Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Trei Tenori Ieșeni. Sâmbătă, 8 iulie, de la ora 20:00, în Grădina Publică Palas din Iaşi

afis 3 tenori_Iasi_8 iulie

După un itinerar care a inclus 11 orașe din țară, printre care și București (26 iunie, Sala Radio) cei Trei Tenori Ieșeni vor cânta acasă. Un concert eveniment, în aer liber, cu Daniel Jinga la pupitru, care marchează sfârșitul turneului național Trei Tenori Ieșeni, dar și finalul stagiunii Ateneului Național Iași.

Alături de cei trei tenori, Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă, acompaniați de orchestra Liber Artis condusă de Daniel Jinga, pe scena din Grădina Publică Palas vor urca și invitații lor, soprana Irina Baianț, ieșeanca Andra Botez, finalistă la Vocea României în anul 2022 și Iulian Canaf, ieșean, cunoscut publicului din întreaga țară după ce a participat la prima ediție a concursului Vocea României. Alături de ei vor fi Corul de Copii al Municipiului Iași, dirijat de Raluca Zaharia și Corul Marii Uniri, dirijat de Mădălin Munteanu.

Astfel de evenimente au ca țintă apropierea publicului spectator de muzica clasică și promovarea acesteia în rândul comunității prin abordarea unui repertoriu variat, de la arii celebre de operă la canzonette și prin prezența invitaților speciali din lumea artistică.

Concertul este urmat de un foc de artificii pentru celebrarea încheierii unei stagiuni pline de evenimente organizate pentru comunitatea ieșeană.

afis 3 tenori_Iasi_8 iulie

Accesul la eveniment este liber.

Pentru detalii și informații puteți accesa site-ul oficial al instituției – www.ateneuiasi.ro și paginile de social media – Facebook, Instagram și Youtube.

Andrei Fermeșanu este solist al Operei Naționale Române din Iași începând cu anul 2012. Repertoriul său include roluri principale din opere precum: Il Barbiere di Siviglia de Gioachino Rossini, L’elisir d’amore de Gaetano Donizetti, Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart, Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski, Rigoletto de Giuseppe Verdi, Carmina Burana de Carl Orff. Tipologia vocală a „tenorului de grazia” i-a adus recunoașterea atât în fața publicului din cadrul instituțiilor muzicale reprezentative ale țării, cât și în critica de specialitate. Andrei Fermeșanu este directorul general al Operei Naționale Române din Iași.

Solist al Operei Naționale Române din Iași din 2014, Andrei Apreotesei a debutat în numeroase roluri de-a lungul anilor. Cu o prezență scenică caldă și o voce generoasă, Andrei Apreotesei a cucerit inimile publicului în toate rolurile pe care le-a interpretat pe numeroase scene din România. Andrei Apreotesei este directorul general al Ateneului Național Iași.

Florin Guzgă a început colaborarea cu Opera ieșeană în 2006, ca membru al Corului, iar în 2013 a debutat ca solist. Este unul dintre cei mai apreciați tenori ai României, a primit numeroase premii naționale și internaționale și a colaborat cu teatre lirice din București, Cluj, Timișoara, Brașov, Constanța, Galați, Chișinău, Toulouse, Zagreb. Florin Guzgă este directorul artistic al Operei Naționale Române din Iași.

Irina Baianț, una dintre cele mai apreciate soprane din România, are o carieră impresionantă atât pe scenele naționale cât și pe cele internaționale, cel mai recent rol al său fiind Christine Dae din musicalul Fantoma de la Operă de Andrew Lloyd Weber, în regia lui Răzvan Ioan Dincă, spectacol ce a avut premiera în acest an la Opera Națională București.

Andra Botez revine alături de cei trei tenori după succesul avut în concertele de Crăciun de la Sala Unirii. Finalistă a concursului Vocea României, cu o experiența de peste 20 de ani în muzică și un timbru special, Andra interpretează cu predilecție melodii din stilurile Pop, Rock, Fusion, Soul și Jazz.

Iulian Canaf este, ca și Andra Botez, a doua oară alături de cei trei tenori după evenimentele din decembrie. Iulian Canaf a participat la prima ediție a concursului Vocea României unde a impresionat atât jurații cât și întreg publicul de acasă prin vocea sa unică și prin carismă.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.