Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Unde vine curierul: Peste 80% dintre destinatari dau adresa de acasă, deşi în majoritatea timpului, sunt la birou

Curier si masina DPD

Aproximativ 81% dintre românii care urmează să primească colete furnizează ca adresă de expediție pe cea de domiciliu, în condițiile în care, în majoritatea timpului, aceștia sunt la muncă, potrivit datelor DPD România, una dintre cele mai mari companii de curierat expres și coletărie de pe piaţa locală.

Având în vedere că, de foarte multe ori, destinatarul nu este găsit de către curier la adresa de expediție furnizată, acesta poate solicita redirecționarea coletului către o nouă adresă. Pentru a se realiza acest lucru, coletul se întoarce în depozit, de unde va urma să fie expediat din nou sau ridicat de destinatar. Lunar, aproximativ 15% din totalul coletelor care ar trebui expediate reajung în depozitele DPD România.

Curier si masina DPD

„După ce coletul se întoarce în depozitul DPD, destinatarul are la dispoziție șapte zile pentru a-l recupera, lucru care, de cele mai multe ori, se și întâmplă. Astfel că, aproximativ 73% din coletele care se întorc în depozite sunt recuperate de către destinatari”, declară Lucian Aldescu, CEO DPD România.

Potrivit reprezentantului companiei, de cele mai multe ori, coletele se întorc în depozit pentru că destinatarul solicită reprogramarea livrării în altă zi, dar și pentru că unii destinatari furnizează adrese de expediție greșite sau incomplete, lucru care îngreunează procesul de livrare, sau refuză să mai primească coletul, din diverse motive.

De asemenea, redirecționarea coletului către o altă adresă de expediție, dar și faptul că destinatarul nu deține suma ramburs necesară pentru achitarea contravalorii produselor, completează topul principalelor motive pentru care coletele se întorc în depozite.

Datele companiei arată că orașele în care se întorc cele mai multe colete în depozitele DPD sunt București, Brașov și Cluj-Napoca, urmate în clasament de Timișoara și Constanța.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.