Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

USAID pentru zonele afectate de inundatii

Pe 16 februarie 2006, CHF International Romania, în cooperare cu Consiliul Judeţean Harghita, va organiza o întâlnire cu autorităţile locale şi cu reprezentanţii mass media pentru a prezenta Programul Romania Flood Recovery (RFR), finanţat de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).

Scopul acestei întâlniri este de a inaugura cea de-a doua fază a programului RFR în judeţul Harghita şi de a iniţia o cooperare cu autorităţile din localităţile cele mai afectate de inundaţii. Întâlnirea va avea loc joi, 16 februarie, ora 11.00, la sediul Consiliului Judeţean din Miercurea Ciuc.  

Programul Romania Flood Recovery (RFR) a fost înfiinţat în luna octombrie 2005, cu o susţinere financiară de 3,2 milioane dolari din partea USAID. Programul este implementat de către CHF International Romania, în colaborare cu alte organizaţii internaţionale şi locale. Se acordă asistenţă în principal în nouă judeţe: Galaţi, Vrancea, Bacău, Harghita, Mureş, Teleorman, Olt, Argeş şi Dolj.   

Obiectivul general al programului RFR este să reducă suferinţa umană, să crească posibilităţile familiilor afectate de a se întoarce cât mai repede la o viaţă economic productivă şi să permită populaţiei afectate să se întoarcă rapid şi cu demnitate la o viaţă normală.     

În Harghita, programul RFR se va axa pe reabilitarea obiectivelor de infrastructură mici şi mijlocii, împreună cu contribuţia oficialităţilor municipale, a Consiliului Judeţean şi a locuitorilor din comunităţile afectate. De asemenea, va fi introdus un nou serviciu de acordare de credite cu dobândă redusă pentru refacerea locuinţelor afectate de inundaţii. Totodată, întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-urile) din Harghita vor putea solicita credite pentru dezvoltarea afacerii de la CHF, prin intermediul programului special de credite pentru IMM-uri, program care a acordat deja peste 4.500 de împrumuturi în valoare totală de 31 milioane USD, din 1998 până în prezent.   

CHF International România este reprezentanţa naţională a CHF International, organizaţie americană privată, non-profit, de dezvoltare internaţională, având proiecte în 35 de ţări din întreaga lume. Din 1994, CHF International România a implementat programe orientate spre dezvoltarea economică a comunităţilor, printr-un model unic de combinare a accesului la credite cu asistenţa directă pentru microîntreprinderi şi IMM, colaborarea cu peste 45 de asociaţii de afaceri şi asociaţii de proprietari, realizarea de parteneriate public-private şi reformă legislativă.
{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.