creative night talks

Teatrul Basca aduce cultura la sat prin proiectul ”Teatru în curtea ta”

Teatrul Basca continuă procesul de accesibilizare a culturii prin proiectul ”Teatru în curtea ta” astfel că aduce două spectacole de teatru, producție proprie, în patru localități rurale din Banatul Montan, în care accesul la cultură este foarte limitat sau inexistent.

Spectacolul ”Altă Zi Cu Soare” produs de Teatrul Basca, vorbește în mod direct despre naționalizarea pământurilor în anii 50 în Banat și cum s-au opus unii dintre țărani acestei încercări prin care statul îi lăsa fără proprietate. Textul pornește de la o poveste reală, culeasă de dramaturgul Andrei Ursu, în satul Zorani, Timiș, și a avut premiera în Festivalul TEZST XI din Timișoara.

Teatru în curtea ta - Teatrul Basca
Teatru în curtea ta – Teatrul Basca

Al doilea spectacol ”Casa cu Maimuțe”, este rezultatul unui proces de cercetare, un proiect realizat cu sprjinul AFCN în 2020, care îi duce pe spectatori în lumea de poveste a cartierului Fabric printr-o serie de micro-istorii grupate în scene de două – trei personaje sau monologuri.

Prima ieșire la sat cu cele două spectacole a avut loc în 25 septembrie în localitatea Coșteiu de Sus din județul Timiș, în curtea doamnei Emilia, cunoscută în zonă pentru activități care aduc laolaltă atât turiști din țară cât și comunitatea locală, într-un cadru organizat și primitor.

Următoarele reprezentații vor avea loc în 23 octombrie la The Village și la Școala Primară din Buzad (jud Timiș), în 30 octombrie la Casa 3 Compas din Văliug (jud Caraș Severin) și în 7 noiembrie la Scena de pe deal din Murani (jud. Timiș).

”Ne bucurăm că avem ocazia să ducem munca pe care o facem în mediul rural, pentru că aici, comparativ cu viața din mediul urban, orice prilej de cultură se transformă într-un soi de sărbătoare. Credem în teatru ca spațiu de întâlnire, care aduce doar beneficii și reamintește publicului despre valorile comune pe care le-am putea împărtăși cu toții, acelea de empatie, solidaritate, acceptare și înțelegere.” (Ana Maria Ursu – președinte Asociația Solidart și teatrul Basca)

Accesul la reprezentații este gratuit, în limita locurilor disponibile, respectând normele de siguranță în vigoare din fiecare localitate. Proiectul ”Teatru în curtea ta” este co-finanțat de Consiliul Județean Timiș.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *