Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

WWF-România aduce filme noi pe Bearflix – primul serviciu de streaming care ajută ursuleții orfani

Bearflix filme noi

WWF continuă campania de strângere de fonduri pentru Orfelinatul de urși din Munții Hășmaș cu o serie nouă de filme pe platforma Bearflix – primul serviciu de video streaming cu o cauză nobilă. Oricine poate susține cauza printr-un abonament lunar – Bearflix Basic, Standard sau Premium. Abonamentul Basic asigură hrana unui ursuleț pentru o zi, cel Standard asigură hrană și adăpost, iar abonamentul Premium ajută Centrul Bear Again să investească și în infrastructura necesară asigurării securității zonei de reabilitare.

De-a lungul a 17 ani, Centrul pentru Reabilitarea Urșilor Orfani Bear Again a fost „mama” a peste 200 de urși, care au fost îngrijiți și eliberați din nou în sălbăticie. Centrul administrat de Asociația pentru conservarea Valorilor Naturii  se află în inima munților Hășmaș, în apropierea Izvoarelor Oltului și departe de orice zonă locuită. Doar anul acesta, alți 21 de ursuleți salvați din toată țara au ajuns la Orfelinat.

Bearflix filme noi

Împărțit în 4 categorii – Bearflix Originals, Binge-Worthy, Comedy Club și Children & Family, Bearflix are conținut video exclusiv de la Centrul de Reabilitare Bear Again. Filmele prezintă imagini cu ursuleții incluși în programul de reabilitare, care are loc pe parcursul a doi ani. Pe Bearflix vedeți cum ajung ursuleții orfani la Orfelinat, cu ce se hrănesc, care sunt provocările lor legate de învățarea abilităților necesare supraviețuirii în sălbăticie și prin ce etape trec până se pot întoarce în pădure.

„Gombotz – Ursulețul independent”, „De-a V-ați Ascunselea” și „Noul Coleg” sunt doar câteva din titlurile filmelor noi lansate astăzi.

„Am lansat Bearflix în mijlocul pandemiei ca un răspuns la noul context, respectiv creșterea consumului de video și  înmulțirea cererilor de donații din online, dar și la nevoia de a susține în mod constant activitatea centrului de reabilitare. Amploarea și modul în care a fost primit și preluat ne-au depășit însă așteptările – filmele Bearflix au ajuns pe ecranele a peste 5 milioane de oameni din întreaga lume. Încă de la început platforma a fost gândită ca o modalitate de a susține pe termen lung Bear Again, deci surprize vor tot continua să apară. Abonează-te pentru a nu le rata!”, a declarat Alina Moldovan, Coordonator Digital Fundraising la WWF-România.

Bear Again este singurul centru de reabilitare a puilor orfani de urs din Europa. Fondat în urmă cu 17 ani, centrul a salvat deja aproape 200 de pui de urs, care au fost eliberați înapoi în sălbăticie. Aici puii sunt crescuți ca urși sălbatici, complet izolați de comunitățile umane și, implicit, de riscul de a asocia oamenii cu o sursă de hrană și de a deveni urși problemă.

Acest lucru se datorează metodei unice utilizate la Orfelinat: au contact minim cu omul, învățând unii de la alții, abilitățile pe care le-ar fi învățat de la mama lor în sălbăticie. Încă din 2016, WWF-România susține centrul prin campanii de strângere de fonduri și redirecționarea donațiilor către acesta.

Echipa de campanie a WWF-România:
Alina Moldovan – Digital Fundraising Coordinator,
Carmen Pădurean, Project Manager
Livia Cimpoeru, Specialist Comunicare
Vladimir Dohatcu, Database Administrator

Echipa de creație Kastana:
Mădălina State – Client Service
Adina Cioceanu – Copywriter
Sabina Aur – Video Editor
Valentin Deleanu – Media Performance

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.