Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Toy Story 2”: Povestea jucariilor continua

După succesul uriaş de care s-a bucurat primul “Toy Story”, Tom Hanks alias Woody şi Tim Allen – Buzz Lightyear îşi reiau rolurile jucăuşe în “Toy Story 2”, alături de echipa care a creat “Finding Nemo”, “Monsters Inc.” şi “Cars”. Astfel, jucăriile revin la viaţă într-o nouă aventură a animaţiei digitale, cu umor, muzică, suspans şi surprize demne de o prietenie adevărată. O animaţie Disney-Pixar distinsă cu Globul de Aur, pentru copiii de toate vârstele – acum, în premieră pe DVD și, începând din 11 mai a.c., și pe Blu-ray.

Ştim deja că jucăriile doar par inerte. Căci, atunci când rămân singure, iese la iveală o lume întreagă de prietenii şi alianţe. De pildă, pe când Andy este plecat în tabără, Woody, jucăria lui preferată, este răpit de un colecţionar de jucării. În vreme ce stă sechestrat, Woody îşi face noi prieteni – ţărăncuţa Jessie, căluţul Bullseye şi Stinky Pete, căutătorul de aur – şi află că a fost cândva vedeta unui program TV foarte popular în rândul copiilor. Reversul celebrităţii este că valorează o avere şi asta îl transformă în “vânat” pentru colecţionari.

Alarmaţi, camarazii lui din cutia cu jucării plănuiesc cum să-l salveze pe Woody înainte ca acesta să ajungă exponat într-un muzeu tocmai în Japonia. Uşor de zis, greu de făcut, căci Buzz, domnul Cartof, Căţelul cu arc, Dinozaurul Rex şi Şunculiţă trebuie să treacă prin multe peripeţii în lumea exterioară până să-şi găsească prietenul. Şi îl găsesc… Numai că, între timp, Woody a aflat păţania ţărăncuţei Jessie, abandonată de stăpâna sa după ce a crescut şi n-a mai avut nevoie de jucării. Şi a înţeles că, pe măsură ce copiii cresc, jucăriile care le-au fost cândva prieteni nedespărţiţi, sunt aruncate cât colo întocmai ca nişte obiecte nefolositoare… Nu mai bine să se bucure de gloria de odinioară ca exponat într-un muzeu?! Eh, acum să vedem cum îl vor convinge vechii săi prieteni să revină în cutia cu jucării a lui Andy…

Şi, fiindcă suntem curioşi să aflăm cum va continua povestea, aruncăm o privire în€œ „Toy Story 3” prin secvenţele în avanpremieră („€œPersonajele”) oferite în exclusivitate pe DVD şi Blu-ray, alături de alte materiale-bonus: comentariu audio, “Misiunea lui Buzz Lightyear”, “Căile către Pixar” – artişti tehnici; Poveşti din studio: „Povestea jucăriilor 2” – “Laboratorul care te privează de somn”, “€œPinocchio”, “€œFilmul dispare”, Zoetrope Pixar, realizarea producţiei, profilul lui John Lasseter (care semnează regia, împreună cu Ash Brannon şi Lee Unkrich), alegerea personajelor, “Cutia cu jucării”, scene tăiate ș.a.

În 2000, animaţia a câştigat un premiu Grammy, un Glob de Aur pentru cel mai bun film la categoria comedie/musical şi o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună melodie originală şi şapte trofee la festivalul de animaţie Annie Awards. Acum, filmul se lansează pe DVD, iar din 11 mai a.c. va fi disponibil și pe Blu-ray, în hypermarketuri şi în magazinele de specialitate, precum şi pe www.mymovie.ro, la un preţ recomandat de 49,9 lei (DVD) şi 149,9 lei (Blu-ray). O producţie Disney distribuită de Audio Visual România.

Bucuresti, 29.04.2010

{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.