Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Yodel It!”, cel mai fredonat referen pe covorul roşu

eurovision8071

•    Delegatia Romaniei a stralucit la Ceremonia de deschidere a Eurovision 2017
•    Maine, prima semifinala a concursului, în direct şi în exclusivitate la TVR

Kiev. Eurovision 2017 a intrat în linie dreaptă şi emoţiile au devenit tot mai puternice, odată cu deschiderea oficială a ediţiei 2017, ce a avut loc ieri, in fata Palatului Mariyinsky. Evenimentul a inceput cu defilarea delegaţiilor tuturor ţărilor participante si a continuat cu o petrecere uriasa la Euroclub, unde s-au adunat membrii delegatiilor celor 42 de tari participante.

Cu doar şase zile înainte de spectacolul finalei, ce este programat pe 13 mai, delegaţia României a parcurs cu o mică întârziere cei 265 de metri de covor roşu, din cauza numărului mare de interviuri care i-au fost solicitate.

eurovision8071
„Am «cucerit» fiecare metru de covor roşu – cel mai mare din istoria Eurovision – cu «preţul» numeroaselor interviuri”, a dezvăluit, incantata, Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României. „Ilinca şi Alex Florea au stârnit curiozitatea jurnaliştilor, iar fani din toate colţurile lumii, chiar şi din China, sau Australia, au strigat că le place „Yodel It!”, au fredonat refrenul şi au promis că vor vota”, a adăugat Iuliana Marciuc.

Surpriză mare pentru Ilinca şi Alex, când reprezentanţi au unor publicaţii importante le-au vorbit deja ca unor câştigători. „Mulţi jurnalişti ne întrebau ce vom face după ce câştigăm Eurovisionul?”, a dezvăluit Alex. „Exact aşa s-au exprimat. Le-am răspuns că ne-am dori mult să se întâmple, dar că încă nu ne gândim la ce va fi după finală. Sigur, dacă se va întâmpla, suntem pregătiţi şi va fi o imensă bucurie. A fost foarte emoţionant la deschiderea oficială, obositor şi minunat în acelaşi timp”, a mai adăugat Alex Florea.

La finalul defilarii, Ilinca si Alex Florea au lansat, de pe un heliport aflat in apropiere, baloanele care au purtat tricolorul pe cerul Kievului. In spiritul sloganului actualei editii, organizatorii au celebrat diversitatea eliberand, deasupra capitalei ucainene, steagurile celor 42 de tari participante la Eurovision.

•    Ilinca: “m-am simtit ca o prinţesă”

Una dintre cele mai frumoase prezenţe de la ceremonie a fost cea a Ilincăi Băcilă, care a strălucit într-o rochie roz pal. „M-am simţit ca un star internaţional!”, a mărturisit tânăra de 18 ani, aflată pentru prima dată la o întâlnire cu covorul roşu. „M-am simţit frumoasă în rochia mea de la Athena Philips. Oamenii strigau după mine, iar fanii mă rugau să mă pozez cu ei. Îmi pare rău că la sfârşit ne-am grăbit pentru a nu rata momentul lansarii baloanelor şi n-am apucat să fac poze cu toţi. Zeci de televiziuni, reviste şi radiouri au avut o mulţime de întrebări… A fost o experinţă unică”, a mai spus Ilinca.

•    Romanii vor urmari, maine, prima semifinala Eurovision 2017, in direct si in exclusivitate la TVR

Ilinca şi Alex Florea vor urmari evolutia artistilor din prima semifinala marti, 9 mai, de la ora 22.00. Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate spectacolele Eurovision 2017 de la Kiev, pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+. Suedia, Georgia, Australia, Albania, Belgia, Muntenegru, Finlanda, Azerbaijan, Portugalia, Grecia, Polonia, Moldova, Islanda, Republica Cehă, Cipru, Armenia, Slovenia, Letonia sunt țările care intră maine seară în concurs. În afară de locuitorii acestor țări, votează în această semifinală și fanii Eurovision din Italia, Spania şi Marea Britanie. Doar 10 din cei 18 concurenți vor merge mai departe, în Finală.

Reamintim că ţările din grupul de referinţă şi ţara gazdă sunt direct calificate în Marea Finală, din 13 mai. Daca fanii Eurovision din Italia, Spania şi Marea Britanie îşi pot vota favoriţii în prima semifinală, din 9 mai, telespectatorii din Germania, Ucraina şi Franţa vor vota melodiile din cea de-a doua semifinală, din 11 mai.

Pana atunci, reprezentantii nostri se vor intalni, astazi, la ora 16.00, cu fanii Eurovision la EuroFanCafe, unde vor sta de vorba cu fanii, vor face poze cu ei si vor acorda autografe. Tot aastazi, reprezentantii Romaniei vor canta la petrecerea organizata de Israel la Euroclub, de la ora 22.30.

Televiziunea Română va transmite în direct şi în exclusivitate spectacolele Eurovision 2017 de la Kiev, pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu prima semifinală din data de marţi 9 mai, de la ora 22.00.

Cea de-a doua semifinală, în care vor concura şi reprezentanţii României, Ilinca Băcilă şi Alex Florea, cu melodia Yodel It!, va avea loc pe 11 mai, iar spectacolul va fi transmis în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, de la ora 22.00. Marea Finală va avea loc două zile mai târziu, pe 13 mai.

Finala Eurovision 2017 va avea loc sâmbătă, 13 mai, iar telespectatorii români o vor putea urmări în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu ora 22.00.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.