Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

AFI Aventurier devine avanpost de antrenament pentru polițiști

demonstratie-antrenament-afi

AFI Aventurier – cel mai mare parc de aventură indoor, unic în Europa, situat în AFI Cotroceni din București – găzduiește, începând de astăzi, antrenamentele membrilor Corpului Național al Polițiștilor – singura organizație profesională a polițiștilor –, în urma unui parteneriat semnat între cele două organizații.

Prin intermediul acestui parteneriat, membrii Corpului Național al Polițiștilor (CNP), angajați ai Ministerului de Interne, vor putea folosi baza AFI Aventurier pentru antrenare, tonifiere, exerciții specifice, dar și pentru a se recrea cu întreaga familie. AFI Aventurier este locul ideal unde poți face antrenamente în orice sezon, mai ales că ședințele sunt supervizate de alpiniști cu experiență, care te ajută să îți depășești limitele și să ieși din zona de confort.


„AFI Cotroceni este în acest moment cel mai mare mall din România, care oferă cea mai bogată gamă de servicii conexe shopping-ului, fiind un loc ideal de petrecere a timpului liber pentru întreaga familie. Zona de distracție este unul dintre punctele noastre forte şi reprezintă un diferenţiator faţă de celelalte mall-uri. Iar parteneriatul dintre AFI Aventurier şi Corpul Naţional al Poliţiştilor vine ca o reconfirmare a acestui lucru, AFI Cotroceni fiind singurul loc în care ar putea prinde viaţă un astfel de proiect”, a declarat Sorin Scîntei, General Manager AFI Cotroceni.

AFI Aventurier a fost deschis în luna septembrie a anului trecut și cuprinde trasee cu diferite grade de dificultate, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Pe lângă aceste trasee, parcul de aventură mai dispune de o enormă pânză de păianjen, precum și de cea mai lungă tiroliană dintr-un centru comercial din Europa, care măsoară 110 metri liniari.

„Ce e cu adevărat inovator la AFI Aventurier este mixul de sporturi și activități dinamice care te provoacă constant, la care se adaugă și câteva elemente unice în România. De exemplu, durata în care faci traseul din parcul de aventură este, în medie, de 40 de minute și echivalează cu energia consumată în două ore la sală. În plus, punctul cel mai înalt din traseu este la 26 de metri, comparabil cu înălțimea unui bloc de nouă etaje. Colaborarea cu Corpul Național al Polițiștilor vine să confirme faptul că AFI Aventurier răspunde în totalitate standardelor înalte pe care le solicită un astfel de partener”, a menționat Liviu Iane, Director General Capitala Aventurii.

„Demersul încheierii parteneriatului a fost inițiat de organizația profesională CNP pentru membrii săi, ca urmare a interesului și prestigiului de care se bucură AFI Aventurier. Aventură, adrenalină, curaj și pasiune sunt cuvintele care îi caracterizează pe membrii CNP, care vor beneficia de unele dintre cele mai noi și moderne sisteme de siguranță. Mai mult decât atât, preocuparea CNP este și pentru membrii de familie ai acestora, care se vor putea bucura de aceste abonamente”, a comunicat Petre Stancu, Președinte al Biroului Executiv Central al Corpului Național al Polițiștilor.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.