free download 78 travel guides written by experts

Tag: Musical bridges

Un concert ieșit din comun la Sala Radio, cu prima audiție absolută a unor cântece scrise de un compozitor american pe versuri de Mihai Eminescu, în limba română

Un concert ieșit din comun la Sala Radio, cu prima audiție absolută a unor cântece scrise de un compozitor american pe versuri de Mihai Eminescu, în limba română

Events, Marketing
Musical Bridges se intitulează concertul care-i aduce la București, pe baritonul american David Small și pe pianista de origine română, Angela Drăghicescu. Marți, 30 octombrie, de la ora 19.00: Musical bridges, punți între culturile română și americană: lucrări americane care vorbesc despre tradiția cântecelor de peste ocean, un opus de George Enescu și mai ales, un ciclu de trei cântece scrise de unul dintre cei mai apreciați compozitori americani contemporani, Dan Welcher, pe versuri de Eminescu, în limba română. Chiar în prezența autorului, care va fi prezent la Sala Radio din București, aceste trei cântece pe versuri de Eminescu vor fi prezentate în premieră absolută. Ce te legeni, codrule, Când însuși glasul și La steaua sunt poeziile eminesciene alese de Dan Welcher, care se d
Pianista Raluca Știrbăț și violoncelistul Rudolf Leopold – concert-eveniment la București

Pianista Raluca Știrbăț și violoncelistul Rudolf Leopold – concert-eveniment la București

Events
Radio România Muzical, Forumul Cultural Austriac și Muzeul Național Cotroceni organizează miercuri, 17 ianuarie, ora 19.00, concertul-eveniment Musical bridges – punți între trecut și prezent, punți între culturi, un concert aflat sub semnul Centenarului României și al Zilei Culturii Naționale, sărbătorită în 15 ianuarie. Pianista română Raluca Știrbăț și violoncelistul austriac Rudolf Leopold vor interpreta la București, în premieră, o sonată de Constantin Silvestri a cărei partitură a fost considerată dispărută: Sonata op. 22 nr. 1 pentru violoncel (fagot) și pian, interpretată o singură dată, la prima audiție din anul 1941, partitura pierzându-se până în 2017, când a fost regăsită de Raluca Știrbăț la Viena, în urma unei minuțioase munci de cercetare. Această descoperire are o