free download 78 travel guides written by experts

BMW Seria 7 ActiveHybrid prezentat in videoclipul celui mai recent single Urma

„All wrong”, al doilea extras de pe albumul „Lost End Found” al formaţiei Urma, a debutat printr-un videoclip în care este prezentat şi BMW Seria 7 ActiveHybrid.

„Lost End Found” este un proiect muzical de anvergură al formaţiei Urma. Albumul se face cunoscut publicului într-o formă inedită, un puzzle: fiecare piesă este imprimată în studio şi prezentată pe site-ul oficial www.urma.ro , oferind astfel ocazia fiecărui „colecţionar" de a adăuga piesele una câte una la colecţia  proprie, până va obţine întreg albumul. La final, albumul va fi oferit publicului într-o manieră unică, sub forma unui jurnal de fotografie.

Cel de-al doilea single al albumului, „All wrong” a debutat în această săptămână. Videoclipul piesei este regizat de Octavian Cociş, un vechi colaborator al trupei, cel care a regizat si videoclipul primului single inclus pe acest material. Pentru realizarea noului material video, trupa a folosit în premieră un automobil BMW Seria 7 ActiveHybrid, cel mai rapid hibrid în producţia de serie şi una dintre cele mai exclusive limuzine existente momentan pe piaţă. Este pentru prima dată când un astfel de model este folosit într-un proiect muzical, videoclipul Urma fiind din acest punct de vedere o premieră mondială. Pe parcursul filmărilor, automobilul a fost condus de Mani Gutau, fondatorul şi solistul formaţiei.

“Pasiunea lui Mani pentru marca BMW ne onorează, aceasta nu este prima noastră colaborare. Suntem încântaţi să fim prezenţi în acest proiect al formaţiei Urma cu BMW Seria 7 ActiveHybrid. Este un automobil fără compromisuri – o limuzină cu performanţe şi tehnologie de excepţie care se asociază cu un proiect fără compromisuri, în stilul specific Urma. Concertele lor sunt deosebite şi ne bucurăm că acum BMW se leagă de povestea noului album,” a declarat Alex Şeremet, Corporate Communications Manager BMW Group România.

‘’Sunt extrem de fericit de apariţia acestui nou material video, din două puncte de vedere: în primul rând ca muzician implicat în grupul artistic Urma şi în al doilea rând ca pasionat şi entuziast irecuperabil al mărcii BMW. Am câştigat un pariu personal făcut la debutul acestui proiect în 2003, respectiv primul material discografic intitulat Nomad Rhymes, considerând acest videoclip dovada vie a faptului că muzica non-comercială, sinceră, făcută fără compromisuri poate fi asociată cu o maşină premium şi o femeie frumoasă, pentru a construi o poveste cu sens. Prin intermediul acestui material video, sper ca privitorul, cu ajutorul elegantei ActiveHybrid 7 şi a senzualităţii actriţei Maria Bata să accepte, indiferent de experienţa sa în motosport, un adevăr firesc, anume: cars are beautiful.’’ a declarat Mani Gutau, fondatorul şi solistul formaţiei Urma.

Despre Urma

Înfiinţată în anul 2003, Urma s-a remarcat încă de la început printr-o manieră de interpretare aparte, abordând ca gen muzical un mix complex de rock acoustic îmbinat cu elemente de jazz. Formată din Mani Gutau, Sorin Erhan, Dominic Csergo, Jimmy Cserkesz, Luis Angel Palomino, Ati Panaitescu şi Catrinel Bejenariu, trupa s-a afirmat pe scena autohtonă pentru profesionalismul şi maniera diferită de abordare muzicală. Pe parcursul a peste şapte ani de activitate, trupa a avut peste 300 de apariţii live în concerte şi festivaluri în ţări precum Ungaria, Franţa, Germania sau Elveţia, printre concertele din România numărându-se apariţia în cadrul festivalului Ciuc Summer Fest, pe aceeaşi scenă cu artişti ca Faithless, Pink Martini sau Gary Moore, seria concertelor de la Ateneul Român sau Sala Palatului.

În data de 30 aprilie 2011 Urma va susţine în premieră o reprezentaţie live în Londra, Marea Britanie, în cadrul unuia dintre cele mai mari festivaluri de film din Marea Britanie, East End Film Festival, festival ce are ca ambasadori personalităţi remarcabile precum Danny Boyle, Nitin Sawhney sau Steven Berkoff. East End Film Festival aniversează anul acesta cea de a zecea ediţie, cu o secţiune specială dedicată cinematografiei româneşti.

Proiecte culturale BMW

La nivel internaţional BMW a deschis implicarea în proiecte culturale de anvergură cu seria de lucrări „Roşu”, „Galben”, „Albastru” comandate artistului german Gerhard Richter în 1972. Acestea au fost folosite pentru inaugurarea noului sediu al mărcii – clădirea „Patru cilindrii”, care poartă semnătura celebrului arhitect german Karl Schwantzer. Colaborările cu case de arhitectură de renume au fost continuate 30 de ani mai târziu, când Coop Himelb(l)au a creat BMW Welt şi Zaha Hadid noua fabrică BMW de la Leipzig.

Muzică clasică, design şi arhitectură şi artă contemporană, toate beneficiază de programul de sponsorizări culturale BMW la nivel internaţional. O direcţie importantă este susţinerea tinerilor artişti prin premii precum cel al Galeriei Naţionale Berlin, „Prix BMW” prezentat la Paris Photo sau „Premio de Pintura” oferit de BMW împreună cu Coroana Regală a Spaniei. Art Basel, Art Basel Miami Beach, the Frieze Art Fair din Londra sau FIAC Paris. La lansarea de noi modele, BMW a colaborat cu artişti contemporani de anvergură precum Theo Jansen, Joshua Davis, Rankin sau Robin Rhode, ultimul pentru prezentarea noului BMW Z4.

Cel mai important proiect cultural al mărcii este seria de modele BMW Art Car. 16 automobile au fost deja personalizate de artişti contemporani precum Andy Warhol, Frank Stella, Roy Lichtenstein, Jenny Holzer sau Jeff Koons. Multe dintre aceste opere de artă au participat în competiţii de motorsport şi s-a creat astfel o legătură unică între artişti, ingineri şi piloţi, definitorie pentru BMW.

Proiectul „BMW Art Car” este şi unul din principalele elemente de legătură între marcă şi Mani Gutau. Artistul este posesorul unei colecţii spectaculoase despre „BMW Art Car”, colecţie care este expusă în cafeneaua proprie din Bucureşti – Garage Hall. Cu multe exponate dedicate mărcii, acesta poate fi considerat un adevărat muzeu independent BMW.

Puteţi viziona videoclipul aici:
//www.youtube.com/watch?v=qBEJ9S_emL4.

Bucuresti, 01.04.2011

{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *