free download 78 travel guides written by experts

Tag: Sano Vita

Merișoarele și Bulgurul

Merișoarele și Bulgurul

Business, LifeStyle
Din ciclul Mens sana in corpore Sano Vita, astăzi va vom prezența doi buni prieteni ai omului sănătos pe care, fără să vrem, îi neglijăm, neștiind cât ne pot fi de benefici: Merișoarele și Bulgurul.Merişoarele, numite și afinele roșii sau insulina verde, sunt fructele unui arbust originar din America de Sud, dar care poate crește și în Munții Apuseni din România. La vechii indieni americani era considerat un fruct sacru, care simboliza pacea și prietenia.Ele au atras atenția medicilor și nutriționiștilor datorită antioxidanților și nutrienților pe care le conțin. Indiferent dacă le mănânci ca atare, sub formă de suc sau suplimente, beneficiile lor sunt atât de importante, încât ne întrebăm de ce nu mâncăm noi oare așa ceva încontinuu:· Tratează infecțiile urinare → Sucul de m
Doi prieteni

Doi prieteni

Business, LifeStyle
Dacă vrem să fim corecți cu noi înșine, trebuie să avem puterea să recunoaștem anumite lucruri importante din viața noastră. Cu toții ne dorim să fim fericiți și mereu căutăm să obținem ceea ce ne poate face să ne simțim astfel. Alergăm după un job bun sau o afacere nouă, pentru a avea bani suficienți să cumpărăm lucruri, servicii sau experiențe emoționale care să ne facă plăcere. Pentru că ne place să iubim și să fim iubiți, pentru că vrem să realizăm un upgrade continuu în călătoria noastră unică, numită viață, începem prin a investi în educație, alimentație, confort, precum și în haine și accesorii de bună calitate. Pentru că vrem să fim sănătoși, frumoși, admirați, la modă și cât mai bine informați.Așa că e momentul să va prezentăm doi prieteni de nădejde în acest demers: Sano Vita
Uleiul pentru salată presat la rece – un D’Artagnan al bucătăriei

Uleiul pentru salată presat la rece – un D’Artagnan al bucătăriei

LifeStyle
Dacă iubiți beletristica, teatrul și filmul, dacă vă place să gândiți și să trăiți adevărat, prin toți porii, nu o puteți face neodihnindu-vă sau alimentându-vă greșit. Se știe că cei trei muşchetari aveau un principiu după care acționau: „Toți pentru unul, unul pentru toți!”.Sano Vita vă invită să va convingeți de adevărul acestor vorbe, propunându-vă tuturor celor care iubiți sănătatea și echilibrul în alimentație, să beneficiați de avantajele mix-ului de uleiuri de susan, dovleac și floarea soarelui, combinate într-unul singur, superperformant, 100% natural, obținut prin presare la rece, fără conservanți sau alte substanțe chimice și care se cheamă, simplu, pe înțelesul tuturor: Ulei pentru salată, presat la rece!Acest D’Artagnan al uleiurilor, cu un gust special și unic, are o
Sano Vita și-a triplat vânzările online cu sistemele Senior Software

Sano Vita și-a triplat vânzările online cu sistemele Senior Software

Business, IT
Sano Vita are vânzări online de trei ori mai mari odată cu implementarea unui pachet de sisteme software unic în România. În plus, distribuitorul autohton de alimente vegetariene a observat foarte multe beneficii ale automatizării afacerii: creșterea productivității angajaților, scăderea timpilor de procesare și livrare a comenzilor și un control deplin al businessului.Sano Vita, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de alimente vegetariene din România, și-a triplat vânzările după investiția într-un pachet de sisteme software pentru automatizarea și managementul proceselor de business. Distribuitorul a ales soluțiile Senior Software din nevoia unor softuri scalabile, ce pot fi personalizate în funcție de specificul afacerii.Astfel, Sano Vita folosește un pachet de sis
Lintea și Năutul – o poveste pentru oameni deştepţi

Lintea și Năutul – o poveste pentru oameni deştepţi

LifeStyle
Sano Vita, o tânără atrăgătoare, isteață și populară, puțin trecută de 20 de ani, a avut grijă, încă din prima zi, de sănătatea și bugetul familiei dumneavoastră, prin raportul calitate-preț. Când ați mâncat ultima oară o delicioasă supă de linte? Dar humus sau falafel?Aşa că ce-ar fi ca, de azi înainte, să priviți lintea și năutul ca pe doi prieteni de nadejde? De ce? Haideți să descoperim împreună cât sunt de importante aceste alimente.Prietena Lintea, o leguminoasă convinsă, reprezintă una dintre cele mai bogate surse de proteine, alături de frații fasole, soia și mazăre! Ea este o tipă gospodară și are provizii importante de zinc, magneziu, fosfor și fier! Dar relaxați-vă, nu veți lumina și nici nu veți crește-n greutate! Ba din contră, cei ce vreți să pierdeți câteva kilograme
Smoothie-uri de vară cu merișor și caju

Smoothie-uri de vară cu merișor și caju

LifeStyle
Vrei să te răsfeți cu niște smoothie-uri sățioase și sănătoase? Înseamnă că știi deja care sunt soluțiile naturale pentru a avea o imunitate imbatabilă, un tonus energetic și un aspect strălucitor al pielii şi părului. Două ingrediente minune sunt nucile caju și merișoarele.Nucile caju cresc în India, Africa și America de Sud iar ceea ce noi consumăm sunt, de fapt, semințele fructului de caju: un fruct colorat, uneori galben, alteori roșu, care seamănă cu o combinație între un dovleac în miniatură și un măr, și căruia îi crește un moț - nuca de caju. Ți le recomandăm în orice moment al zilei, atât în combinații cu feluri de mâncare sofisticate, cât și pe post de snack. Caju este bogat în fibre, vitamine, minerale și uleiuri nesaturate sănătoase. Iar dacă nu știai, află că oferă: · 25%
Imunitatea organismului are strânsă legătură cu ce mănânci

Imunitatea organismului are strânsă legătură cu ce mănânci

LifeStyle
Mănânci când, cum și ce trebuie? Te hidratezi corespunzător? Faci mișcare? Dormi suficient? Cât de multe griji îți faci (din orice)? Dacă răspunsurile pe care ți le dai nu îți plac, atunci trebuie să iei măsuri...Alimentația cu carențe în aportul de minerale, vitamine și proteine poate duce la hipoglicemie. Pe când deshidratarea reduce debitul cardiac, afectând transportul substanțelor nutritive și a oxigenului către țesuturi. În ceea ce privește mișcarea, studiile arată că nu există niciun risc făcând exerciții fizice atunci când suntem obosiți, dimpotrivă, acestea energizându-ne. Știi bine că lipsa somnului induce oboseală, irascibilitate, scăderea atenției și a puterii de concentrare. La fel, stresul creează tulburări de somn și de apetit (fie absența lui, fie senzația excesivă de f
Fructele oleaginoase – prietenele femeii

Fructele oleaginoase – prietenele femeii

LifeStyle
Știi că sunt surse excelente de proteine, fibre și grăsimi esențiale. Și că sunt compuse dintr-o pleiadă întreagă de vitamine (A, E, complexul de vitamine B) și minerale (zinc, calciu, fosfor, magneziu, cupru, fier). Dar le consumi cum trebuie?Te vei bucura cu adevărat de beneficiile fructelor oleaginoase numai dacă le adaugi în alimentația ta în forma lor naturală - crudă. Migdalele au afecte antioxidante puternice atunci când sunt consumate nedecojite. Ele pot preveni și combate boli intestinale, precum constipația sau diverticuloza. Mai mult decât atât, conținutul lor important de fibre ajută la încetinirea absorbției zahărului în corp, ceea ce înseamnă că vei avea mai multă energie și mai puțină grăsime în țesuturi.Enzimele din migdalele Sano Vita reduc riscul unui atac de
Nu trebuie să fii un „masterchef” ca să poți consuma alimente minune

Nu trebuie să fii un „masterchef” ca să poți consuma alimente minune

Business, LifeStyle
Gata, de mâine mănânc sănătos! De câte ori nu ți-ai spus asta, însă ai și făcut-o? Ce anume te-a oprit? Auzi în stânga și-n dreapta despre oameni care consumă alimente „minune”, îi crezi pe cuvânt că sunt grozave pentru sănătate dar alegi să rămâi la felul tău de a înțelege mâncarea sănătoasă, captiv/ă într-un stil clasic, așa cum ne-au crescut părinții? Poate că nu ai timp să te informezi asupra proprietăților unor alimente, nu le cunoști gustul și ți-e teamă că nu-ți vor fi pe plac, crezi că felul în care se consuma este unul complicat iar timpul și poate neîndemânarea crezi că te vor împiedica și mai mult.Hai să-ți oferim câteva informații utile și concrete. Semințele de Chia, Quinoa și fructele de Goji Sano Vita au proprietăți miraculase și pot fi consumate foarte simplu, nu tr
Răsfăț complet cu cocos

Răsfăț complet cu cocos

LifeStyle
La ce te gândești când spui cocos? La o plajă cu nisip fin unde simți briza mării și bei sucul răcoritor al unei nuci de cocos? La un mousse fin cu lapte de cocos, gata scos din frigider, care îți încântă papilele gustative? Sau la o mască de păr hidratantă care îți face părul mai strălucitor și mai mătăsos?Cu gama „Cocos” de la Sano Vita toate răspunsurile sunt corecte.Dacă ar fi să localizăm pe glob Cocos nucifera - așa cum este denumită științific nuca de cocos – am merge în partea de sud a Asiei, în Malaezia sau Polinezia. Datorită faptului că nuca are 3 mici orificii, exploratorilor spanioli li s-a părut că amintește de fața unei maimuțe, așa că au denumit nuca „faţa zambitoare”. Apropo, știai că din nuca de cocos poți folosi absolut toate părțile? Apa, laptele, pulpa, zahărul