Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bosch, DEUTZ si Eberspächer devin parteneri

in domeniul sistemelor de tratare ulterioara a gazelor de esapament pentru motoarele diesel

Companiile Robert Bosch GmbH, DEUTZ AG şi Eberspächer GmbH & Co. KG au semnat un contract pentru înfiinţarea unui joint venture în sectorul sistemelor de tratare ulterioară a gazelor de eşapament pentru motoarele diesel. Această societate mixtă va funcţiona sub denumirea „Bosch Emission Systems GmbH & Co. KG“ şi va avea sediul în Stuttgart. În acest moment, se aşteaptă aprobarea din partea autorităţilor antitrust. Obiectivul nou-înfiinţatei societăţi este acela de a utiliza competenţele şi cunoştinţele tehnice ale celor trei companii pentru a perfecţiona procesul de tratare al particulelor de funingine şi de a oferi soluţii complete pentru respectarea prevederilor stricte referitoare la emisiile poluante, ce vor intra în vigoare începând cu anul 2011. Bosch Emission Systems va produce motoare ce vor fi utilizate atât pentru utilaje şi echipamentele, cât şi pentru vehiculele comerciale. Se estimează că producţia de serie va începe în al treilea trimestru al acestui an.

„Ne-am propus să poziţionăm compania Bosch Emission Systems pe piaţa mondială, ca un furnizor de tehnologie de vârf în domeniul sistemelor de tratare ulterioară a gazelor de evacuare. Cum în viitor, în Europa, America de Nord şi Japonia, normele de poluare vor fi extrem de drastice, cererea de sisteme de tratare ulterioară a gazelor evacuate va creşte în mod semnificativ. Acest lucru este valabil şi pentru utilajele mobile de lucru şi pentru vehiculele comerciale care vor fi exportate către statele care formează grupul BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China)“, a explicat dr. Gerhard Turner, preşedintele Diviziei Bosch Diesel Systems. Activitatea companiei se adresează cu precădere producătorilor de motoare şi de echipamente la nivel mondial. Gama de produse este concepută pentru utilaje mobile cum ar fi excavatoare, încărcătoare frontale, tractoare şi combine, dar şi pentru echipamente staţionare. Alte domenii vizate sunt vehiculele comerciale, ca de exemplu camioane şi autobuze. Noile sisteme includ controlul electronic şi, în funcţie de necesităţi, vor utiliza tehnologii de optimizare a arderii amestecului, pentru regenerarea filtrelor de particule diesel.

Din punct de vedere tehnologic, conceptul se bazează pe principiul unei structuri modulare. În componenţa viitoarelor motoare vor intra multe elemente standard, asfel încât, ca şi concepţie, se poate vorbi de un sistem de tratare ulterioară a gazelor de eşapament unic, dar care poate fi adaptat uşor şi pentru a corespunde oricărui tip de vehicul. „În calitate de producător de motoare, ne-am creat un renume pe această piaţă prin punerea în practică a unor soluţii individuale, adaptate fiecărui client în parte. Contribuţiile noastre la acest parteneriat sunt cunoştinţele tehnice şi experienţa dobândite de-a lungul timpului. În acest fel, investim nu numai în produsele noastre, ci şi în dezvoltarea rapidă a pieţei sistemelor de tratare ulterioară a gazelor de eşapament“, a declarat Gino Mario Biondi, membru al conducerii DEUTZ AG, responsabil cu dezvoltarea noilor tehnologii.

Prin utilizarea aproape exclusivă a componentelor standard, cei trei membrii ai acestui parteneriat consideră că dispun de un avantaj deosebit pe piaţă, competitivitatea noii firme vizând atât nivelul costurilor, cât şi timpul necesar pentru proiectarea şi dezvoltarea de noi sisteme care să satisfacă cerinţele clienţilor. De asemenea, Bosch Emission Systems, asigură şi flexibilitatea necesară: spaţiul relativ mic din utilajele mobile poate fi utilizat optim prin folosirea unui sistem modular de conducte de evacuare, proiectat individual.

„Odată cu apariţia acestui sistem modular, Bosch Emission Systems răspunde unui mare gol existent pe piaţă. Sistemul poate fi aplicat peste tot unde costurile necesare unei dezvoltări individuale sunt prea mari, cum ar fi producţia de serie a vehiculelor comerciale“, a declarat Dr. Thomas Wünsche, director general al Eberspächer Abgastechnik.

La început, 100 de angajaţi ai firmelor implicate în proiect vor lucra împreună în cadrul Bosch Emission Systems. Sediul central din Stuttgart va include departamentele de proiectare, vânzări şi administrativ. „Bosch Emission Systems este o companie de sine-stătătoare, care va lucra absolut independent de companiile-mamă. De la bun început vrem să ne afirmăm prin calitatea deosebită a soluţiilor oferite. Angajaţii noii societăţi dispun de o experienţă vastă şi de competenţa de a pune în practică o gamă variată de aplicaţii“, a subliniat Wolfgang Albrecht, coordonator de proiect în cadrul Bosch şi director general al Bosch Emission Systems.

Bucuresti, 16.03.2010

{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.