Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ajutoarele lui Moș Crăciun i-au vizitat cu daruri, colinde și vorbe de încurajare pe vârstnicii singuri

Ajutoarele lui Moș Crăciun i-au vizitat cu daruri, colinde și vorbe de încurajare pe vârstnicii singuri
  • Peste 150 de vârstnici aflați în situații dificile au primit pachete de sărbători sau tichete sociale din partea Fundației Regale Margareta a României
    • Alți 60 de seniori au luat parte la o masă festivă de Crăciun organizată pentru ei, alături de voluntarii care le sunt alături pe tot parcursul anului
    Alți circa 500 de seniori din județele Brăila, Cluj, Iași și Mureș au fost sprijiniți prin acțiunile organizațiilor locale care primesc grant-uri în acest scop

Peste 150 de vârstnici rămași singuri sau aflați în situații dificile au primit anul acesta sprijin material pentru Sărbători. Ajutoarele Moșului – circa 40 de voluntari ai Fundației Regale Margareta a României, precum și voluntari angajați ai unor companii din România – au bătut la ușile seniorilor din București pentru a le aduce daruri, bunătăți de sărbători, vorbe calde de încurajare și îmbrățișări. Voluntarii au fost primiți cu mare bucurie și lumină în ochi de bunicii la ușa cărora, de la an, la an bat din ce în ce mai puțini cunoscuți sau poate chiar nimeni.

Ajutoarele lui Moș Crăciun i-au vizitat cu daruri, colinde și vorbe de încurajare pe vârstnicii singuri

Alți 60 de seniori – beneficiari ai programelor Telefonul Vârstnicului, Centrele Generații și Fondul pentru Vârstnici – au încheiat anul cu momente festive și cu bucuria revederii cu voluntarii, la masa oferită pentru ei, în ajun de Crăciun, de Fundație.

Miercuri, de la prima oră, cei 40 de voluntari au plecat de la sediul Fundației încărcați cu pachete, nerăbdători să aducă bucurie și urări de sărbători bătrânilor pe care i-au vizitat lunar de-a lungul anului. ”E un sentiment extraordinar să poți fi alături de ei, să le oferi ocazia să povestească prin ce greutăți trec sau pur și simplu să mai schimbe o vorbă cu o figură prietenoasă. Fac voluntariat de ceva timp la Fundație și asta mă ajută să pun în aplicare ceea ce învăț la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Mă bucur tare mult că pot ajuta”, spune Cristina Bouleanu, o tânără cu suflet mare care își oferă timpul liber pentru a-i sprijini pe vârstnici.

Doamna Paula s-a numărat printre primii seniori care au primit vizita voluntarilor. Are o pensie de 1000 de lei, cu care abia se descurcă, însă găsește sprijin suplimentar și alinare prin Fondul pentru Vârstnici: ”E ca un Dumnezeu pentru mine. Mă ajută și cu alimente și îmi dau telefon, mă întreabă mereu ce fac, cum mă simt. Contează foarte mult pentru mine”, spune doamna Paula. De curând, ea locuiește împreună cu o altă doamnă în vârstă, pe care a salvat-o de pe străzi.

Sorin Marinescu, coordonator al programului Fondul pentru Vârstnici derulat de Fundația Regală Margareta a României, este la rândul său recunoscător că și anul acesta a reușit, cu sprijinul companiilor care au donat alimente, dulciuri, lactate, igienico-sanitare și cozonaci, să ofere acest ajutor suplimentar la final de an. El a colectat donațiile, i-a convocat pe voluntari la sediul Fundației și i-a împărțit pe echipe de câte 2-3 pentru a distribui pachetele de Sărbători către adresele seniorilor din Capitală.

”Încercăm să facem viața seniorilor puțin mai frumoasă, pentru că mulți dintre ei sunt afectați – pe lângă problemele medicale aferente vârstei – de singurătate și sărăcie. Noi facem acest lucru nu doar de sărbători, ci și în fiecare lună, când îi vizităm ca să le ducem pachete cu alimente și produse igienico-sanitare. Trebuie să mărturisesc însă că de cele mai multe ori ei se bucură când ne văd, pentru că pot să comunice, să ne povestească despre nepoți, câini și pisici”, povestește Sorin.
Colinde și cadouri pentru bunici, la masa de Crăciun

Surpriza de sărbători a continuat cu masa festivă oferită de Fundație ieri după-amiază unui număr de 60 de seniori, care au avut bucuria să se întâlnească într-un cadru festiv cu echipele programelor Telefonul Vârstnicului și Centrele Generații. Timp de câteva ore, seniorii au socializat într-o atmosferă de convivialitate, și-au împărtășit necazurile, dar și bucuriile, au schimbat între ei informații utile, au legat prietenii noi și au mai uitat de singurătate.

Pe parcursul zilei, ei au primit cadouri și au fost colindați, ascultând cu mare emoție recitalul de Crăciun al tinerilor artiști bursieri în programul Tinere Talente. Programul de socializare a inclus și o invitație la dans, care a întregit atmosfera de sărbătoare și voie bună. La finalul unei zile frumoase, seniorii au plecat încărcați nu doar cu cadouri, ci și cu bucuria împărtășirii și a petrecerii unor momente de neuitat în compania unor prieteni cu suflet mare.

Vârstnicii au nevoie de ajutorul nostru!

1 milion dintre vârstnicii României locuiesc singuri, iar 700.000 au avut pensii sub 1000 lei anul acesta. Astfel, zeci de mii de seniori se confruntă cu adevărate drame, fiind afectați de pierderea celor dragi, de neputință, lipsuri materiale, boli supărătoare sau izolare. Ajunși la o vârstă înaintată, fără ajutor, așteaptă zile în șir ca cineva să le calce pragul ori ca telefonul să sune pentru a auzi o voce. Pentru ei, un mic sprijin – practic, material sau char emoțional, este crucial pentru a nu cădea definitiv în întuneric.

Prin Fondul Special pentru Vârstnici, bazat pe sponsorizări de la companii și donațiile individuale, Fundația Regală Margareta a României derulează mai multe programe prin care seniorii sunt ajutați să înfrunte provocările de viață și să facă față dificultăților vârstei.

Seniori din toată țara sunt ajutați cu cele necesare fiecăruia: de la discuții telefonice săptămânale, telecluburi de socializare, ateliere de hobby, consiliere psihologică, ajutor la cumpărături, îngrijire sau menaj la domiciliu, pachete sociale, mesele Sărbători, până la implicarea lor în activități de socializare sau chiar voluntariat la centrele din comunitate.

Programele dedicate îmbunătățirii vieții seniorilor derulate de Fundația Regală Margareta a României au inclus anul acesta circa 4000 de seniori din întreaga țară, atât prin acțiunile directe ale Fundației, cât și prin organizații locale care primesc grant-uri pentru a ajuta seniorii din comunitate.

Vârstnicii aflați în situații dificile sau care suferă din cauza izolării sociale pot apela Telefonul Vârstnicului (0800 460 001) – singura linie telefonică națională, gratuită și confidențială, destinată vârstnicilor care au nevoie de informare, consiliere socială și alinare a singurătății. Linia telefonică este disponibilă între 08.00 și 20.00, de luni până vineri și sâmbăta, între 08.00 și 16.00. De asemenea, linia poate fi accesată și de către cei care doresc să semnaleze un abuz sau o situație dificilă a unui bătrân sau de vârstnicii singuri care simt nevoia de suport emoțional. În perioada 2015 – 2022, asistenții sociali și voluntarii acestei linii telefonice au purtat peste 82.000 de convorbiri, cu un număr de peste 15.000 de apelanți unici.
2 Euro înseamnă o mângâiere pentru un bunic singur. Printr-un SMS la 8844 cu textul SINGUR poți dona 2 euro lunar pentru vârstnicii singuri, aflați în situații dificile de viață. Răspunde cu suflet vârstnicilor singuri!

Până pe 25 decembrie, companiile pot redirecționa impozitul deja reținut pentru anul fiscal 2021 (în cazul în care cheltuiala cu sponsorizarea din anul fiscal 2021 nu a depășit plafonul de 20% din impozit) prin depunerea la ANAF a Declarației 177.
Iar până la 31 decembrie, companiile pot direcționa 20% din impozitul pe profit sau pe venitul anului curent, pentru a oferi un sprijin esențial vârstnicilor care nu mai au pe nimeni.

Contractul/contractele se pot descărca și completa AICI.

Persoanele fizice pot contribui cu o donație lunară accesând www.frmr.ro/donationline.

Acțiunile în sprijinul vârstnicilor au fost posibile prin generozitatea partenerilor Mega Image, Lăptăria cu caimac, Devhd, Negro 2000, Albalact, Ferrerro Rocher, Boromir, Curtea Veche. La acțiunea de distribuire a pachetelor de Crăciun din București au luat parte și voluntari angajați ai companiilor Adobe Romania și Devhd.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.