
CASTiNG – o producție originală DIUD, din decembrie pe YouTube
Faceți loc în trending! Din 14 decembrie, CASTiNG, cel mai așteptat serial online de comedie, ajunge pe YouTube. Olimpia Melinte, Andreea Șovan, Ana Udroiu și Romina Sehlanec intră în pielea personajelor imaginate de ele, într-o producție independentă semnată de DIUD și distribuită gratuit, pe parcursul a 8 săptămâni, pe canalul casting.series.
Primul serial gratuit de comedie care te ajută să înțelegi că actoria nu-i pe gratis, CASTiNG spune povestea a patru prietene, patru actrițe nejucate, mereu în căutarea succesului. De-a lungul celor 8 episoade, Gina, Carmen, Vali și Miss, patru actrițe cu acte în regulă, recurg la modalități creative de a face față eșecurilor profesionale și provocărilor vieții cotidiene. Sunt gata să întoarcă lumea cu susul în jos, trecând printr-un spectru ...