Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Wu Xing anunță o nouă imagine și un model de business axat pe satisfacerea nevoilor actuale ale consumatorilor

Wu Xing KV

Începând cu luna august, Wu Xing face trecerea de la bucătăria chinezească la bucătărie asiatică și introduce mai multe campanii și beneficii pentru bucureșteni

Wu Xing, promotor al bucătăriei chinezești în sistem delivery încă din 1999, anunță repoziționarea în întregime a restaurantului după mai bine 20 de ani de la deschidere și vine în întâmpinarea clienților cu preparate culinare asiatice menite să poarte bucureștenii într-o călătorie gastronomică lunară către cele mai îndepărtate tărâmuri din Asia. Noua repoziționare aduce cu sine un rebranding complet, de la logo și slogan până meniu și gust, dar și campanii de comunicare și de marketing adresate publicului larg.

Sub sloganul “Unboxing Asia”, noul model de business al companiei orientat către bucătăria asiatică vine la pachet cu reduceri între 30% și 40% la comenzile plasate pe noul site, dar și cu campanii inedite, care vor fi lansate până la finalul anului, cea mai remarcabilă dintre ele fiind Luna Asiatică Wu Xing. Începând cu luna august, în plus față de preparatele nou introduse în meniu, clienții Wu Xing vor putea gusta și experimenta cinci culturi gastronomice distincte regăsite pe continentul asiatic, respectiv Indonezia, Japonia, Turcia, Vietnam și India. De altfel, odată cu noua sa imagine, Wu Xing a introdus mai multe beneficii pentru clienții săi, totul pentru a diferenția restaurantul de competitorii principali din segmentul de piață în care activează.

Wu Xing KV

“Încă de când am preluat funcția de Director de Marketing în cadrul Wu Xing, am urmărit trendurile și noile comportamente de consum ale clienților din HoReCa. În timp ce îmi mâncam liniștit Noodles Pad Thai-ul, după ce am citit multe studii și prezentarea de pitch a celor de la Line Agency, am decis că este momentul pentru Unboxing Asia. Într-o eră a digitalului, dar mai ales a restricțiilor în ceea ce privește travelling-ul, am descoperit că acum cautăm experiențe originale cu care să evadăm din obișnuit și prin care să descoperim lucruri noi. Astfel, Unboxing Asia traduce noua noastră viziune, aceea de a oferi bucureștenilor și nu numai experiențe gastronomice unice, poziționând în același timp restaurantul ca prima destinație culinară din zona asiatică pe care clienții o pot explora din confortul propriei case”, a declarat Adrian Pașita, Director de Marketing Wu Xing.

Printre noile campanii care vor consolida noua imagine a restaurantului se numără Wu Xing Important Products, care se va remarca cu o categorie separată în site și va fi dedicată clienților fideli, aceștia având acces la produse exclusive și prețuri avantajoase. Cu toate acestea, toți clienții Wu Xing vor avea parte de beneficii la accesarea și comandarea preparatelor, beneficii traduse de livrare gratuită, preparate oferite bonus la anumite produse comandate sau happy hours în decursul anumitor zile.

Wu Xing logo

Noua strategie de repoziționare și, implicit, comunicare Wu Xing urmărește însă mai multe obiective trasate pe termen lung, printre care un serviciu complet de customer care, prețuri competitive, dar fără compromisuri când vine vorba de alegerea ingredientelor de cea mai bună calitate, alături de investiții continue în business și în personal pentru a obține performanța dorită. Nu în ultimul rând, compania urmărește optimizarea în întregime a operațiunilor sale, astfel încât noua schimbare de imagine să se reflecte și în cifra de afaceri.

“2020 a fost anul care ne-a adus cele mai multe provocări, lucru care s-a reflectat în vânzări, Wu Xing înregistrând o scădere cu 38% față de anul precedent. Însă tot el ne-a adus și schimbări de paradigmă, ambiționându-ne să găsim cel mai bun model de business care să răspundă nevoilor actuale ale clienților noștri. Într-o piață atât de competitivă și diversificată cum este cea de delivery, este nevoie să te reinventezi constant, în același ritm cu clienții tăi, astfel încât să rămâi relevant pentru gusturile acestora. Strategia de repoziționare a restaurantului nostru reprezintă și începutul unui amplu proces de reorganizare internă, prin care urmărim să rămânem vigilenți la schimbările contextului local și global, astfel încât să putem susține obiectivele trasate pe termen lung, respectiv creșterea numărului de locații din București și, implicit, a numărului de angajați, dar și creșterea financiară a business-ului nostru”, a declarant Cristian Sandru, General Manager Wu Xing.

De la deschiderea primului restaurant în București în 1999 și până la finalul anului 2020, Wu Xing a livrat aproximativ patru milioane de comenzi pentru iubitorii de mâncare chinezească, în ultimii ani afiliindu-se și cu agregatoare din zona de delivery. Până la finalul anului 2021, odată cu noua repoziționare, compania urmărește să-și consolideze notorietatea în segmentul de delivery asiatic.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.