Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Asociația Pro Imunizare lansează, la Constanța, campania națională de informare „Protejează-ți copilul împotriva gripei!”

Conferinta API gripa Constanta, participanti

• Campania își propune să informeze grupurile de părinți și publicul general despre gripă și beneficiile directe ale vaccinării antigripale asupra sănătății copiilor și adolescenților.
• Oricine se poate infecta cu virus gripal, dar rata infecțiilor este extrem de ridicată în rândul copiilor (peste 20-30% anual).

La începutul sezonului gripal 2019-2020, Asociația Pro Imunizare lansează o nouă campanie națională de informare privind protecția copiilor și adolescenților prin vaccinarea antigripală. Campania include o serie de evenimente organizate la nivel național în parteneriat cu autoritățile locale, primul dintre ele fiind o masa rotundă desfășurată joi, 17 octombrie, la Constanța, în prezența primarului Municipiului Constanța Decebal Făgădău.

Reprezentanți ai autorităților locale, profesioniști din domeniul sănătății și reprezentanți din domeniul educației preuniversitare și universitare au discutat și identificat soluții optime care permit protejarea comunităților locale împotriva gripei prin promovarea vaccinării antigripale a copiilor și adolescenților.

Importanța pregătirilor pentru sezonul gripal 2019/2020 și a colaborării tuturor actorilor relevanți a fost subliniată de primarul Municipiului Constanța.

Conferinta API gripa Constanta, participanti

“Statisticile au arătat că în sezonul trecut Constanța a fost printre județele cel mai afectate de gripă. Vreau să le atrag atenția celor care sunt părinți: vaccinați-vă copiii! Sezonul gripal este abia la început, așadar mai aveți timp să vă adresați medicului de familie, să cereți toate informațiile de care aveți nevoie și să vă programați la vaccinare, pentru a fi în siguranță,” a declarat primarul Constanței, Decebal Făgădău.

Fiecare sezon de gripă are propriile particularități, boala afectând diferit adulții și copiii. Vaccinarea antigripală rămâne însă cea mai eficientă metodă de reducere a riscului de îmbolnăvire cu gripă, protejând persoana vaccinată față de virusurile gripale care circulă în sezonul respectiv.

“Asigurarea unei igiene corespunzătoare și evitarea contactului cu persoanele bolnave sunt utile dar ele nu sunt sufieciente pentru a împiedica îmbolnăvirea de gripă în rândul copiilor și adolescenților. Singura metodă activă, eficientă de prevenire a îmbolnăvirii este vaccinarea antigripală, iar în România avem acum produse vaccinale tetravalente așa cum recomandă Organizația Mondială a Sănătății, cu toate formele de administrare ale vaccinului gripal destinat copiilor și adolescenților: noutatea sezonului, vaccinul intranazal, și vaccinul injectabil”, a declarat prof. dr Ioan Gherghina, expert din partea Asociației Pro Imunizare.

Gripa este o boală respiratorie infecțioasă, acută care se poate răspândi rapid şi este determinată de tipuri diferite de tuplini virale, care se schimbă în fiecare an¹. În ţările Uniunii Europene, Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) estimează că între 15.000 şi 70.000 de oameni mor în fiecare an din cauza complicaţiilor gripei². În România, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a raportat pentru sezonul 2018/2019: 199 de decese; 23.727 cazuri clinice compatibile cu gripa (ILI), de 2.1 ori mai multe comparativ cu cele din sezonul precedent (11.527); 606 cazuri de infecții respiratorii acute severe (SARI), de 1,2 ori mai multe faţă de sezonul precedent³.

„Oricine se poate infecta cu virus gripal, dar rata infecțiilor este extrem de ridicată în rândul copiilor (peste 20-30% anual). Gripa este responsabilă pentru un număr mare de spitalizări, specialiștii afirmând că cele mai multe dintre acestea se numără în rândul copiilor sub 5 ani. Rolul medicului de familie este esențial. Luând în calcul toate aceste date, noi recomandăm insistent tuturor părinților să se adreseze medicului de familie pentru vaccinarea copiilor”, a declarat Zitta Popa, Președinte al Asociației medicilor de familie Tomis-Constanța.

Acesta este cel de-al 9-lea an în care Asociația Pro Imunizare organizează campanii de informare cu privire la pericolul îmbolnăvirii cu gripă și modalitățile în care poate fi combătută aceasta. Asociația Pro Imunizare va continua seria evenimentelor de informare a publicului printr-o suită de evenimente locale.

¹ Organizația Mondiala a Sănătății – Fact sheet Seasonal Influenza – https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/influenza-(seasonal).
² ECDC. Vaccinarea împotriva gripei sezoniere şi utilizarea antiviralelor în Europa – Prezentare generală a recomandărilor de vaccinare şi ratelor de acoperire în statele membre UE pentru sezoanele gripale 2013–14 şi 2014–15. Stocholm: ECDC; 2016. http://ecdc.europa.eu/en/publications/publications/seasonal-influenza-vaccination-antiviral-use-europe.pdf.
³ Institutul Național de Sănătate Publică – Analiza evoluției gripei, a infecțiilor respiratorii acute (ARI) și a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI) în sezonul 2018/2019 – http://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-supraveghere/gripa-si-infectii-respiratorii-acute/1208-analiza-sezon-gripal-2018-2019/file.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.