Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

“The Healing Power of Healing” – efectul de domino al vindecării

Imunis „The Healing Power of Healing”

Cosmina Grigore a celebrat 8 ani de la diagnosticare și formarea celei mai dinamice comunități de pacienți cu cancer din România

Cosmina Grigore, Pacient Coach si Președinta Asociației IMUNIS a celebrat 8 ani de la diagnosticarea cu cancer mamar, prin lansarea masterclass-ului „The Healing Power of Healing”, un curs special conceput pentru pacienții oncologici, dar și pentru persoanele interesate de prevenție.

Evenimentul a avut loc într-un cadru restrâns, iar invitații speciali au fost: nutriționista Asociației Imunis, Patricia Rusu – coach de nutriție & wellness și Marian Baban – vicecampion mondial caiac-canoe, antrenorul echipei Imunis Dragons.]

Imunis  „The Healing Power of Healing”

Masterclass-ul The Healing Power of Healing / Puterea vindecătoare a vindecării

Creierul este codat pentru siguranță, iar atunci când o persoană experimentează un tip de durere, cum este diagnosticul de cancer, trece prin ample puncte de presiune și procese de transformare, care duc într-un final către ample procese de conștientizare și o continuă metamorfoză. Vorbim despre un drum anevoios, diferit de la un pacient la altul, dar cu un efect de domino senzațional.

Vindecarea are întotdeauna ecou, pentru că atunci când o persoană incepe o călătorie de vindecare, îi influențează pe cei de alături, devenind astfel un reper, un exemplu pentru tot ce este posibil.

Înca din 2015, de când a început să lucreze cu pacienți diagnosticați cu cancer, Cosmina a observat toate aceste lucruri și a format una dintre cele mai dinamice comunități de pacienți oncologici din țară. O comunitate care ridică standardul cu privire la modul în care poți rescrie povestea post diagnostic. Această comunitate care a format anul trecut, în plină pandemie, prima echipa de Dragon Boat din România formată exclusiv din supraviețuitoare ale cancerului de sân. Echipa este acreditată la nivel internațional, și, în prezent, se antrenează pentru campionatul înternațional de Dragon Boat din Noua Zeelandă, care se va desfășura în anul 2023.

În cadrul Masterclass-ului „The Healing Power of Healing”, Cosmina a vorbit despre efectul de domino pe care îl generează decizia unui pacient de a porni într-o călătorie de vindecare. Acesta îi influențează pe cei din familie, pe colegii de la muncă, pe prieteni și pe alți pacienți. Mai mult decât atât, Cosmina a vorbit despre simbolistica cifrei 8, care întoarsă invers reprezintă un infinit, un ecou infinit pe care îl are vindecarea în viața tuturor.

„Întreaga noastră viață trecem prin varii sinusoidale. Avem experiențe pozitive și altele negative, dar fiecare tip de experiență ne șlefuiește, ne crește, ne transformă, ne întărește și ne mărește capacitatea de a naviga viața.”, a punctat Cosmina Grigore

Cosmina îndeamnă pe oricine trece prin perioade grele să nu se teamă, ci să se întrebe „Care este lecția?”. Un alt sfat oferit de Cosmina este să nu ne atașăm de perioadele bune, pentru că sunt efemere, ci să ne concentrăm pe creșterea noastră, astfel încât această creștere să genereze contexte bune pentru noi, pentru cei de lângă noi și pentru noi toți, împreună.

Asociația IMUNIS definește trei tipuri de supravițuitori de cancer:
1. Fighters – cei care au mai puțin de doi ani de la diagnosticare
2. Survivors – cei care se află în etapa doi – cinci ani de la diagnosticare
3. Thrivers – persoanele care au mai mult de cinci ani de la diagnosticare.

„În sesiunile de coaching pe care le am atât cu pacienții oncologici, cât și cu persoanele care sunt interesate de prevenție, întotdeauna le-am adresat întrebarea << Cine ești tu? >>, o întrebare care așteaptă foarte multe răspunsuri, de la cine suntem noi atunci când trecem prin Valea Plângerii, la cine suntem noi atunci când ne ridicăm să primim laudele, sau cine suntem noi în prezența celorlalți. Mi-am dat seama că trecem prin multe sinusoidale care ne ajută să întărim miezul nostru, cine suntem noi cu devărat. Avem nevoie de o inimă puternică, dar flexibilă, care să primească și să dăruiască din ce în ce mai mult. Acesta este procesul vindecării, pendualrea între curbele unei sinusoidale.” – a explicat Cosmina Grigore

Masterclass-ul „The Healing Power of Healing” se adresează pacienților din etapele „Survivors” și „Thrivers” să integreze procesul prin care au trecut de la diagnostic până în acest moment, să își clarifice și mai mult ce înseamnă pentru ei vindecarea, pentru ca, ulterior, să poată ajuta prin povestea lor de vindecare alți pacienți (Fighters), dar și comunitățile din care fac parte. Astfel, vindecarea devine „Puterea lui ÎMPREUNĂ”, filozofia care o ghidează pe Cosmina Grigore atunci când concepe proiectele Asociației.

Parte din „puterea lui împreună” sunt și partenerii și sponsorii Asociației care susțin proiectele pe care Cosmina le creează pentru pacienți, proiecte care contribuie la creșterea comunității de pacienți de la Imunis, și fără de care această creștere nu ar fi posibilă.

„Colaborarea companiei Novartis cu asociațiile de pacienți se bazează pe convingerea noastră că avem
responsabilitatea de a cunoaște dificulățile reale pe care le întâmpină pacienții și de a îi ajuta să
depășească aceste bariere. Această responsabilitate începe prin asigurarea unui acces rapid la terapiile disponibile din portofoliul companiei, se menține până la atingerea rezultatului medical, dar continuă și mai departe, pe parcursul procesului complex de vindecare a pacientului. Novartis este partener al Asociațieii Imunis în cadrul acestui eveniment care vine să sublinieze nevoia de suport a pacientilor oncologici pe tot acest traseu, importanța înțelegerii perspectivei lor și puterea contribuției fiecăruia dintre noi: familie, prieteni, comunități de pacienți, personal medical, autorități, companii farmaceutice. Vom continua să depunem toate eforturile pentru concretizarea cât mai multor proiecte Novartis dezvoltate în folosul pacienților și, în acest scop, ne bazăm în permanență pe deschiderea la dialog a tuturor partenerilor implicati.” – a declarat Rialda Raduc, Patient Strategy Head Oncology Novartis România

Evenimentul a reunit oameni apropiați comunității Imunis. Parteneri care susțin comunitatea, jurnaliști, dar mai ales pacienți, care și-au exprimat recunoștința pentru tot ce creează împreună.
La eveniment au avut loc și demonstrații de caiac-canoe cu pacientele Asociației IMUNIS care fac parte din programul de sport Imunis Dragons și Onco Paddle, coordonat de antrenorul Marian Baban, vicecampion mondial caiac-canoe.

Evenimentul de lansare a masterclass-ului „The Healing Power of Healing” a avut loc în aer liber, cu sprijinul sponsorilor: Superbet, Novartis, Roche, IPSEN și partenerilor: Club Nautic Titanii, Himalaya Herbals România, Niran Cosmetics, Editura Niculescu, Sloop, Eisberg, Panda Squad și Galeriu & Partners PR.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.