Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Vodafone România a finalizat livrarea tabletelor pentru elevi în cadrul licitației inițiate de către Ministerul Educației

Vodafone logo 2020
  • Până la finalul anului trecut, Vodafone România a livrat către inspectoratele școlare județene toate cele 108.327 de tablete conectate la Internet, ca furnizor în cadrul licitației coordonate de către Ministerul Educației și Cercetării;
  • La acestea se adaugă alte câteva zeci de mii de tablete pe care Vodafone România le-a furnizat pe parcursul anului 2020 în cadrul proiectelor educaționale inițiate la nivel local de către instituții și ONG-uri pentru a permite unui număr cât mai mare de elevi să continue procesul de învățare online;
  • Fundația Vodafone România a accelerat extinderea programului “Școala din Valiză” în contextul pandemic, ajungând la 40 de școli din mediul rural; 1.200 de tablete au fost achiziționate în urma campaniei de donații “Împreună nu lăsăm niciun elev în urmă”.

Vodafone România a finalizat livrarea tabletelor pentru elevi în cadrul licitației coordonate de către Ministerul Educației și Cercetării, cu scopul de a veni în sprijinul elevilor care nu au instrumentele necesare pentru a continua să învețe online. Astfel, toate cele 108.327 tablete din cele 4 loturi câștigate (5, 6, 8 și 9) de către Vodafone România în cadrul licitației au fost livrate către inspectoratele școlare județene până la sfârșitul anului trecut. Toate tabletele livrate beneficiază de servicii de internet nelimitat. Inspectoratele școlare asigură, mai departe, distribuția tabletelor către școli.

Vodafone logo 2020

“Contextul pandemic actual ne-a arătat cu și mai multă claritate necesitatea de adaptare a sistemului educațional la tehnologii moderne și soluții digitale. Am înțeles cu toții nevoia unui sistem de educație pregătit pentru viitor, care să integreze și să beneficieze de avantajele și oportunitățile pe care tehnologia le poate oferi astăzi. Dar, la fel de bine am putut vedea în contextul actual că, din păcate, prea mulți elevi nu au instrumentele necesare pentru a continua să învețe online. La Vodafone credem într-o lume a educației care este digitalizată și la care cât mai mulți copii să aibă acces. Ne-am angajat să facem acest lucru posibil, iar implicarea noastră în acest proiect național continuă seria de inițiative în domeniul educației pe care le-am derulat, atât la nivelul companiei, cât și prin Fundația Vodafone România.

Printr-un efort extraordinar al întregii echipe Vodafone România, am reușit să finalizăm până la sfârșitul anului trecut livrările unui număr de peste 100.000 de tablete din loturile asumate în cadrul licitației și să dăm, astfel, șansa cât mai multor elevi să poată să continue școala online. Ne bucurăm că am reușit să contribuim la atingerea acestui obiectiv într-un demers cu numeroase și majore provocări în contextul actual, de ordin logistic, de management al stocurilor, într-un timp extrem de scurt. Este un moment important pentru accelerarea procesului de transformare digitală a sistemului de educație din România, iar Vodafone a dovedit că este un partener de încredere pentru un viitor mai bun, în care tehnologia este accesibilă tuturor”, a spus Mihnea Rădulescu, Director Exterprise Business Unit, Vodafone România.

De asemenea, pe parcursul anului 2020, Vodafone România a livrat câteva zeci de mii de tablete conectate la internet în cadrul proiectelor educaționale inițiate la nivel local de către instituții publice, instituții de învățământ și ONG-uri cu scopul de a permite unui număr cât mai mare de elevi să poată beneficia de educație digitală în noile condiții.

În plus, Vodafone România s-a implicat în proiectul național “Internet în școli”, în cadrul căruia compania a conectat într-un termen de doar câteva săptămâni aproape o mie de școli din România.

În contextul pandemic, Fundația Vodafone România a accelerat extinderea programului “Școala din Valiză”, derulat împreună cu Fundația World Vision România, cu scopul de a oferi școlilor din mediul rural mijloacele necesare pentru clase digitale. În 2020, programul “Școala din Valiză” a ajuns la 40 de școli din mediul rural. În urma campaniei de donații “Împreună nu lăsăm niciun elev în urmă”, lansată în vara anului 2020, Fundația Vodafone România a dublat, până la 200.000 de euro, suma strânsă din donații și a achiziționat 1.200 de tablete care au ajuns în școli din mediul rural. Vodafone România oferă internet pentru toate școlile din programul “Școala din Valiză” și SIM-uri pentru tabletele donate, cu trafic gratuit de date mobile pentru acces la platforme educaționale.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.