Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Alexandru Sassu – scrisoare deschisa

Către: Biroul Permanent al Senatului României
Către: Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor
În atenţia: domnului Mircea Geoană, preşedintele Senatului României
În atenţia: doamnei Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor

Scrisoare deschisă

Doresc să vă supun atenţiei o situaţie deosebit de gravă în care se află Televiziunea Română în aceste zile.

În ultima vreme, doamna deputat Raluca Turcan a depăşit cu mult cadrul dialogului instituţional, lansând acuze fără fond la adresa SRTv şi aducând astfel prejudicii grave Televiziunii Române.

Acest lucru este cu atât mai grav cu cât, parlamentarul amintit vorbeşte de pe poziţia  de preşedinte al  Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor.

În ultima săptămână, printr-un şir de declaraţii publice, culminând cu cea făcută în data de 18  mai, cu o zi înaintea manifestaţiei organizate de sindicate în faţa sediului Guvernului, doamna Turcan inducea ideea, total lipsită de adevăr, că ,,la TVR se întâmplă acum lucruri grave. Se atribuie contracte fără licitaţie, spărgându-se în sume mai mici achiziţii de multe sute de mii de euro(…).(…), dar realitatea rămâne aceea că banii publici sunt daţi direct – posibil unei clientele rămase agăţată de TVR".

Această declaraţie este total falsă. Toate procedurile de achiziţie realizate de SRTv se fac prin licitaţii deschise. Acestea au fost publicate conform prevederilor legislaţiei achiziţiilor publice, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Ca şi licitaţiile anterioare organizate de SRTv pentru atribuirea unor contracte cu valoare mare, şi licitaţiile viitoare vor fi asistate de membrii UCVAP (Unitatea de Coordonare şi Verificare a Achiziţiilor Publice) din cadrul Ministerului de Finanţe, modul de atribuire de către TVR a contractelor de achiziţie publică primind în trecut rapoarte favorabile din partea acestei structuri.

Neglijând total această realitate,  doamna Turcan a ameninţat conducerea SRTv cu sesizări către DNA şi Curtea de Conturi, încercând astfel să intimideze conducerea şi pe angajaţii SRTv chiar cu o zi înaintea unor evenimente importante.

În aceelaşi context, doamna Turcan, neţinând cont de prevederile art. 21  din Legea 41/1994, care are următorul conţinut:
(1)    În situaţia în care procedura de numire a Consiliului de Administraţie nu este definitivată de către Parlament în decursul legislaturii în care a fost declanşată, după constituirea noului Parlament aceasta se va relua.
(2)    Dacă, din cauza situaţiei prevăzute la alin. (1), Consiliul de Administraţie căruia îi expiră mandatul nu poate fi înlocuit, acestuia i se prelungeşte mandatul până la numirea noului Consiliu de Administraţie.
(3)    Când situaţia prevăzută la alin. (1) intervine într-un moment în care, din diferite motive, nu există nici un Consiliu de Administraţie,  nici preşedinte legal numit, Parlamentul, la propunerea comisiilor permanente de specialitate, numeşte un director interimar, cu mandat bine definit.
(4)    Prelungirea mandatului sau durata nu poate fi mai mare de 6 luni"
anunţă public numirea unui director interimar în perioada imediat următoare.

Aşadar, după cum este prevăzut şi în lege, numirea unui director interimar se realizează numai dacă Parlamentul, din diferite motive, nu poate numi un nou Consiliu de Administraţie, situaţie în care nu ne aflăm astăzi.

Având în vedere situaţia pe care v-am descris-o şi ţinând cont de prevederile Legii 41/1994 referitoare la garantarea autonomiei şi independenţei editoriale a SRTv, consider că este de datoria Parlamentului României, ca organism care are atribuţii privind controlul SRTv, să ia atitudine faţă de astfel de practici.

În speranţa luării unei atitudini care să pună capăt unor asemenea practici nedemocratice, condamnate de lege şi care nu au nicio legătură cu statutul unui parlamentar, vă rog să primiţi întreaga mea consideraţie.

Bucuresti, 21.05.2010

{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.