Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Aur pentru informaticienii romani la Best in Biz Awards 2014 EMEA

Aplicatia de eLearning ce incorporeaza tehnologie multi-touch, dezvoltata de expertii IT de la SIVECO Romania si MEN-UMPFE, a primit titlul de cel mai inovativ proiect al anului din intreaga lume

Pentru gradul de inovatie pe care il aduce in procesul modern de invatare si pentru modul in care contribuie la schimbarea paradigmei educatiei, proiectul „Proces educational optimizat in viziunea competentelor societatii cunoasterii" implementat de catre Ministerul Educatiei Nationale, prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finantare Externa (MEN-UMPFE), in parteneriat cu SIVECO Romania si Universitatea Nationala de Aparare "Carol I", a fost distins cu medalia de aur la categoria "Most Innovative Product of the Year”, in cadrul competitiei mondiale Best in Biz Awards 2014 EMEA.

Best in Biz Awards este singura competitie independenta de business ce este jurizata de membri ai presei si analisti de business.

Este al treilea an consecutiv cand juriul Best in Biz EMEA recunoaste excelenta proiectelor SIVECO. In 2012, la prima editie a competitiei, compania a fost premiata cu medalia de aur la categoria “Best overall company EMEA”, iar in 2013, solutia SIVECO Applications 2020 a primit medalia de bronz la categoria “Enterprise product of the Year”.

Totodata, este cea de a cincea medalie decernata proiectului "Proces educational optimizat in viziunea competentelor societatii cunoasterii".

Proiectul destinat invatarii colaborative in licee a fost dezvoltat avand ca suport tehnologia tip multi-touch si a fost realizat in totalitate cu expertiza, know-how si tehnologie romaneasca, fiind finantat din FSE POSDRU 2007-2013.

Revolutia digitala ajunge in sala de clasa

Sistemele multi-touch inlocuiesc monitoarele clasice si pot fi folosite cu succes in orice domeniu, dar mai cu seama in educatie, asa cum o demonstreaza acest proiect. Scopul solutiei dezvoltate de informaticienii romani este sa imbunatateasca colaborarea intre elevi si profesori, sa angajeze elevii in activitati de grup, sa ii motiveze sa experimenteze, facand trecerea de la invatarea bazata pe memorare, la cea bazata pe descoperire si pe construirea cunoasterii. Continuturi educationale precum „Satul Eco – Surse de energie regenerabile”, „Exprimarea emotiilor”, „Cum sa construim o centrala nucleara” propun ca metode didactice invatarea bazata pe proiect, colaborarea intre elevi si transdisciplinaritatea. Lectiile desfasurate cu ajutorul acestor instrumente si continuturi interactive se dovedesc de un real succes, deoarece imbina toate elementele ce duc la o invatare eficienta.

Aproape 100 de companii publice si private reprezentand toate sectoarele economiei din 25 de tari au concurat la cea de a treia editie a Best in Biz Awards. Premiile Best in Biz Awards 2014 EMEA au fost oferite pentru o serie de categorii, incluzand Fastest-Growing Company of the Year, Most Innovative Company of the Year, Enterprise Product of the Year, Best New Version of the Year si Most Innovative Product of the Year.

„Suntem onorati sa primim medalia de aur din partea unui juriu format din prestigiosi analisti de business si reprezentanti ai presei de specialitate din intreaga lume. Prin aceasta noua recunoastere, am demonstrat ca o echipa romaneasca face proiecte considerate printre cele mai bune din lume. Sa nu uitam ca acest premiu este in egala masura opera partenerilor de proiect: UMPFE, UNAP, formatori, creatori de curriculum, ghiduri, studii de impact si alte materiale, scenaristi, profesori, cercetatori, specialisti IT din Romania”, declara Radu Jugureanu, Director Departament AeL eContent, SIVECO Romania.

Castigatorii Best in Biz Awards 2014 EMEA au fost desemnati prin note individuale primite din partea unui juriu format din 16 personalitati de la publicatii si emisiuni radio-TV de top din Germania, Elvetia, Belgia, Olanda, Israel, Emiratele Arabe Unite, Irlanda, Anglia, Brazilia.

Bucuresti, 15.05.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.