Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

22 martie – Ziua Mondială a Apei

Agua Crisis infografic

Provocările create de apă în secolul 21

· Fundația We are Water, o inițiativă Roca, lansează anul acesta campania Viața ascunsă a apei #TheHiddenLifeOfWater, cu scopul de a promova nevoia accesului universal și egal la această resursă prețioasă
· “Răspunsul este în natură” este tema aleasă de Națiunile Unite pentru a marca Ziua Mondială a Apei pe 22 martie 2018
· Fundația va organiza o serie de activități menite să crească gradul de conștientizare a problemei globale a apei

“Răspunsul este în natură” este sloganul ales de Națiunile Unite pentru a marca Ziua Mondială a Apei în 2018, pe 22 martie. Scopul campaniei de anul acesta este de aduce în discuție cât de importantă este grija față de natură și utilizarea corectă a resurselor sale pentru a răspunde provocărilor generate de apă în secolul 21.

Agua Crisis infografic

În prezent, 2 miliarde de oameni din întreaga lume locuiesc în țări cu deficit de apă, o cifră care va crește semnificativ în deceniile următoare în paralel cu previziunile de creștere a populației la nivel global. Populația planetei ar putea ajunge la 9,7 miliarde în 2050, în comparație cu 7,5 miliarde acum: conform ODCE, în jur de 40% din populația lumii va trăi în zone cu provocări legate de apă.

Națiunile Unite atrag atenția asupra impactului pe care problemele de mediu și schimbările climatice îl pot avea asupra crizelor legate de apă: inundațiile, secetele și poluarea apei sunt agravate de degradarea stratului de vegetație, a solului, a râurilor și a lacurilor. Neglijarea sau abuzarea ecosistemelor are un efect imediat asupra accesului la apă. La nivel global, mai mult de 80% din apa reziduală se întoarce în ecosistem fără să fie tratată sau reciclată.

#TheHiddenLifeOfWater Viața ascunsă a apei. Pentru a celebra Ziua Mondială a Apei și a se alinia cu tema propusă de Națiunile Unite, Fundația We Are Water a lansat o campanie de conștientizare care subliniază rolul pe care îl joacă apa în viețile noastre. Apa este o resursă esențială pentru o viață sănătoasă și pentru a crea bunăstare și dezvoltare. Apa este viață și generează viață, apa este viitorul. În multe țări, accesul direct la apă permite copiilor să petreacă timpul la școală, în loc să meargă să aducă apă, și, în consecință, să contribuie la dezvoltarea economică și socială a comunităților lor. Este responsabilitatea noastră să tratăm apa ca o sursă de viață și viitor.

Cum poți susține această acțiune

Toți cei care vor să se implice pot vizita website-ul Fundației https://www.wearewater.org/the-hidden-life-of-water/. Mai mult, pot participa făcându-și o fotografie cu un pahar plin cu apă, pe care o pot distribui pe rețelele sociale folosind hashtag-ul #TheHiddenLifeofWater.

Alte activități cu ocazia Zilei Internaționale a Apei

De asemenea, pe 22 martie, chiar de Ziua Internațională a Apei, Fundația We Are Water va organiza si o masă rotundă cu tema “Apa, criza viitoarelor generații”, care reunește experți în ecologie, hidrologie și comunicare.

Pentru mai multe informații despre Ziua Mondială a Apei, puteți consulta: https://www.wearewater.org/en/world-water-day-2018_291775.

Despre Fundația We Are Water

Fundația We Are Water este o inițiativă a Roca și are două obiective principale. Primul este acela de a atrage atenția și de a încuraja opinia publică și instituțiile să reflecteze cu seriozitate asupra nevoii de a crea o nouă cultură a apei, care să permită administrarea corectă și durabilă a resurselor de apă din întreaga lume.

Cel de-al doilea obiectiv este implementarea a diverse acțiuni menite să atenueze efectele negative ale lipsei de resurse adecvate de apă. Ariile de activitate ale Fundației includ intervenții în dezvoltarea infrastructurii, educație, sănătate și cercetare în cele mai defavorizate zone ale lumii.

Până în prezent, Fundația a desfășurat 49 de proiecte în 21 de țări, care au îmbunătățit viața a 540.000 de persoane, în Africa, Asia și America de Sud. www.wearewater.org

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.