Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Tag: Legea Societatilor

Adoptarea cadrului legislativ pentru desfășurarea adunărilor generale ale asociaților/acționarilor în contextul stării de urgență

Adoptarea cadrului legislativ pentru desfășurarea adunărilor generale ale asociaților/acționarilor în contextul stării de urgență

Business, Business
Autori: Roxana Diaconu (associate), Simona Ungureanu (associate)În data de 8 mai 2020 a intrat în vigoare ordonanța de urgență nr. 62/2020 pentru reglementarea unor măsuri în domeniul societăților, în vederea desfășurării reuniunilor organelor statutare (în continuare „OUG”), aplicabilă inclusiv adunărilor generale convocate pe durata stării de urgență, dar care sunt întrunite ulterior încetării acestei stări, precum și adunărilor generale convocate și întrunite în primele 2 luni după încetarea stării de urgență. OUG are în vedere situația societăților de tip închis și cuprinde o serie de reguli care urmăresc flexibilizarea prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificarile și completările ulterioare (în continuare „Legea Societăților”).Deși această mă
Ce impact are decretarea stării de urgență asupra termenelor prevăzute de legea societăților

Ce impact are decretarea stării de urgență asupra termenelor prevăzute de legea societăților

Business, Business
Autori: Eliza Baias (partener), Codrina Simionescu (associate)Decretul Președintelui României nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României („Decretul”) are un impact semnificativ și asupra cursului termenelor din materie societară în perioada de 30 de zile pentru care este instituită starea de urgență.Dacă la o primă vedere am fi tentați să credem că numai termenele procesuale ar putea fi afectate, în realitate, prevederile art. 41 din Decret au în vedere orice termen de prescripție, decădere sau asimilate, inclusiv cele prevăzute în Legea 31/1990 privind societățile („Legea Societăților”).Ce înseamnă asta pentru societățile care au în curs sau în plan diverse operațiuni societare? Prelungirea termenelor și întârzierea finalizării oper