-o combinație cromatică de culoarea zmeurei și culoarea galben. Astfel, termenul ”wings” din Germanwings devine un simbol pregnant. Toate aeronavele companiei aeriene vor fi revopsite succesiv o dată cu introducerea noului concept, începând cu 1 iulie 2013.

Apropierea tot mai mare față de client reprezintă o componentă importantă pentru noul Germanwings: pe viitor, compania va putea interacționa în mod direct și spontan cu clienții ca urmare a dezvoltării aplicațiilor mobile de rezervare și informare. Toate prețurile sunt comunicate corect, nu există costuri ascunse, iar conexiunea telefonica cu numărul 0900 va fi înlocuită cu o conexiune mai ieftină, cu numărul 0180. De asemenea, Germanwings va păstra tariful minim pentru biletele de tip entry level de 33 de euro pentru un zbor one-way (doar dus.)

Conform moto-ului ”Rentabil, nu ieftin”, angajații companiei aeriene vor lucra și mai intens pe viitor în vederea îndeplinirii cerințelor clienților în mod optim. În acest sens, clasa de zbor Economy oferă posibilitatea de a alege între trei module tarifare de bază: Best, Smart și Basic. Tariful Best include cel mai bun produs disponibil pe segmentul de zboruri intra-europene low-cost și introduce standarde noi: pasagerul are rezervat un loc pe unul dintre primele trei rânduri din avion. Locul respectiv îi oferă un spațiu generos de 32 de țoli (81,2 cemtimetri), iar locul de la mijloc rămâne liber. Tariful Best mai include accesul la lounge-urile Lufthansa, check-in prioritar și utilizarea liniei rapide Fastlane la controlul de securitate, înregistrarea unui număr mai mare de mile în cadrul programului de fidelitate Miles & More, acumularea de mile HON Circle, posibilitatea de a preda cantitate dublă de bagaje (de 2 ori 23 de kilograme), catering à la carte la bord, flexibilitate la modificarea rezervării și posibilitatea de a anula biletul.

Tariful Best va fi disponibil, într-o primă etapă, pe toate zborurile domestice din Germania și pe piețele esențiale ale Germnwings, adică în Austria, Elveția, Belgia, Rusia, Franța și Marea Britanie.

Tariful Smart al noii companii Germanwings reprezintă noul tarif standard și corespunde unui produs clasic din gama economy, de calitate superioară: în cadrul acestui tarif sunt rezervate pentru pasageri locuri pe rândurile din partea din față a avionului. Aceste locuri oferă același spațiu generos de 32 de țoli (81,2 centimetri), la fel ca și oferta inclusă în pachetul Best. Oferta de catering din cadrul tarifului Smart include un snack și băuturi răcoritoare. Pasagerii care optează pentru tariful Smart pot preda gratuit un bagaj de cală de 23 de kilograme.

Tariful Basic este cel mai rentabil financiar și corespunde unui produs clasic low-cost: cei care optează pentru acest produs, renunță la serviciile de catering fără plată și la posibilitatea de a preda bagaj gratuit, iar în avion pot ocupa locuri doar începând cu rândul 11.

Ce este deosebit la Germanwings: Și în cazul celor două pachete tarifare Smart și Basic, pot fi achiziționate servicii suplimentare complementare. Fiecare pasager poate să își creeze un pachet de servicii personalizat, selectând din meniul de opțiuni de calitate superioară produsul dorit în doar câțiva pași – simplu și flexibil.

Thomas Winkelmann, purtător de cuvânt al Germanwings: ”Germanwings introduce noi standarde în industria aeriană din Europa. Noul produs le oferă clienților ceea ce este mai bun în lumea transportatorilor low-cost și în cea a companiilor aeriene tradiționale.”

Dispunând de o flotă de 90 de aeronave, compania va putea transporta prin conexiuni directe aproximativ 20 de milioane de pasageri.

Köln/Bonn / Bucuresti, 06.12.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.