Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Tim Walker – fotograful Calendarului Pirelli 2018

tim-walker_portrait

Fotografiile lui Tim Walker i-au fermecat pe cititorii Vogue, lună de lună, timp de peste un deceniu. Scenografia extravagantă și motivele romantice caracterizează stilul său inconfundabil. După ce s-a concentrat pe fotografii timp de 15 ani, Walker face acum şi filme.

Fiind născut în Anglia, în 1970, interesul lui Walker pentru fotografie a început la biblioteca Condé Nast din Londra, unde a lucrat la arhiva Cecil Beaton timp de un an înainte de facultate. După ce a obţinut diploma de licență în Fotografie la Colegiul de Arte din Exeter, Walker a primit premiul al treilea ca Tânăr Fotograf Independent al Anului.

tim-walker_portrait
După absolvire, în 1994, Walker a lucrat ca asistent de fotografie independent în Londra, înainte de a se muta la New York ca asistent permanent al lui Richard Avedon. Când s-a întors în Anglia, s-a concentrat inițial pe portrete și documentare pentru ziarele britanice. La vârsta de 25 de ani a fotografiat prima sa poveste de modă pentru Vogue și de atunci a făcut fotografii pentru edițiile britanică, italiană și americană ale acesteia, precum și pentru revistele W Magazine și LOVE Magazine.

Walker a organizat prima sa expoziție majoră la Muzeul de Design din Londra, în 2008. Aceasta a coincis cu lansarea cărții sale “Pictures”, publicată de teNeues.

În 2010, primul film de scurt metraj al lui Walker, “The Lost Explorer”, a avut premiera la Festivalul de Film de la Locarno din Elveția și apoi a câștigat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de Film United de la Chicago, în 2011.

În 2012 a avut loc deschiderea expoziției fotografice a lui Walker “Storyteller”, la Somerset House, în Londra. Expoziția a coincis cu publicarea cărții sale “Storyteller”, publicată de Thames și Hudson. Într-o colaborare din 2013 cu Lawrence Mynott și Kit Hesketh-Harvey, a lansat, de asemenea, The Granny Alphabet, o colecție unică de portretizări și ilustrații care celebrează bunicile.

Walker a primit premiul “Isabella Blow Award for Fashion Creator” din partea British Fashion Council în 2008, precum și premiul “Infinity” din partea Centrului Internațional de Fotografie, în 2009. În anul 2012, Walker a devenit membru de onoare al Societăţii Regale de Fotografie.

Muzeul Victoria & Albert, precum și Galeria Națională a Portretelor din Londra includ fotografiile lui Walker în colecțiile lor permanente.

Tim Walker locuiește în Londra.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.