
Târgul de Paște din Capitală își deschide porțile pe 20 aprilie, în Parcul Regele Mihai I
Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează în perioada 20 – 29 aprilie 2019, cea de-a zecea ediție a Târgului dedicat Sărbătorilor Pascale din Capitală – „Tradiții și Flori de Sărbători”, în Parcul Regele Mihai I, intrarea Charles de Gaulle.Evenimentul se adresează bucureștenilor care petrec Sărbătorile Pascale în Capitală, dar și turiștilor, și își propune să valorifice arta populară și tradițiile autentice, adunând producatori și meșteșugari din toate colțurile țării, care folosesc cu mândrie tehnicile de lucru și rețetele românești moștenite din familie.În fiecare zi, între orele 10:00 – 21:00, vizitatorii vor putea descoperi, la cele peste 70 de căsuțe din cadrul evenimentului, obiecte meșteșugăreșt