Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Toamna începe cu Nordic Film Festival

afis Nordic Film Festival 2022

NORDIC FILM FESTIVAL își dă din nou întâlnire cu iubitorii cinematografiei nordice, invitându-vă la cea de-a treia sa ediție, ce va avea loc în perioada 22-25 septembrie 2022 în București, la Cinema Elvire Popesco din Bd. Dacia, Nr. 77.

Cu un program ce cuprinde 14 pelicule de lungmetraj, #NordicFF aduce în prim plan perspective cinematografice unice și atipice, care celebrează diversitatea formelor și viziunilor artistice abordate de cineaștii din toate cele cinci țări nordice: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia.

Iubitorii de film din Capitală vor fi întâmpinați anul acesta cu un program variat, care se adresează tuturor vârstelor, care va include peliculele multipremiate „Run Uje Run”, „Hope”, „The Blind Man Who Did Not Want To See Titanic”, „Erna at War”, „Tove”, „Legends of Valhalla: Thor”, „My Dad, Marianne”, „Dreambuilders”, „Super Furball”, „Agnes Joy”, „Out Stealing Horses”, „Wildland”, „Beware of Children” sau „Tigers”. Proiecțiile vor fi subtitrate în limba română.

afis Nordic Film Festival 2022

„Ne dorim ca Nordic Film Festival să reprezinte o pauză de la cotidian, o oază de cultură și umanism într-o perioadă tulbure a Europei. Am ales să organizăm din nou Nordic Film Festival pentru că legăturile culturale europene nu trebuie să înceteze, iar un festival de film în minus ar fi o adevărată adâncitură spre abis într-o industrie culturală ce oricum arată slabe semne de revenire.”, afirmă Vlad Rotaru, Directorul Artistic al festivalului.

Festivalul este organizat cu sprijinul Ambasadei Regatului Danemarcei în România, Ambasadei Republicii Finlanda în România, Consulatului Republicii Islanda în România, Ambasadei Regatului Norvegiei în România și Ambasadei Suediei la București.

#NordicFF a debutat în februarie 2018, în București, fiind urmat, în 2019, de două ediții retrospective – la Sibiu și Chișinău. Festivalul a revenit, în 2020, la București, cu prilejul celei de-a doua ediții, care s-a bucurat de un real succes.

FLYER Nordic Film Festival 2022

Pentru program și informații suplimentare, vă invităm să urmăriți paginile de Facebook, Instagram și TikTok ale Nordic Film Festival. Pentru întrebări sau sugestii ne puteți contacta și la adresa de e-mail nordicfilmfestivalbucharest@gmail.com.

Biletele pot fi achiziționate în curând de aici sau direct de la casieria sălii de cinema Elvire Popesco.

Sponsori: Ramboll și Novo Nordisk
Parteneri media: TVR, Radio Romania Cultural, Blog de Cinema, Blogul unei Cinefile, CinEmil, CineFan, Cinefilia, CineGhid, CineJurnal, CityFemme, MovieNews, PRwave, RomaniaJournal, Zile si Nopti.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.