Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Studiu Revolut: Cum se împacă doamnele cu banii, avuția și fericirea?

Ziua Internationala Femeilor: Ce salariu ar face fericita o romanca si cum isi gestioneaza azi doamnele banii?
  • Una din trei românce declară că ar fi fericită cu un salariu de cel puțin 1.000 de euro pe lună (net). Pentru 32% dintre respondente, fericirea adusă de salariul lunar începe de la cel puțin 2.000 de euro net pe lună
  • Femeile cred într-o proporție mai mare decât bărbații că ar merita să câștige chiar și 10.000 de euro pe lună (4% vs. 2%)
  • Jumătate dintre româncele incluse în studiu spun că ar fi mai fericite dacă ar exista un venit universal garantat (49%).
  • Ele cred într-o măsură mai mare decât bărbații că venitul universal garantat este sustenabil (83% vs. 74%)
  • Tehnologia financiară vine în ajutorul doamnelor, mai ales la cumpărăturile curente și la făcut economii. În 2022, 38% dintre Seifurile Vaults din aplicație aparțineau utilizatoarelor Revolut, comparativ cu 58% pentru utilizatorii de sex masculin.

Una din trei românce ar fi fericită cu un salariu net lunar de cel puțin 1.000 de euro, iar aproape o treime (32%) consideră că pragul de venit personal net lunar de la care s-ar simți fericită este de cel puțin 2.000 de euro net. Revolut, super-aplicația financiară cu peste 27 de milioane de clienți la nivel global, din care 2,6 milioane în România, a vrut să afle care este percepția româncelor despre veniturile dezirabile și contribuția fintech la eliminarea disparităților de gen, printr-un sondaj realizat de Dynata1. Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii (8 Martie), vă prezentăm principalele elemente ale percepției femeilor despre avuție, salarii, bani și tehnologie.

Ziua Internationala Femeilor: Ce salariu ar face fericita o romanca si cum isi gestioneaza azi doamnele banii?

Accesul femeilor la resursele economice, financiare și profesionale

Femeile consideră mai mult ca bărbații că fericirea adusă de un salariu mare este importantă, ne arată studiul menționat. De exemplu, 33% dintre femei plasează pragul auto-împlinirii personale aduse de un venit net lunar în intervalul 3.000 – 10.000 euro, față de 31% în cazul bărbaților. De altfel, potrivit aceluiași studiu, anul trecut, 40% dintre femei au beneficiat de o creștere de salariu (egală, superioară sau inferioară inflației), față de 49% dintre bărbați. 21% dintre respondente nu cred că li se va mări salariul nici în 2023, un procent superior atât mediei la nivel național (18%), cât și celui înregistrat în rândul bărbaților.

Aceste rezultate pot fi puse într-un context mai larg, cel al inegalităților de gen de natură economică și financiară și al evoluției acesteia, în timpul pandemiei de COVID-19 și în ultimele luni, marcate de creșterea costului vieții. Din cauza transformărilor suferite la nivel global de societate din cauza pandemiei de COVID-19 și a creșterii costului vieții, peste 64 de milioane de femei și-au pierdut locurile de muncă, ceea ce s-ar traduce într-o pierdere globală de 800 de miliarde de dolari la nivelul veniturilor individuale, potrivit OXFAM2. Totodată, de două ori mai multe tinere și-au pierdut locurile de muncă, în comparație cu bărbații, conform aceleiași surse.

Alte statistici oficiale ne arată cât de adânc e decalajul dintre femei și bărbați în privința accesului la resursele economice, financiare și profesionale care pot contribui la împlinirea personală.

Potrivit Raportului cu privire la inegalitatea de gen, realizat în 2022 de Forumul Economic Mondial (WEF)3, România are o poziție medie în clasamentul celor 146 de țări în privința indexului general (locul 90, cu 0,698, unde 0 înseamnă imparitate și 1 paritate). La secțiunea economică (participare economică și oportunități), țara noastră este pe locul 63, în scădere cu 13 poziții, de pe locul 50 în 2021. Avem poziții mai bune la diferența de salarizare pentru aceeași ocupație (poziția 43) și la diferența dintre veniturile estimate (poziția 50, femeile având mai puțin cu aproximativ 10.000 de dolari față de bărbați). Ne situăm, totuși, pe primul loc la reprezentativitatea de gen în rândul angajaților tehnici și al profesioniștilor și la accesul la servicii de sănătate și supraviețuire, unde disparitatea este zero. Cele mai slabe scoruri se înregistrează la reprezentarea în mediul politic (locul 122).

Tehnologia financiară poate ajuta la eliberarea de stresul financiar?

De-a lungul istoriei, femeile au jucat, în familii, alături de rolul de educator sau ingrijitor, și pe cel de contabil și gestionar al resurselor gospodăriei. În lumea modernă, ele sunt responsabile nu numai de cumpărăturile de zi cu zi, dar și de organizarea cheltuielilor cu utilitățile sau de programarea investițiilor în casă. Dacă pentru mamele și bunicile noastre aceste sarcini însemnau în primul rând un cost de timp și de energie, azi lucrurile pot fi mult simplificate cu ajutorul tehnologiei și al soluțiilor de digital banking, precum Revolut.

Tocmai de aceea, rata de îndatorare individuală și economisirea sunt două dintre grijile femeilor, după cum arată același studiu Revolut și Dynata. Una din cinci femei ar prefera să lichideze creditele și împrumuturile contractate, dacă ar avea la dispoziție, pe nepusă masă, 10.000 de euro. O femeie din patru ar folosi acești bani pentru a face economii (în lei, în valută sau într-un cont curent fără dobândă, pentru a putea fi ușor accesați). 15% dintre femei i-ar folosi pentru a cumpăra un bun mai costisitor (o mașină sau obiecte de folosință îndelungată).

O altă constatare a studiului a fost aceea că femeile preferă într-o proporție mai mare decât bărbații ca, în cuplu, să existe atât un cont comun pentru cheltuielile casei, cât și un cont personal pentru nevoile proprii (29% dintre femei vs. 20% dintre bărbați). De exemplu, pentru vacanțe sau achiziții mai costisitoare, cuplurile își pot strânge fondurile necesare în Seifuri de grup (Group Vaults), în deplină transparență și fără efort, indiferent de tipul de plan deținut (Standard, Plus, Premium și Metal). De altfel, în 2022, 37% dintre Seifurile Vaults din aplicație aparțineau utilizatoarelor Revolut, comparativ cu 60% pentru utilizatorii de sex masculin. Cele mai multe seifuri aparțineau categoriei de vârstă 25-34 de ani (14%).

Fintech-urile sunt cunoscute ca furnizori de produse și soluții care au costuri mici de utilizare sau taxe minime. Cu toate acestea, de multe ori femeile le folosesc serviciile mai puțin ca bărbații deoarece se tem pentru confidențialitate datelor, de atacurile cibernetice sau se consideră prea puțin educate tehnic și financiar pentru a le utiliza conform. Din aceste motive, femeile sunt mai expuse riscului de a pierde mai mulți bani plătind comisioane și taxe ascunse sau de a rata oportunitățile de ajustare a propriilor fonduri financiare.

Accesul echitabil la serviciile financiare este un prim pas important, iar încurajarea femeilor să folosească serviciile oferite de fintech-uri precum Revolut le poate ajuta să își administreze mai bine bugetele. Tehnologia ajută la creșterea incluziunii financiare a femeilor și decalajul de avuție poate fi redus prin utilizarea soluțiilor fintech care sunt mai flexibile și mai ușor de adaptat la nevoile diferite ale clienților.

Iată doar câteva dintre avantajele folosirii soluțiilor de digital banking precum Revolut: transparența în privința taxelor și comisioanelor pentru tranzacții sau retrageri de la bancomat, praguri flexibile pentru retragerea de numerar de la ATM-uri fără comision, remiteri internaționale de bani sau schimb valutar la rată de schimb interbancară. Utilizatorii își pot planifica bugetele lunare și pot seta limite de cheltuieli. Cu Revolut, cheltuielile sunt ușor de urmărit și de analizat direct din aplicație, iar vizibilitatea asupra soldului este, practic, nelimitată în timp și spațiu. Facturile se pot împărți cu partenerii sau prietenii atunci când se fac achiziții comune sau se participă la evenimente în grup. Aplicația urmărește obiectivele setate de clienți și îi anunță când au depășit limita pentru cheltuieli. Mărunțișul nu se uită pe tejghea la magazin și nici nu se pierde prin buzunare, ci, la plata cu Revolut, acesta se rotunjește în cont și se transformă în economii în Seifurile Vault, în donații către cauzele sociale susținute de client sau în criptomonede.

În plus, cu Revolut, achizițiile făcute de la brandurile și comercianții incluși în Recompense și Magazine beneficiază de cashback și se aplică la aproape 50 de branduri locale și internaționale. Nu în ultimul rând, prin Revolut, clienții pot beneficia de cashback pentru achizițiile făcute pe platformele de e-commerce partenere. Inclusiv pentru pasionații de vacanțe și călătorii există produse dedicate prin care își pot rezerva cazarea și, cu ajutorul opțiunii Sejururi din aplicație, pot primi cashback de până la 10% din valoarea cazării*.

Utilizatoarele Revolut apelează la aplicația de digital banking pentru a încasa salariul sau fondurile rezultate din activitățile pe cont propriu (contul Revolut Pro), pentru a face plăți punctuale online sau a achita facturi recurente, pentru a face transferuri P2P, pentru a da bani de buzunar copiilor cu Revolut <18 și pentru a-i învăța pe aceștia cum să își gestioneze propriile fonduri și să primească recompense pentru contribuția la treburile în casă. Cu cele peste 70 de produse și funcții înglobate, Revolut este soluția de digital banking versatilă care aduce în același loc tot ceea ce îi trebuie unui client pentru a obține cât mai multe de la banii săi.

1. Studiul a fost realizat în ianuarie 2023, pe un eșantion format din 1.000 de respondenți din România, reprezentativ pentru populația cu vârste de peste 18 ani, pe segmente de vârstă, la nivel de regiune și după gen.
2. https://www.oxfamamerica.org/explore/research-publications/survival-of-the-richest/
3. https://www3.weforum.org/docs/WEF_GGGR_2022.pdf
* Cashback-ul diferă în funcție de planul financiar deținut.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.