Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Asociația CONIL – Raport de activitate 2022

Asociația CONIL – Raport de activitate 2022

Fiecare început de an este cel mai potrivit moment pentru a face o retrospectivă a ceea ce s-a întâmplat în anul anterior și pentru a face planuri pentru următorul. Asociația CONIL – ONG înființată în 2010, al cărei scop este să asigure educație, integrare și incluziune socială pentru copii și tineri cu diferite dizabilități – publică raportul de activitate pentru 2022.
Anul 2022 a fost unul plin pentru reprezentanții și pentru beneficiarii Asociației CONIL. Dincolo de numele oficial, de încadrare juridică, CONIL a fost și anul trecut “furnizorul oficial de zâmbete” pentru copiii cu dizabilități și pentru familiile acestora.

“Am adunat mai jos cele mai relevante proiecte din 2022 care au schimbat în bine comunitatea CONIL. Mulțumirile noastre se îndreaptă către toți cei care ne-au susținut. Indiferent că a fost vorba de sponsori, parteneri media, voluntari, persoane publice, familii ale beneficiarilor noștri, cu toții merită cele mai sincere aprecieri. În numele beneficiarilor noștri, vă mulțumim și sperăm să fiți alături de noi și în 2023. În ceea ce ne privește, ne propunem să punem în continuare toată puterea noastră în folosul copiilor cu nevoi speciale, al beneficiarilor serviciilor noastre”, spune Adela Hanafi, Coordonatoarea Asociației și Școlii CONIL.

Asociația CONIL – Raport de activitate 2022

Școala Gimnazială CONIL are în prezent 20 săli de clasă dotate cu aparatură multimedia, 6 cabinete de terapie, 4 laboaratoare, ludotecă, sală de meloterapie, grădină Urbană – Școala VERDE, cabinet medical, bibliotecă, sală de sport, 2 camere senzoriale și loc de joacă adaptat copiilor cu nevoi speciale.

Din păcate, anul 2022 a venit și cu un conflict la granițele țării. În acest context, Asociația CONIL s-a implicat prin burse de școlarizare pentru copii ucraineni. E vorba de 20 burse de școlarizare pentru copii refugiați ucraineni, 10 burse de terapie personalizată pentru copii refugiați ucraineni diagnosticați cu autism – 200 ore gratuite de terapie, 250 de ore de consiliere psihologică și psihoterapie pentru copii refugiați și mamele lor, 3600 mese calde pentru copii refugiați ucraineni.
Programe gratuite de recuperare prin sport, arte, muzică, digitalizare – 100 de copii cu autism, sindrom Down, retard mediu, epilepsie, ADHD, tetrapareză spastică au beneficiat de: 250 ore gratuite de meloterapie, 200 ore de recuperare prin sport, 200 ore de recuperare prin arte, 120 ore de recuperare prin programe digitale.

Magia Prieteniei, Loc de joacă adaptat – 350 mp spațiu exterior amenajat și adaptat nevoilor copiilor cu dizabilități, 35 de voluntari implicați, 300 de copii cu nevoie speciale beneficiari.

CONIL Fest, Festivalul Integrării – POVESTEA CONTINUĂ – 1500 copii prezenți în arena Circului Metropolitan București, 800 de copii cu dizabilități au avut șansa de a performa alături de copii tipici, 1000

copii vulnerabili și cu dizabilități au participat gratuit la spectacolul Alege Culoarea al Circului Metropolitan București.
TENIS de BINE pentru mai binele copiilor speciali – 35 de copii cu autism, sindrom Down, retard mediu, epilepsie, ADHD, tetrapareză spastică au beneficiat de 50 de antrenamente gratuite de tenis.

MAMA, supereroina mea, Un CONFORT DAY pentru 100 de mame de copii cu nevoi speciale. 100 mame beneficiare au cinat, au pictat, au fost la teatru împreună și au participat la programe de consiliere.
Grădina Urbană CONIL – Suntem o școală VERDE! – 1200 mp – pe terasa Școlii CONIL, a fost amenajată o grădină roditoare, un spațiu terapeutic și de socializare pentru 300 de copii cu nevoi speciale. Membrii Asociației și-au propus astfel un proiect educațional pentru reducerea risipei alimentare.

Camera SENZORIALĂ CONIL – Singura școală din România care are integrată cameră senzorială pentru recuperarea copiilor speciali, o cameră pentru desensibilizarea vizuală și auditivă, pentru integrare senzorială vestibulară.

Laboratorul CONY – Smart Lab for Special Kids: 10 laptopuri cu softuri educaționale, o tablă smart și o imprimantă 3D.

Laboratorul FUN Sience este un laborator dotat cu toate echipamentele și ustensilele cu ajutorul cărora să aducem mai aproape copiii speciali de știință. În laboratorul Fun Sience, copiii învață prin experiment anumite noțiuni abstracte.

Sala de MELOTERAPIE CONIL este dotată cu instrumente muzicale clasice – pian, tobe, chitară, dar și cu instrumente neconvenționale ce îi ajută pe copiii cu nevoi speciale să integreze anumite sunete. Sala de sport CONIL este dotată cu tatami, cu spaliere, saltele, aparate fitness adaptate. În total sunt 250 mp de spațiu dedicat recuperării prin sport a copiilor speciali.

Tot printre proiectele derulate în 2022 se regăsesc și organizarea de tabere de integrare, Atipic Party – vinerea copiilor speciali, Proiectul “Și eu pot”, organizarea de cursuri de educație financiară și fundraising pentru părinți, proiectele “Fii Moș Crăciun pentru un copil special”, Moș Nic la Circ – CONIL Fest Festivalul Integrării, CONIL – Steaua Swimming League, We Train with Equity, We need illusion more than reality.

În cadrul acțiunilor CONIL se implică anua sute de voluntari. În 2022 ne-au ajutat elevi de la Liceul Sfântul Sava, Școala Gimnazială Ionel Teodoreanu, Școala Gimnazială 279, sportivi înptători de la Clubul Steaua, voluntari de la UiPath Foundation, NABU.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.