Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Buderus incalzeste Bucurestiul

Buderus, producător de top în domeniul sistemelor de încălzire, anunţă lansarea unei campanii de Guerilla Marketing, care atrage atenţia asupra sistemelor sale ecologice de încălzire şi a implicaţiilor Programului Naţional de Finanţare “Casa Verde”. Noul program, ce va avea un impact deosebit asupra pieţei româneşti de sisteme de încălzire, va fi demarat pe 5 ianuarie 2009, fiind derulat cu ajutorul Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile şi finanţat de Administraţia Fondului pentru Mediu. Campania de Guerilla Marketing iniţiată de Buderus în dimineaţa zilei de 10 decembrie 2008, constă în oferirea a 15.000 de căciuliţe albastre tuturor trecătorilor aflaţi în centrul Bucureştiului. Căciuliţele simbolizează ideea de confort termic oferit de produsele Buderus, în mijlocul unui oraş îngheţat. Cu această ocazie, Buderus anunţă lansarea unui nou site de internet www.heat-up-now.com, unde vizitatorii pot găsi mai multe informaţii despre campania de Guerilla Marketing, pot vedea poze şi filme din timpul pregătirii evenimentului. Mai mult, până pe 31 decembrie 2008, noul site oferă posibilitatea de a trimite felicitări electronice amuzante sau de a câştiga un premiu surpriză la tombola specială de sărbători.

Mesajul campaniei, “Heat up now“, este menit “să aducă Buderus mai aproape de consumatorii români şi să le prezinte mai multe informaţii despre suportul pe care îl pot primi pentru a-şi transforma locuinţa într-o “Casă Verde”, a afirmat Alexandru Eftimiu, Director General, Buderus România. “În acelaşi timp, dorim să oferim publicului recomandări personalizate despre sistemele ecologice de încălzire care să faciliteze un confort termic sporit acasă sau la birou. Scopul nostru este să punem la dispoziţia clienţilor echipamente performante şi de încredere, cu o eficienţă energetică sporită, ce permite reducerea costurilor,” a adăugat Alexandru Eftimiu.

În realizarea campaniei au fost implicate mai multe echipe de promoteri care au fost prezenţi în toate zonele publice importante din centrul Bucureştiului. Mai mult, pentru decorarea spaţiilor publice, activitatea a început în toiul noptii, la ora 3:00. Astfel, pentru cateva ore, centrul Bureştiului (Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Piaţa Revoluţiei şi Piaţa Presei Libere) a fost învăluit pentru câteva ore de căldura albastră, oferită de Bosch. Căciuliţele albastre plasate în toate locurile accesibile pietonilor au fost adoptate fără ezitare de către aceştia, stârnindu-le totodată curiozitatea să acceseze site-ul www.heat-up-now.ro.

Buderus oferă toate informaţiile necesare pe site-ul www.buderus.ro, unde sunt prezentate consumatorilor români detalii despre produsele Buderus şi Programul Naţional “Casa Verde”. Programul debutează la începutul lunii ianuarie 2009 prin intermediul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, cu finanţarea Administraţiei Fondului pentru Mediu. Buderus vizează informarea publicului despre modalitatea prin care se poate beneficia de subvenţia de 90% oferită de stat la achiziţia unui sistem ecologic de încălzire.

Programul “Casa Verde” prevede ca, pe parcursul anului 2009, persoanele fizice, asociaţiile de locatari şi organizaţiile neguvernamentale să beneficieze de o subvenţie de până la 90% din costurile aferente la înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire din imobile cu echipamente ce utilizează energia solară, geotermală şi eoliană. Mai mult, operatorii economici, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile de învăţământ vor fi subvenţionate cu până la 60% din totalul investiţiei. Suma alocată în anul 2009 pentru acest program este de 520.000 000 lei şi va acoperi atât costurile de achiziţie, cât şi de instalare şi testare a noilor sisteme ecologice de încălzire. 400.000.000 lei din această sumă va fi destinată doar persoanelor fizice, asociaţiilor de locatari sau organizaţiilor neguvernamentale.

Bucuresti, 11.12.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.