Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Teatru în Sectorul 5: Peste 900 de bilete la teatru oferite în dar de Sărbători

Teatru în Sectorul 5: Peste 900 de bilete la teatru oferite în dar de Sărbători

La începutul lunii decembrie, iubitorii de teatru din Sectorul 5 al capitalei s-au întâlnit cu 10 dintre cele mai iubite povești puse în scenă la unteatru. În cadrul programului Teatru în Sectorul 5, ajuns anul acesta la cea de-a doua ediție, comunitatea locală în care s-a dezvoltat unteatru în ultimii ani a primit în dar peste 900 de invitații la spectacolele programate în perioada 4-14 decembrie.

Teatru în Sectorul 5 este un proiect finanţat din fonduri nerambursabile acordate de Consiliul local al Sectorului 5 prin Centrul Cultural şi de Tineret Ştefan Iordache, în cadrul programului de finanţare nerambursabilă 2023. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului București sau a Centrului Cultural şi de Tineret Ştefan Iordache.

Teatru în Sectorul 5: Peste 900 de bilete la teatru oferite în dar de Sărbători

În cele 10 zile ale micro-stagiunii cu acces gratuit, publicul a avut ocazia să-i urmărească pe scenă pe Richard Bovnoczki, Lari Giorgescu, Florina Gleznea, Alina Berzunțeanu, Istvan Teglas și Alex Ștefănescu, alături de mulți alți artiști apreciați din familia unteatru. Toate locurile disponibile la cele 10 reprezentații au fost rezervate la câteva ore după publicarea calendarului de evenimente.

“Așa cum e nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil, un teatru independent nu se va putea dezvolta și cu greu va putea rezista în lipsa susținerii comunității. Am învățat asta în cei 13 ani petrecuți împreună. Ne-am bucurat de sprijinul comunității noastre în cele mai dificile momente, iar atunci când avem posibilitatea s-o facem, ne întoarcem cu generozitate către #unpublic. Răspunsul spectatorilor, în raport cu statisticile privind consumul cultural de la noi din țară, ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru instituțiile responsabile de supraviețuirea sectorului cultural. Românii nu sunt mai puțin interesați de cultură, ci au mult mai puține resurse s-o acceseze!’’, subliniază regizorii Andrei și Andreea Grosu, fondatorii teatrului unteatru.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.