Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BitDefender extinde parteneriatul cu CG&GC

BitDefender, divizia de securitate informatică a Grupului Softwin, continuă campania de fidelizare a clienţilor săi prin semnarea unui acord de parteneriat cu CG&GC IT SA, companie autohtonă furnizoare de soluţii integrate IT&C, care va acorda asistenţă tehnică on site (la sediul clientului) utilizatorilor corporate de soluţii de securitate BitDefender. 

 

Conform acestui acord, compania CG&GC va furniza servicii de implementare a soluţiilor de securitate BitDefender, va oferi servicii de consultanţă în securitate IT, suport tehnic şi mentenanţă clienţilor şi va efectua intervenţii la sediul acestora. De asemenea, compania va asigura servicii de configurare şi instalare a diverselor aplicaţii de lucru, devirusare şi auditare a reţelor clienţilor BitDefender, în vederea identificarii celor mai potrivite soluţii antivirus. 
Avantajele majore pe care CG&GC le aduce în cadrul parteneriatului sunt experienţa de aproape 17 ani în sectorul IT&C şi o reţea naţională de 18 agenţii, care permite practic intervenţii în orice locaţie de pe teritoriul ţarii.

“Din prisma BitDefender, acest parteneriat reprezintă o valoare adaugată pentru utilizatorii produselor noastre. Mai exact, ajutăm clienţii corporate în ceea ce priveşte timpul de reacţie la problemele apărute, intervenţii în timp util la sediul clientului şi, implicit, asigurarea serviciilor de suport tehnic de cea mai înaltă calitate. Acordul cu CG&GC era necesar, ca urmare a creşterii explozive a numărului de clienţi BitDefender la nivel naţional, ceea ce ne obligă să menţinem standardele de calitate şi la nivelul suportului tehnic”, a declarat Oliviu Talianu, Regional Manager BitDefender.

 “Un parteneriat cu un producător de soluţii de securitate informatică era absolut necesar în contextul creşterii nevoilor de siguranţă a datelor şi sistemelor IT. Politica CG&GC este de a se alia cu cei mai buni, BitDefender fiind deci o alegere firească. Am participat la CeBIT 2007, unde a fost lansat brandul naţional Romania IT şi ca urmare dorim să sprijinim acest brand prin parteneriate cu firme autohtone de top. Soluţiile BitDefender au fost premiate în mai multe rânduri şi şi-au dovedit eficienţa în cadrul testelor. Consider că acest parteneriat conferă plus valoare soluţiilor IT&C integrate pe care le oferim clienţilor pe toate segmentele de piaţă”, a declarat Florin Iancu, Director General Adjunct, CG&GC IT SA.

BitDefender va continua să ofere clienţilor săi servicii de suport tehnic non-stop, gratuit, în cinci limbi de circulaţie internaţională, prin cele 4 centre de contact localizate în Romania, Spania, USA şi Germania. Anul trecut, BitDefender a rezolvat peste 320.000 de cereri adresate suportului tehnic. Cele mai multe dintre acestea au fost primite prin chat şi e-mail (70%), dar s-au inregistrat şi solicitări prin telefon, remote access (cu acces direct la calculatorul clientului) şi on-site (la sediul clientului). Din studii independente reiese faptul că serviciile şi suportul tehnic sunt foarte importante în ceea ce priveşte câştigarea loialităţii unui client, acest aspect situându-se pe locul 2 (cu un procent de 58%), după calitatea produsului.

Pe piaţa românescă, BitDefender oferă servicii de suport tehnic de tip “Gold”, prin acest program oferind anumitor clienţi corporate importante facilităţi la cele mai înalte standarde de calitate cum ar fi: servicii personalizate după necesităţile proprii ale clientului, răspuns rapid la problemele clienţilor, verificări periodice ale reţelelor, intervenţii în cazul unor situaţii critice, cursuri de instruire pentru utilizarea BitDefender, precum şi în probleme legate de virusologia IT.

Bucuresti, 4.4.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.