Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ASUS anunță Garanția Premium pe 5 ani pentru monitoarele ProArt selectate

ProArt Display
  • Suport excepțional: Monitoarele ProArt eligibile, achiziționate în zona EMEA, beneficiază de o extindere de doi ani a garanției, pentru o perioadă totală de 5 ani.
  • Efecte vizuale deosebite: Monitoarele ProArt furnizează o experiență vizuală fără precedent, cu o acuratețe a culorii Delta E.
  • Tehnologie remarcabilă: Multiplele modele răspund diverselor cerințe creative, inclusiv cu suport pentru DisplayHDR CTS 1.1, în premieră în industrie.

ASUS a anunțat că seriile de monitoare ProArt Display PA și PQ achiziționate în Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA) sunt acum susținute de o garanție completă de 5 ani. Monitoarele ProArt sunt special proiectate pentru creatorii care lucrează în mai multe discipline profesionale și “prosumer”, inclusiv producție de filme, design 3D, fotografie digitală și multe altele.

Fiecare monitor ProArt este adaptat pentru cerințe particulare, cu accent pe furnizarea unor experiențe vizuale deosebite prin aplicarea celor mai noi tehnologii de afișare, în timp ce gama, în ansamblu, este proiectată pentru a satisface cerințele mai multor tipuri diferite de creatori.

Odată cu ProArt Display, ASUS este pionier în adoptarea noilor specificații DisplayHDR 1.1, primul standard complet deschis al industriei pentru a contura o definiție specifică pentru calitatea (HDR). Utilizatorii produselor ProArt Display au asigurate cerințe mai stricte de performanță, inclusiv pentru lumină și gamă de culori, grație DisplayHDR 1.1, recent standardizat de către Video Electronics Standards Association (VESA).

ProArt Display

ASUS a creat brandul ProArt cu misiunea sa de a susține imaginația creatorilor. În mod special, cu produsele ProArt Display, acest efort presupune îmbrățișarea unor tehnologii precum iluminarea mini-LED, OLED, ASUS Smart HDR cu Dolby Vision, HDR-10, HLG HDR și altele. Produsele ASUS ProArt Display oferă o reproducere perfectă printr-o precizie extremă a culorilor, permițându-le creatorilor să rămână concentrați asupra viziunii lor.

Mai multă liniște pentru o perioadă mai îndelungată

Creatorii digitali moderni se bazează mult pe monitoarele lor, iar garanția de 3 ani, inclusă pentru fiecare ProArt Display oferă deja o reasigurare că performanța și operarea principalului instrument de lucru este garantată pentru o perioadă lungă de timp. Însă acum, ASUS a ales să ofere suport la nivelul următor pentru monitoarele din seriile ProArt Display PA și PQ.

Începând cu 5 mai 2020, cei care vor cumpăra și vor înregistra¹ un monitor din seriile ProArt Display PA sau PQ din zona EMEA vor beneficia de o garanție suplimentară de 2 ani, ajungând la perioada totală la 5 ani. Achizițiile ProArt Display PA sau PQ, făcute după 1 ianuarie 2020, sunt de asemenea eligibile pentru extinderea garanției cu 2 ani, după înregistrare.²

Pentru detalii complete despre noul program de garanție ProArt Display de 5 ani, vă rugăm să vizitați www.asus.com/events/infoM/activity_proart5years.

¹ Pentru a beneficia de prelungirea garanției de doi ani, produsele eligibile achiziționate până la data de 5 mai 2020 sau ulterior trebuie să fie înregistrate în termen de trei luni de la cumpărare. Vă rugăm să consultați site-urile web ASUS regionale pentru detalii specifice.
² Pentru a beneficia de prelungirea de doi ani, achizițiile de produse eligibile din perioada 1 ianuarie 2020-4 mai 2020, inclusiv, trebuie să fie înregistrate până la data de 31 iulie 2020. Vă rugăm să consultați site-urile web ASUS regionale pentru detalii.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.