Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Well-being-ul angajaților, o prioritate în 2024

Dynamic HR anunță "Corporate Well-being Award", gala companiilor implicate în viața echilibrată a angajaților

La aniversarea a 20 de ani pe piață, Dynamic HR anunță “Corporate Well-being Award”, gala companiilor implicate în viața echilibrată a angajaților, pe14 mai 2024

  • 62% dintre angajații români răspund la e-mail-uri sau se preocupă de problemele de serviciu până la doar două ore înainte de culcare,
  • 60% nu au un somn odihnitor în fiecare noapte,
  • jumătate (47%) dintre angajați raportează un număr semnificativ de ore de lucru suplimentar.

Dynamic HR anunță "Corporate Well-being Award", gala companiilor implicate în viața echilibrată a angajaților

În 2024, accentul pus pe sănătatea și starea de bine a angajaților se vor impune ca priorități esențiale pentru orice organizație modernă. Conform statisticilor companiei de training și coaching Dynamic HR din perioada ianuarie 2022-iunie 2023, pe un eșantion de 2551 angajați din mediul privat, rezultă nevoia imperioasă a implementării unei strategii de well-being eficiente pentru angajați. Conform datelor, 60% dintre respondenți nu beneficiază de un somn odihnitor în fiecare noapte, ceea ce le pune în pericol atât sănătatea fizică, cât și pe cea mintală.

Mai îngrijorător este faptul că 62% dintre angajați răspund la e-mail-uri sau se preocupă de problemele de serviciu până la doar două ore înainte de culcare, ceea ce sugerează o dificultate crescută în separarea vieții profesionale de cea personală.

Această tendință se reflectă și în statisticile care indică faptul că 50% dintre respondenți reușesc rareori să mențină un echilibru între cele două sfere ale vieții.

În plus, aproape jumătate (47%) dintre angajați raportează un număr semnificativ de ore de lucru suplimentar, ceea ce nu doar că limitează timpul disponibil pentru relaxare și activități personale, dar crește și riscul de epuizare profesională și probleme de sănătate.

Este timpul ca organizațiile să acționeze. Prin adoptarea unor măsuri proactive de susținere a sănătății mintale și fizice a angajaților, companiile nu doar că își vor îmbunătăți performanța, dar vor contribui și la o schimbare pozitivă în cultura muncii. O forță de muncă fericită și sănătoasă este nu doar un ideal, ci o necesitate strategică pentru succesul pe termen lung.

În acest context, compania de servicii de resurse umane Dynamic HR, prima din România care a susținut cursuri de well-being în mediul B2B, începând cu anul 2010, anunță organizarea galei „Corporate Well-being Award”, eveniment de referință care se va desfășura în 14 mai 2024 și care își propune să recunoască și să celebreze cele mai bune practici de well-being din mediul de afaceri.

“Rezultatele instrumentului nostru de evaluare a nivelului de stres din organizații, Stress Index, nu arată doar cifre, ci reflectă realități umane cu consecințe profunde asupra productivității, satisfacției în muncă și, mai presus de toate, a stării individuale de bine. Ele semnalează o nevoie critică pentru companii de a reconsidera și a implementa strategii de well-being eficiente, care să îi sprijine pe angajați nu numai în atingerea obiectivelor profesionale, dar și în menținerea unui stil de viață sănătos și echilibrat.

Am fost, în ultimii 20 de ani, alături de zeci de companii și sute de angajați și am putut să observăm o creștere semnificativă a importanței well-being-ului în mediul de lucru din România. Tot mai mulți angajatori încep să înțeleagă că fericirea și sănătatea echipelor lor sunt fundamentale pentru succesul pe termen lung și pentru crearea unei culturi organizaționale pozitive, orientată spre adaptare și evoluție. A crescut numărul programelor strategice, pe termen lung, al căror nucleu este componenta dedicată stării de bine și, în același timp, și al solicitărilor punctuale de workshop-uri cu anumite ocazii sau cu obiective clare, care măsoară sănătatea emoțională a angajaților, pe baza cărora s-au creat intervenții customizate, care au avut impact și au influențat indicatori concreți”, spune Simona Nicolaescu, well-being visionary, Business Owner Dynamic HR.

Reinventare pentru viitor

Gala „Corporate Well-being Award” își propune să fie o platformă dedicată inovației și excelenței în domeniul resurselor umane, concentrându-se asupra strategiilor și inițiativelor care susțin sănătatea, fericirea și echilibrul în mediul de lucru.
Cu o istorie de peste 13 ani în promovare a echilibrului între muncă și viață personală, evenimentul s-a desfășurat, pe parcursul a nouă ediții de până acum, sub denumirea “Gala Work-Life Balance”, fiind un punct de referință în industria resurselor umane. Printre companiile câștigătoare din anii anteriori se numără nume sonore precum IKEA, HOLCIM, ORANGE, HP și multe altele. Statisticile sunt impresionante:

  • 90 de proiecte premiate,
  • 05 companii participante,
  • Peste 630 de participanți,
  • Mii de angajați care au beneficiat de programele de well-being recunoscute în cadrul evenimentului.

După o pauză de trei ani, impusă de pandemie, inițiativa revine în forță, sub numele „Corporate Well-being Award”, cu accent pe inovație și recunoașterea pionierilor în domeniul well-being-ului organizațional. Gala se va concentra pe studii de caz detaliate, oferite de companii, cu accent pe impactul programelor de well-being, discuții și noutăți aduse de specialiști de top din domeniu, precum și pe recunoașterea celor mai inovative și eficiente practici în această direcție.

Pentru mai multe informații, vă invităm să accesați www.dynamichr.ro.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.