Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW la festivalul SoNoRo, o întâlnire de tradiţie

Festivalul de muzică de cameră SoNoRo aduce, în fiecare toamnă, o experienţă magică în Bucureşti şi în ţară. De la Atenul Român, la Catedrala Sfântul Iosif sau Cărtureşti Carusel, SoNoRo oferă concerte spectaculoase, uneori în locuri neaşteptate, dar mereu pline de poveste.

Festivalul se distinge printr-un repertoriu bogat, care trece de la mari clasici la inflexiuni de jazz şi experimente muzicale, totul construit cu eleganţă şi căldură.

Organizat între 28 octombrie și 14 noiembrie 2016, festivalul poartă în acest an numele „La Muse et le Poète” și promite în 20 de concerte întâlniri cu 23 de muzicieni din 18 ţări, printre care pianiștii Olli Mustonen și Louis Lortie, violoniștii Mihaela Martin, Ilya Gringolts sau Philippe Graffin, violistul Lars Anders Tomter, violonceliștii Frans Helmerson, Christian Poltera sau Maximilian Hornung.

De şapte ani partener, BMW a explorat mereu posibilităţi de colaborare care să se regăsească în spritul SoNoRo, rafinat şi plin de viaţă în acelaşi timp. Anul trecut SoNoRo a fost scena lansării naţionale a noului BMW Seria 7. Pentru ediţia 2016, cea mai sofisticată limuzină de lux de pe piaţă asigură servicii de shuttle pentru artişti şi invitaţii speciali.

Povestea întâlnirii dintre Algave Green şi Mediteranean Blue

Concertul de la Ateneul Român este, tradiţional, momentul de întâlnire al festivalului cu partiturile lui George Enescu şi este un reper special în agenda festivalului. În acest an BMW a asigurat pentru acest concert o prezenţă specială, evocând aniversarea de 100 de ani a mărcii. Astfel, limuzinele clasice pentru serviciu de shuttle au fost înlocuite pentru seara de concert de la Ateneul Român cu două modele cu o istorie specială: o întâlnire între BMW 2002, modelul care a deschis gama de sedanuri sportive a mărcii, lansat cu 50 de ani în urmă, şi echivalentul modern, un BMW Seria 3. Cele două modele au asigurat transportul până la ateneul Român pentru violonistul Daniel Rowland şi pentru Răzvan Popovici, violist şi directorul festivalului.

„Pentru o zi am înlocuit elegantele limuzine sobre cu două modele în culori pline de viaţă şi cu o istorie deosebită. Este povestea celei mai de succes linii de modele a companiei, aşa cum arată acum 50 de ani, când se lansa ca un experiment, şi cum arată în prezent, când este o poveste de succes. În anul centenar BMW, mulţumită SoNoRo, am reuşit să scoatem în evidenţă un moment definitoriu din istoria mărcii”, explică Alexandru Şeremet, manager de comunicare BMW Group România.

Modelul BMW 2002 prezentat la SoNoRo are o istorie specială. În noiembrie 1972 o familie din Germania avea dublu motiv de bucurie – naşterea gemenelor şi achiziţionarea unui BMW 2002. Automobilul avea să fie achiziţionat ani mai târziu de actualul proprietar, Tudor Vicol, chiar de la cele două gemene. Maşina încă îşi mai păstrează culoarea originală, Algave Green. La SoNoRo, alături de acest BMW 2002, a fost prezent un BMW Seria 3 modern, echipat cu Pachetul M, pentru un plus de prezenţă,  şi vopsit în eleganta culoare Mediteranean Blue.

Despre BMW 2002 şi BMW Seria 3

Pe 7 martie 1966, BMW aniversarea 50 de ani de existenţă prin lansarea BMW 1602, un model care refelectă perfect spiritul mărcii prin sportivitate şi agilitate. Acesta avea să fie dea numele unei numele unei familii întregi de modele – ’02, ulterior sunt lansate şi modele echipate cu motoare mai mari, care primesc indicativele 1802, 2002. Ultimul dintre acestea, BMW 2002, avea să scrie istorie în motorsport şi să devină cu adevărat un model legendar. Hubert Hanne şi apoi Dieter Quester şi-au adjudecat unul, respectiv două titluri în Campionatul European de Turisme pilotând modele BMW 2002 la finalul anilor ’60.

Mai mult decât atât, BMW ’02 a deschis gama sedanurilor din clasa medie BMW. A fost urmat de BMW Seria 3 care este de atunci, fără întrerupere, cel mai bine vândut model al mărcii şi cel mai de succes model în competiţiile de motorsport. Acum, mai bine de unul din patru modele BMW vândute la nivel mondial este un Seria 3.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.