Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Studiu Horváth: Peste 70% dintre companiile est-europene implementează metode digitale precum Big Data, Smart Dashboards sau Advanced Analytics

Georgiana Vintilă, Managing Consultant, Digital Transformation Expert, Horváth România
  • 80% dintre directorii financiari din Europa de Est consideră creșterea investițiilor în automatizare și digitalizare drept o oportunitate de top pentru a ieși din impasul creat de pandemia Covid-19;
  • Cele mai adoptate tehnologii sunt Smart Dashboards (peste 70% dintre companii), Advanced Analytics (peste 60%) și Big Data (peste 60%).

Smart Dashboards, Advanced Analytics, Big Data și Predictive Forecasting sunt cele mai întâlnite tehnici digitale adoptate în ultima perioadă de către departamentele operaționale din companii, în încercarea de a se adapta la noua normalitate post-pandemică, arată studiul CFO Panel 2022, realizat la începutul acestui an de compania de consultanță în management Horváth.

Mai mult de 80% dintre directorii financiari din Europa de Est consideră creșterea investițiilor în automatizare și digitalizare drept o oportunitate de top pentru a ieși din impasul creat de pandemia Covid-19. Companiile participante la studiu sunt fie în proces incipient de implementare, fie deja au implementat una dintre cele patru metode de tehnologizare. Top 3 cele mai adoptate tehnologii sunt: Smart Dashboards (peste 70% dintre companii), Advanced Analytics (peste 60%) și Big Data (peste 60%).

Georgiana Vintilă, Managing Consultant, Digital Transformation Expert, Horváth România
Georgiana Vintilă, Managing Consultant, Digital Transformation Expert, Horváth România

„Simplul acces la date nu este suficient. Informația în sine nu folosește nimănui dacă nu poate fi interpretată într-un timp cât mai scurt în contextul de afaceri, integrată în strategia companiei și folosită pentru a lua decizii acționabile de business”, spune Georgiana Vintilă, Managing Consultant, Digital Transformation Expert, Horváth România.

Ajută la luarea rapidă a deciziilor, sunt interactive și determină tendințe. Acestea sunt principalele trei beneficii ale tablourilor de bord în business. Cunoscute mai ales sub denumirea de Smart / Intuitive Dashboards (tablouri de bord inteligente / intuitive), acestea sunt niște instrumente analitice care permit vizualizarea datelor din diverse industrii. De exemplu, pot reprezenta un tablou de raportare pentru indicatorii cheie de performanță din companie. Pe scurt, le arată directorilor financiari unde se află în fiecare zi și îi ajută să extrapoleze și să dea sens tendințelor pentru a lua cele mai bune decizii. Industriile care au început să adopte cel mai mult Smart Dashboards sunt: industria auto, industria farmaceutică și industria IT.

În completarea Smart Dashboards vine Advanced Analytics, o altă metodă care permite examinarea autonomă sau semi-autonomă a datelor folosind tehnici și instrumente sofisticate, de obicei altele decât cele tradiționale de business intelligence (BI). Scopul acestora este de a descoperi perspective mai profunde, a face predicții sau a genera recomandări avizate. Conform CFO Panel 2022, industriile care au început să adopte cel mai mult Advanced Analytics sunt: Industria farmaceutică, Industria IT și Industria retail.

Big Data / Data Lakes reprezintă seturi de date mari și complexe care sunt atât de voluminoase, încât software-ul tradițional de procesare nu le poate gestiona. Aceste „lacuri de date” conțin informații în forma lor brută cu scopul principal de a oferi acces facil analiștilor de business, inginerilor de date, directorilor financiari și altor specialiști capabili să îmbunătățească performanța companiilor din care fac parte. Industriile care au început să adopte cel mai mult Big Data / Data Lakes sunt: Industria bancară și de servicii financiare, Industria auto și Industria retail.

Predictive Forecasting (de exemplu, prognoza predictivă a vânzărilor) este o tehnică de estimare automatizată care permite ajustarea continuă a previziunilor. Astfel, compania poate să identifice precoce oportunități noi și riscuri, adaptându-și în timp real deciziile de afaceri. Acesta este un alt mod digitalizat adoptat îndeosebi de Industria farmaceutică și Industria furnizării de energie.

Notă: Studiul a fost realizat la scurt timp înaintea începerii conflictului din Ucraina.

Studiul integral poate fi consultat AICI.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.