În direct din Târgu Jiu marţi, miercuri şi joi (7-9 noiembrie) de la ora 19.00
Din 7 noiembrie, TVR 3 transmite marţi, miercuri şi joi, de la ora 19.00, în direct de la Teatrul “Evira Godeanu” din Târgu Jiu, concursul şi gala laureaţilor Festivalului Cântecului Popular Românesc “Maria Lătăreţu”.
Câteva sute de solişti vocali şi instrumentali din întreaga ţară participă anul acesta la festival, însă numai cei admişi în urma preselecţiilor vor intra în concurs. Din juriu fac parte personalităţi ale lumii folcloruluiromânesc, oameni de cultură şi oameni din media, profesori de muzică.
Marţi şi miercuri, de la ora 19.00, urmăriţi la TVR 3 în transmisiune directă cele două seri de concurs, când zeci de artişti luptă pentru a câştiga marele trofeu al Festivalului.
Joi, 9 noiembrie, tot de la ora 19.00, TVR 3 transmite Gala evenimentului, când se vor anunţa laureaţii Festivalului Cântecului Popular Românesc “Maria Lătăreţu” – din acest an.
De-a lungul timpului, Festivalul “Maria Lătăreţu” a devenit o rampă de lansare pentru câştigătorii concursului, printre aceştia aflându-se Petrică Mîţu Stoian, Victoriţa Lăcătuşu, Olguţa Berbec, Maria Constantin, Zorina Bălan, Emilia Dorobanţu.
Marele Premiu şi Trofeul Festivalului este în acest an în valoare de 3.000 lei.