Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW se reinventează: BMW Vision Neue Klasse

BMW Vision Neue Klasse - Inform

● O perspectivă clară a viitorului mărcii BMW: electrică, digitală şi circulară ● Design redus la elemente-cheie tipice BMW ● Următoarea generaţie BMW iDrive ca interfaţă între lumea reală şi cea virtuală ● Mai multă eficienţă şi plăcere de a conduce, datorită tehnologiei BMW eDrive de a şasea generaţie ●

Bucureşti/München. Cu cel mai recent concept de design, BMW Vision Neue Klasse, BMW Group arată cum va arăta următoarea generaţie de automobile ale mărcii sale principale, BMW. “BMW Vision Neue Klasse combină capacitatea noastră de a inova în domeniile esenţiale ale electrificării, digitalizării şi circularităţii”, declară Oliver Zipse, preşedintele Consiliului de Administraţie al BMW AG. “În acest fel suntem întotdeauna capabili să fim cu doi paşi înaintea viitorului: Neue Klasse aduce deja mobilitatea următorului deceniu pe şosele încă din 2025 şi conduce BMW într-o nouă eră.”

Vision Vehicle, care va fi dezvăluit public în premieră la Salonul Auto Internaţional IAA Mobility 2023 de la München, întruchipează un limbaj de design clar, cu suprafeţe extinse şi un set clar de linii distinctive, care a fost redus la esenţial. Această abordare accentuează caracteristicile emblematice, cum ar fi grila BMW şi curba Hofmeister din grafica geamurilor laterale, făcând designul mărcii şi mai recognoscibil. În interior următoarea generaţie BMW iDrive garantează o experienţă digitală unică pentru utilizator, care îmbină lumea reală şi cea virtuală. Utilizarea extinsă a materiilor prime secundare, producţia eficientă din punct de vedere al resurselor şi un sistem de propulsie electric cu tehnologia BMW eDrive de a şasea generaţie reduc amprenta de carbon a Neue Klasse pe parcursul întregului ciclu de viaţă al automobilului.

“Autonomie mai mare cu 30%, încărcare mai rapidă cu 30%, eficienţă mai mare cu 25% – Neue Klasse reprezintă un salt tehnologic major care va duce EfficientDynamics la un nou nivel. Acelaşi lucru este valabil şi pentru designul său – care nu ar putea fi mai futurist”, declară Frank Weber, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, responsabil pentru Dezvoltare. “Cu Neue Klasse, ne-am angajat în cea mai mare investiţie din istoria companiei. Nu scriem doar următorul capitol al BMW; scriem o carte cu totul nouă. De aceea Neue Klasse va avea impact, cu siguranţă, asupra tuturor generaţiilor de modele.”

BMW Vision Neue Klasse - Inform

Noul limbaj de design BMW: clar, elegant, atemporal

Exteriorul prezintă elemente de design care vor defini diferitele modele Neue Klasse. Este clar, elegant, atemporal. Noua arhitectură a automobilului electric deschide, de asemenea, noi posibilităţi pentru designul interior. “Designul Neue Klasse este caracteristic BMW şi atât de progresiv încât pare că am sărit peste o generaţie de modele”, explică Adrian van Hooydonk, directorul BMW Group Design.

Pasajele puternice ale roţilor, habitaclul retras şi partea frontală cu “bot de rechin” înclinat în faţă sunt toate elemente definitorii BMW. Jantele aerodinamice de 21 de inchi aduc un omagiu designului cross-spoke clasic, inspirat de motorsport. În acelaşi timp, caroseria aproape monolitică a automobilului, cu adâncituri puternice în faţă şi în spate, precum şi suprafeţe vitrate mari, creează o nouă estetică.

Culoarea luminoasă a exteriorului – “Joyous bright” -, cu nuanţa subtilă de galben, subliniază personalitatea prietenoasă, orientată spre viitor, a BMW Vision Neue Klasse. Contrastul este asigurat de pragurile şi barele negre. Un procent mai mare de materii prime secundare (reciclate) şi reducerea diversităţii de materiale folosite contribuie semnificativ la o producţie care respectă principiilor economiei circulare. Un concept de dezmembrare îmbunătăţit va ajuta, de asemenea, la optimizarea reciclării automobilelor Neue Klasse.

O interpretare nouă, proaspătă, a elementelor de design ale mărcii, cum ar fi grila BMW şi farurile duble, transformă partea frontală a automobilului într-o singură zonă de interacţiune. Un efect de iluminare cu animaţie tridimensională precisă iniţiază interacţiunea intuitivă între om şi automobil de îndată ce se apropie de maşină. Elementele E Ink din partea inferioară a geamurilor laterale sunt prezente şi în scenariul de bun venit din exterior, îndreptând atenţia către zona senzorului care activează deschiderea automată a uşii. Tehnologia inovatoare defineşte în mod similar designul stopurilor, cu elemente luminoase imprimate 3D care se extind pe mai multe niveluri şi care sunt controlate într-un mod specific pentru a crea o impresie unică de profunzime.

Oferă viziune: următoarea generaţie de BMW iDrive

Comenzile de operare analogice au fost reduse la minimum în BMW Vision Neue Klasse. Interacţiunea om-maşină are loc prin BMW Panoramic Vision, ecranul central şi butoanele multifuncţionale de pe volan. Experienţa de utilizator este completată de controlul vocal Asistentului Personal Inteligent BMW, o dezvoltare care se bazează deja pe ani de experienţă. În acest fel, următoarea generaţie BMW iDrive oferă o interpretare modernă a orientării către conducător, atât de tipică mărcii.

Aşa cum a făcut odată cu introducerea controlerului BMW iDrive în consola centrală şi BMW Head-Up Display, marca este din nou lider mondial cu BMW Panoramic Vision, care va fi disponibil în premieră odată cu Neue Klasse. Informaţiile sunt proiectate la înălţimea ideală în câmpul vizual al conducătorului şi, pentru prima dată, pe toată lăţimea parbrizului. Această inovaţie va completa BMW Head-Up Display îmbunătăţit din modelele de serie ale Neue Klasse.

La următoarea generaţie BMW iDrive, atât conducătorul, cât şi pasagerul din faţă vor putea să interacţioneze cu informaţiile afişate pe BMW Panoramic Vision, creând o experienţă de utilizator comună. Conducătorii pot muta conţinutul afişat pe ecranul central, pe BMW Panoramic Vision printr-un simplu gest.

O coregrafie coordonată între iluminarea ambientală şi elementele grafice ale ecranului central şi BMW Panoramic Vision îmbogăţeşte experienţa de utilizator – care poate fi personalizată şi folosind My Modes. În modul “Sport”, anumite informaţii sunt afişate pe un fundal contrastant galben pentru a sprijini condusul dinamic. Noul BMW iDrive se bazează pe o arhitectură software integrată care consolidează datele legate de experienţa de condus şi infotainment cu date din sistemul electronic şi electric al automobilului şi din BMW Cloud. Interacţiunea dintre om şi automobil poate fi adaptată astfel şi mai strâns la situaţia de condus şi nevoile individuale, permiţând o percepţie complet nouă a mobilităţii.

Ţesăturile strălucitoare din cordon creează o atmosferă confortabilă în interiorul BMW Vision Neue Klasse. Panoul de instrumente de culoare deschisă susţine volanul, care este aplatizat în partea de sus şi de jos, precum şi ecranul central cu iluminare matrix din fundal în forma unui paralelogram. Un suport de încărcare pentru smartphone şi elementul de sticlă al manetei selectorului de pe consola centrală completează imaginea interiorului. Scaunele din faţă sunt ataşate la podea printr-un singur suport, eliberând spaţiu suplimentar pentru picioare în compartimentul din spate, unde pasagerii se pot bucura de atmosfera creată prin existenţa a două scaune individuale. Designul interiorului, care este complet lipsit de decoraţiuni din crom sau piele, ajută la optimizarea amprentei de carbon a procesului de producţie.

Producţie cu emisii reduse de CO₂, tehnologie BMW eDrive de a şasea generaţie

Fabricat la noua uzină din Debrecen complet fără utilizarea de combustibili fosili şi cu o utilizare mult mai largă a materiilor prime reciclate obţinute cu emisii reduse de CO₂, Neue Klasse va oferi, de asemenea, un impuls semnificativ pentru mobilitatea individuală sustenabilă. Eficienţa energetică ridicată în timpul fazei de utilizare a automobilului va fi asigurată prin optimizarea masei, a rezistenţei aerodinamice şi la rulare, precum şi prin gestionarea inteligentă a căldurii, în special pentru trenul de propulsie electric, folosind tehnologia BMW eDrive de generaţia a şasea.

Pe lângă motoarele electrice extrem de eficiente, dezvoltate intern de BMW, progresele majore ale noii tehnologii BMW eDrive includ celule cilindrice de baterii nou dezvoltate, cu o densitate de energie cu peste 20% mai mare decât cea a celulelor prismatice utilizate anterior. A şasea generaţie a tehnologiei BMW eDrive va îmbunătăţi viteza de încărcare pentru modelele Neue Klasse cu până la 30%, în plus faţă de creşterea autonomiei acestora cu până la 30%. Ca rezultat al tuturor acestor măsuri, eficienţa generală a automobilului va creşte cu până la 25%.

Inovaţiile garantează plăcerea de a conduce specifică BMW pentru generaţiile viitoare

Electrificarea, digitalizarea şi circularitatea sunt elementele de bază ale transformării care este modelată în mod activ de BMW Group şi a început cu modelele electrificate ale mărcii BMW i. BMW i Vision Circular subliniază potenţialul extraordinar ce poate fi valorificat prin implementarea sistematică a unei economii circulare care reduce consumul de materii prime şi emisiile de CO₂. Pe de altă parte, BMW i Vision Dee arată cum tehnologia digitală, centrată pe om, poate îmbogăţi experienţa de utilizator.

Toate aceste subiecte se reunesc acum în BMW Vision Neue Klasse, un automobil care reprezintă întreaga gamă de inovaţii tehnologice prin care BMW Group îşi demonstrează dezvoltarea durabilă. BMW Vision Neue Klasse semnalează începutul unei noi ere a mobilităţii individuale, bogată în experienţe digitale, fără emisii la nivel local şi circulară pe termen lung.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.