Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ariston Thermo își consolidează poziția pe piața din America prin achiziția Calorex

Paolo Merloni, președinte executiv al Ariston Thermo
  • Calorex este unul dintre liderii pieței sud-americane în producerea de apă caldă menajeră pentru uz casnic și comercial
  • Compania, cu sediul în Mexico City, are 850 de angajați, o linie de producție și sediu principal în Saltillo, dar și o prezență puternică în SUA
  • În 2017, Calorex a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 130 de milioane de dolari, dintre care 110 milioane în Mexic și 20 milioane în SUA

Grupul Ariston Thermo, unul dintre cei mai importanți jucători la nivel global pe piața de echipamente destinate încălzirii și producerii de apă caldă menajeră, a achiziționat integral, de la grupul industrial Saltillo, brandul Calorex – una dintre cele mai mari companii din Mexic, producătoare de echipamente de încălzire a apei. Cu această decizie, Ariston Thermo își consolidează în mod semnificativ strategia lansată în urmă cu doi ani, aceea de a construi o platformă industrială americană pentru Grup, Calorex fiind a treia achiziție în acest sens, după NTI ÎN Canada și HTP în SUA.

Cu peste 850 de angajați, compania Calorex a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de aproximativ 130 de milioane de dolari (aproximativ 115 milioane de euro), dintre care 20 de milioane în SUA. În urma acestei tranzacții, Calorex își va păstra managementul, iar grupul Ariston Thermo își întărește poziția pe piața din America de Nord, Centrală și Latină.

Cu peste 70 de ani de istorie și o prezență solidă în Mexic, Calorex se ocupă de proiectarea, producția, comercializarea și distribuția boilerelor pe gaze naturale, electrice și pe bază de energie solară, în principal mărcile Calorex, Cinsa și Optimus.
Calorex este unul dintre liderii acestui segment pe piața mexicană, bucurându-se, totodată, de o puternică popularitate, susținută de buna reputație în ceea ce privește calitatea și fiabilitatea produselor pe întregul continent american. Boilerele fac parte din activitatea Grupului Industrial Saltillo (GIS) de câteva decenii, compania fiind unul dintre cele mai mari conglomerate din Mexic, lider în producția și comercializarea de produse pentru piața auto, construcții și uz domestic.

„Calorex aduce Grupului o poziție de lider pe piața mexicană, o gamă largă de produse și mărci, în conformitate cu strategiile Ariston Thermo, o fabrică locală, dar mai presus de toate, expertiza managementului și a oamenilor săi. Această achiziție ne permite să intrăm în mod semnificativ pe piața de profil din Mexic, care se numără între primele douăsprezece economii mondiale, o țară tânără și în creștere, cu peste 120 de milioane de locuitori, totodată strâns legată de SUA și Canada; în plus, ne permite să ne consolidăm prezența în SUA, având în vedere că HTP și Calorex au portofolii de produse complementare “, a declarat Paolo Merloni, președinte executiv al Ariston Thermo.

Paolo Merloni, președinte executiv al Ariston Thermo
Paolo Merloni, președinte executiv al Ariston Thermo

Această tranzacție se află momentan supusă aprobării de către autoritățile competente și respectării condițiilor obișnuite în aceste tipuri de operațiuni.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.