Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

1 mai, sărbătorit prin muncă

21 de angajați ai companiei Henkel Germania muncesc pe șantierul Habitat for Humanity pentru a ajuta patru familii să aibă o casă decentă

O echipă de 21 de voluntari de la compania Henkel Germania va sărbători ziua de 1 mai prin muncă, pentru a ajuta patru familii cu venituri mici să aibă o casă decentă. Între 1 și 5 mai, voluntarii vor lucra pe șantierul Habitat for Humantiy din Cumpăna, județul Constanța. Îndrumați pas cu pas de specialiștii Habitat for Humanity, voluntarii vor da o mână de ajutor la realizarea izolației interioare și exterioare, la compartimentarea pereților interiori, montarea și vopsirea sageacului, etc.

Este pentru al patrulea an consecutiv când compania Henkel Germania sprijină familiile în nevoie de o locuință din România. În ultimii doi ani mai multe echipe de voluntari au lucrat la construcția a opt case în Ploiești, iar în 2014, 20 de voluntari au ridicat în doar 5 zile o casă pentru o mamă cu cinci copii din Corlătești, Prahova.

Prin proiectul „Construim împreună pentru viitor”, dezvoltat în parteneriat cu Primăria comunei Cumpăna, filiala Habitat for Humanity Cumpăna va construi în sistem cvadruplex 20 locuințe, între 2015 și 2019. Alături de voluntari internaționali și corporatiști români, Habitat for Humanity România va finaliza în curând construcția primului cvadruplex, în care se vor muta primele patru familii beneficiare. Alte două cvadruplexuri se află în lucru, iar construcția următoarelor două va fi începută în vara acestui an. Până acum, aproximativ 300 de voluntari străini și din companiile românești au muncit pe șantierul filialei Habitat for Humanity Cumpăna.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.