Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

10 „eroi” romani, 10 documentare Discovery, 1 mare castigator

Discovery a prezentat la TIFF cele 10 documentare de scurtmetraj despre 10 “eroi” români, identificaţi în cadrul campaniei Oricine poate fi erou, pe baza propunerilor trimise de public pe Facebook. În urma voturilor primite pe pagina de Facebook Discovery România şi în urma jurizării de la TIFF, cea mai bună poveste a fost considerată cea a eroului Laurenţiu Şerban. Cea care l-a propus pe Laurenţiu drept erou Discovery, Anca Grădinaru, a fost desemnată marea câştigătoare a campaniei Oricine poate fi erou şi a primit premiul Discovery în valoare de 3000 de euro.

Toate cele 10 documentare de scurtmetraj vor fi difuzate pe Discovery Channel în perioada 17 iunie – 30 august, anul curent. Acestea au durata de 3 minute şi sunt filmate full HD. Ele spun poveştile unor oameni care sunt caracterizaţi de spirit de aventură, curaj să-şi trăiască visele şi să-şi urmeze pasiunile, români care au devenit o adevărată sursă de inspiraţie pentru alţii.

Realizată în colaborare cu casa de producţie românească La Vita e Bella Production, producţia scurtmetrajelor a durat 6 săptămâni şi i-a implicat în mod activ atât pe „eroi” cât şi pe cei care i-au propus.

Iată mai jos poveştile celor zece „eroi Discovery”, de la pasionaţi de sporturi extreme, la aventurieri incurabili şi cercetători inediţi:

1. Laurenţiu Şerban – Supravieţuitor extrem
Susţinător: Anca Grădinaru
Laurenţiu Şerban (32) îşi trăieşte viaţa din plin – zboară cu parapanta, merge pe o motocicletă de viteză și își construiește singur orice, de la un motor la o poartă. După un accident suferit în Afganistan în urma căruia şi-a pierdut un picior, Laurenţiu a adoptat un stil de viaţă unic, trăind fiecare clipă la intensitate maximă.

2. Andrei Cemortan – Colecţionarul de istorie
Susţinător: Dragoş Giurgiu
Andrei Cemortan (40) este pasionat de istoria celor două Războaie Mondiale, reuşind să "descompună" fenomenul istoric într-o multitudine de faţete. Andrei descoperă şi cercetează amănunţit locuri despre care istoria scrisă vorbeşte prea puţin, urmăreşte destine de eroi necunoscuţi, totul pentru a înţelege şi a împărtăşi celorlalţi un altfel de adevăr istoric – acela privit din unghiul participantului efectiv la drama unui război.

3. Anton Duma – Acasă pe pământ
Susţinător: Adina Mimiliga
Antona Duma (44) a participat la expediţia cicloturistică “Descoperă-te în necunoscut”, unul dintre cele mai lungi trasee pe care le-a străbătut – 18,430 de kilometri, prin 23 de ţări din Europa. Expediţia a durat un an, din care Anton a pedalat 178 de zile. Chiar dacă bugetul pe care l-a avut atunci când a plecat a fost extrem de redus (200 de euro), Anton a reuşit să-şi împlinească visul cu ajutorul comunităţilor de români pe care le-a întâlnit de-a lungul expediţiei.

4. Elena Miscodan – Aventurier incurabil
Susţinător: Elena Miscodan
Elena Miscodan (33) este un medic pasionat de sporturile extreme. A fost primul motociclist român la Khardung La (5602 m altitudine), ulterior traversând şi Patagonia pe motocicletă. Pasiunea pentru explorare a dus-o în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii: Marea Barieră de Corali, Cascada Victoria, Marele Canion. Atitudinea extrem de pozitivă despre viaţă şi firea sa îndrăzneaţă au ajutat-o să învingă până şi boala de care a aflat că suferea la o vârstă fragedă: cancerul.

5. Florin Limbovici – Maestrul echilibrului
Susţinător: Luana Georgiţă
Florin Limbovici (34) este un pionier în mişcare alternativă. Limbox, aşa cum a fost poreclit de prieteni, este alpinist utilitar, instructor de escaladă şi slackline, un sport de echilibru, de concentrare şi de coordonare a mişcărilor. Pasionat de acest sport prea puţin cunoscut în România, Florin a fost clasat în primii 8 la Cupa Mondială de Slackline 2011, de la Munchen.

6. Mihai Pătraşcu – Un velier şi trei generaţii
Susţinător: Aurora Burducea
Mihai Pătraşcu (42) este director de imagine şi căpitanul velierului Allegro, o ambarcaţiune “bricolată” manual chiar de tatăl său. Acesta este primul yacht românesc care a câștigat o regattă internațională – Odyssail 2006.

7. Oana Mirela Chachula – Chiropterolog
Susţinător: Demetra Garbasevschi
Oana Mirela Chacula (32) este biolog şi este pasionată de aventură în stare pură, natură, alpinism, scufundări şi fotografie. Pasiunile sale i-au arătat că poate ajunge în locuri în care nimeni nu a mai fost vreodată, devenind un mic explorator pentru care coborârea într-un aven, escaladarea unui horn sau trecerea unui pasaj inundat sunt obstacole pe care le înlătură cu uşurinţă.

8. Paul Dicu – 243 km
Susţinător: Luiza Irina Terente
Paul Dicu (42) scrie proză şi poezie, cântă la bass, este scanfandru la delfinariu, practică arte marţiale şi antrenează pro-bono ounitate a trupelor speciale din Constanţa. Paul a ales să alerge pentru România în cel mai greu maraton mondial, o cursă în care se şi moare. Participarea la Marathon des Sables a fost una dintre cele mai răscolitoare experienţe ale vieţii sale.

9. Sandor Czirjak – Bicicleta de lemn
Susţinător: Attila Czirjak
Sandor Czirjak (67) este faimos în Cluj pentru talentul şi îndemânarea de a prelucra manual lemnul. Una dintre lucrările sale preferate este o bicicletă realizată 100% din lemn, perfect funcţională, cu care Sandor a parcurs până acum peste 500 de km.

10. Alin Uhlmann-Useriu – Modelator de atitudini
Susţinător: Cosmin Bumbuţ
Alin Uhlmann Useriu (41) desfăşoară proiecte de educație ecologică la Tăşuleasa, Poiana Negri şi în județele Bistrița-Năsăud și Suceava. Prin toate acţiunile sale, el încearcă să transmită un mesaj clar referitor la cauzele inundaţiilor catastrofale din ţara noastră: defrişările abuzive şi necontrolate.

Despre campania “Oricine poate fi erou”

În perioada 4 martie – 3 aprilie, fanii Discovery au propus un erou cunoscut sau chiar pe ei înşişi pe www.facebook.com/discovery.romania. Înscrierea s-a făcut prin postarea unei scurte descrieri prin care să se argumenteze alegerea eroului şi motivele pentru care povestea sa este potrivită pentru acest concurs. Un juriu internaţional format din reprezentanţi Discovery Networks a selectat zece dintre poveştile propuse.

După anunţarea proiectelor selectate, în luna aprilie, cei zece finalişti au participat la un workshop organizat de Discovery, în care le-a fost prezentat întregul proces de producţie al documentarelor de scurt metraj. Ulterior, a avut loc filmarea propriu-zisă a celor zece scurt metraje despre eroii propuşi, cu ajutorul unei echipe profesioniste de producţie.

În luna iunie, filmele sunt disponibile pe Facebook şi difuzate în cadrul festivalului TIFF, unde, în urma unei noi jurizări (realizată de către un juriu profesionist desemnat de către organizatorii festivalului) şi a voturilor primite pe Facebook, a fost desemnat marele câştigător, care primeşte premiul de 3.000 euro. Toate cele 10 filme vor fi difuzate pe Discovery Channel.

Erou Discovery: Alin Uhlmann-Useriu
Modelator de atitudini

Susţinător: Cosmin Bumbuţ

Motto: "Greşeşti doar dacă nu faci!"

Preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, Alin Uhlmann-Useriu (41) a început să planteze puieţi în satele din Bistriţa-Năsăud în urma cu şapte ani, dupa ce timp de trei ani a intervenit în câteva dintre cele mai mari inundaţii din Romania. În prezent, desfăşoară proiecte de educație ecologică la Tăşuleasa, Poiana Negri şi în județele Bistrița-Năsăud și Suceava. Prin toate acţiunile sale, încearcă să transmită un mesaj clar referitor la cauzele inundaţiilor catastrofale din tara noastră: defrişările abuzive şi necontrolate. A înteles că mesajul este cel mai bine transmis prin intermediul generaţiei tinere, prin urmare, mii de tineri au fost implicaţi deja în acţiunile de împădurire din locaţităţile bistriţene şi nu numai. Toţi adolescenţii care trec pe la Tăşuleasa Social sunt marcaţi profund de acest om care reuşeste să îi implice şi să ii responsabilizeze. Fiecare dintre puieţii plantaţi de Alin este legat în mod direct de destinul unuia dintre tinerii voluntari ai asociatiei.
Alin este din Bistrita-Năsăud şi este pasionat de parapantă şi mersul pe munte.

Erou Discovery: Andrei Cemortan
Colecţionarul de istorie

Susţinător: Dragoş Giurgiu

Andrei Cemortan (40) este pasionat de istoria celor două Războaie Mondiale, trecând dincolo de studiul propus de manulele de istorie şi coborând până la detalii senzaţionale. Andrei Cemortan este "profesorul de istorie" fără catedră, neconvenţional, cel care împărtăşeşte celor din jur pasiunea sa. Andrei a reusit sa "descompună" fenomenul istoric într-o multitudine de faţete, el descoperă şi cercetează amanunţit locuri despre care istoria scrisă vorbeşte prea puţin, urmăreşte destine de eroi necunoscuţi, totul pentru a inţelege şi a împărtăşi celorlalţi un altfel de adevar istoric – acela privit din unghiul participantului efectiv la drama unui razboi. În parallel cu "munca de autodidact", a adunat şi o colecţie impresionantă de efecte militare şi poveşti de prin expedițiile sale din țară, pe care le-a făcut împreună cu prieteni curioşi să găsească locuri de bătălie și eroi dispăruți. Până de curând, Andrei lucra într-o bancă. În prezent Andrei s-a "convertit" la jurnalism pentru a transmite mai departe poveştile eroilor necunoscuţi.
Andrei este din Bucureşti şi este de meserie economist.

Erou Discovery: Anton Duma
Acasă pe pământ

Susţinător: Adina Mimiliga

Motto: “Tu trebuie să reprezinţi schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” – M. Gandhi

Încă de când avea 4 ani, Anton Duma (44) visa să cucerească lumea pe bicicletă şi să povestească celorlalţi experienţele sale. La 42 de ani, el a participat la expediţia cicloturistică “Descoperă-te în necunoscut”, unul dintre cele mai lungi trasee pe care le-a străbătut – 18,430 de kilometri, prin 23 de ţări din Europa. Expediţia a durat un an, din care Anton a pedalat 178 de zile. Chiar dacă bugetul pe care l-a avut atunci când a plecat a fost extrem de redus (200 de euro), Anton a reuşit să-şi împlinească visul cu ajutorul comunităţilor de români pe care le-a întâlnit de-a lungul expediţiei.
Sursa inspiraţiei sale este chiar dorinţa de a trăi cât mai liber, cât mai aproape de natură. Impresionat de curajul de a se aventura într-o astfel de expediţie având un buget atât de mic, susţinătorul lui Anton i-ar ceda acestuia banii acordaţi ca premiu. Dacă ar fi numit câştigător, Anton şi-ar dori să termine ocolul Europei pe bicicletă, după care ar merge peste tot în ţară să împărtăşească în special copiilor aventurile prin care a trecut.
Anton Duma locuieşte în Bacău şi este de meserie filator mecanic.

Erou Discovery: Elena Miscodan
Aventurier incurabil

Susţinător: Elena Miscodan

Motto: “Fiindcă pot”

Elena Miscodan (33) este un medic pasionat de sporturile extreme. A fost primul motociclist român la Khardung La (5602 m altitudine), ulterior traversând şi Patagonia pe motocicletă. Pasiunea pentru explorare a dus-o în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii: Marea Barieră de Corali, Cascada Victoria, Marele Canion. Atitudinea extrem de pozitivă despre viaţă şi firea sa îndrăzneaţă au ajutat-o să învingă până şi boala de care a aflat că suferea la o vârstă fragedă: cancerul.
O altă "aventură" de care e mândră, deşi din cu totul alt registru este pasiunea sa pentru muzică. Îşi aminteşte cu plăcere de recitalul pe care l-a susţinut alături de Anca Parghel. Daca va câştiga, va folosi o parte din bani pentru a ajuta alţi “aventurieri” şi pentru a-şi completa suma de care are nevoie să plece în Namibia cu motocicleta. Elena locuieşte în Bucureşti.

Erou Discovery: Florin Limbovici
Maestrul echilibrului

Sustinator: Luana Georgiță

Motto: O altfel de miscare! Florin (34) este un pionier în mişcare alternativă. Limbox, aşa cum a fost poreclit de prieteni, este alpinist utilitar dar şi instructor de escaladă şi slacklineun sport de echilibru, de concentrare şi de coordonare a mişcărilor. Pasionat de acest sport prea puţin cunoscut în România, Florin a fost clasat în primii 8 la Cupa Mondială de Slackline 2011, de la Munchen. La bază, acest sport presupune traversarea unei chingi de 2,5 cm lăţime legată între doi copaci, la o înălţime de 60 de cm de sol. Cu timpul, sportul a evoluat, creându-se mai multe ramuri: longline-ul sau mersul pe chingi cât mai lungi (recordul este de 300 de metri), trickline-ul, adică realizarea trick-urilor pe chingă şi highline-ul, mersul pe chingă la înălţimi mari, între stânci sau clădiri. Toate aceste sporturi îi dau ocazia lui Florin de a face mişcări unice, ajutându-l să-şi depăşească limitele.
Susţinătoarea lui Florin este impresionată de devotamentul şi hotărârea de a stabili noi performanţe într-un sport extrem care presupune să te mişti continuu. Dacă va câştiga premiul cel mare, susţinătoarea lui Florin îi va investi în asociaţa sportivă din care fac amândoi parte.

Erou Discovery: Mihai Pătraşcu
Un velier şi trei generaţii

Susţinător: Aurora Burducea

Motto: “Thought this be madness, yet there is method in it”, Shakespeare

Mihai Pătraşcu (42) este director de imagine şi căpitanul velierului Allegro, o ambarcaţiune “bricolată” manual chiar de tatăl său. Este primul yacht românesc care a câștigat o regattă internațională – Odyssail 2006. Mihai a ajuns pe mare încă de la vârsta de 4 ani, iar acum nu-şi mai poate imagina un concediu “fără plutirea spre destinaţii de dincolo de orizont”. Işi doreşte sa ajungă cu Allegro cel puţin dincolo de Atlantic, iar la întoarcere să urce pe Nil, acolo unde visa să ajungă şi tatăl său. Caştigul său este uriaş: linişte şi echilibru, trăiri intense oferite de natura şi cunoaştere altor “lumi”.
Impresionată de pasiunea autentică, de prietenia şi spiritul de libertate ale căpitanului de pe Allegro, susţinătoarea sa va dona o parte din bani pentru îmbunătăţirea velierului.
Mihai Pătraşcu este clujean stabilit în Bucureşti.

Erou Discovery: Oana Mirela Chachula
Chiropterolog

Susţinător: Demetra Garbasevschi

Motto: “Lumea este o carte şi cine nu călătoreşte citeşte doar o pagină” – Sf. Augustin

Pasionată de tot ce înseamnă natură, Oana (32) a absolvit Facultatea de Biologie în 2001, iar apoi şi-a dedicat majoritatea timpului studiului peşterilor – o lume complexă, ca mediu, ştiinţă şi sport. După terminarea studiilor, Oana şi-a dat seama în scurt timp că speologia adună la un loc toate pasiunile sale: aventură în stare pură, cunoaşterea naturii în calitate de cercetător, alpinism, scufundări şi fotografie, toate îmbinate cu plăcerea de a călători. Pasiunile sale i-au arătat Oanei că poate ajunge în locuri în care nimeni nu a mai fost vreodată, devenind un mic explorator pentru care coborârea într-un aven, escaladarea unui horn sau trecerea unui pasaj inundat sunt obstacole pe care le înlătură cu uşurinţă. Ca urmare a pasiunii sale pentru fotografie, Oana a obţinut locul 3 în cadrul competitiei pentru tineri Fotogeografia 2006, la secţiunea fotoreportaj.
Susţinătorul Oanei este impresionat de oamenii care au curajul să trăiască pentru pasiunile lor si care îşi construiesc un stil de viaţă propriu în jurul acestora, motiv pentru care, dacă ar obţine premiul cel mare, i l-ar da integral Oanei.
Oana locuieşte în Bucureşti şi este de meserie biolog investigator la Muzeul National de Istorie a Romanei.

Erou Discovery: Paul Dicu
243 km

Susţinător: Luiza Irina Terente

Motto: " Încă! Încă!!"

Paul Dicu are 42 de ani şi este din Constanţa. Scrie proză şi poezie, cântă la bass, este scanfandru la delfinariu, practică arte marţiale şi antrenează pro-bono o unitate a trupelor speciale din Constanţa. Expresie autentică a voinţei, fară nici un suport moral sau material din partea autoritatilor, a ales sa alerge pentru Romania în cel mai greu ultramaraton mondial, o cursa în care se şi moare. Participarea la Marathon des Sables a fost una dintre cele mai răscolitoare experienţe ale vieţii sale. O consideră certificatul de naştere al oricarui om.

Erou Discovery: Sandor Czirjak
Bicicleta de lemn

Susţinător: Attila Czirjak

Motto: “Rabdarea poate naşte lucruri frumoase”

Sandor Czirjak (67) este faimos în Cluj pentru talentul şi îndemânarea de a prelucra manual lemnul. Czirjak sau Ciri, cum îi spun cei apropiaţi, este foarte mândru de pasiunea sa. Una dintre lucrările sale preferate este o bicicletă realizată 100% din lemn, perfect funcţională, cu care creatorul ei a parcurs până acum peste 500 de km. Chiar dacă nu a obţinut premii impresionante, Czirjak se ambiţionează şi mai tare să-şi termine proiectele atunci când oamenii din jurul său se îndoiesc de reuşita sa. Czirjak locuieşte în Cluj şi este lăcătuş mecanic.
Impresionat de povestea bicicletei din lemn, perfect funcţională, susţinatorul lui Czirjak îi va dona acestuia premiul cel mare, în valoare de 3000 euro, în cazul în care va câştiga.

Erou Discovery: Laurențiu Șerban
Supravieţuitor extrem

Susţinător: Anca Grădinaru

Motto: “Ce nu te omoară, te face mai puternic”

De meserie militar, Laurenţiu (32) îşi trăieşte viaţa din plin – zboară cu parapanta, merge pe o motocicletă de viteză și își construiește singur orice, de la un motor la o poartă. După un accident suferit în Afganistan în urma căruia şi-a pierdut un picior, Laurenţiu a adoptat un stil de viaţă unic, trăind fiecare clipă la intensitate maximă. În ciuda accidentului suferit, el nu a renunţat nicio clipă la pasiunile sale. Mai mult chiar, nu renunţă niciodată la nimic din ce-şi doreşte, desi uneori ar avea motive să o facă. Una dintre cele mai mari realizări ale lui Laurenţiu este înfiinţarea unei asociaţii a Armatei Române menite să-i sprijine pe militarii răniţi în teatrele de operaţiuni şi pe copiii celor decedaţi.
Propunerea de a deveni unul dintre eroii Discovery a venit chiar din partea prietenei sale care, în cazul în care ar câştiga premiul cel mare, si-ar dori sa călătorească împreună cu Laurenţiu şi să construiască un foişor în grădină casei lor din Bucureşti.

Bucuresti, 12.06.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.