Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Studiu Horváth: Peste 60% dintre companiile din Europa de Est consideră că afacerile au revenit la nivelul de dinainte de pandemie

Kurt Weber, Director General Horváth România
  • La nivel internațional, peste 50% dintre respondenții studiului cred că pandemia Covid-19 a reușit să aibă un efect pozitiv asupra afacerilor;
  • Peste 90% dintre respondenții din Europa de Est estimează că se vor confrunta cu dificultăți în privința forței de muncă;
  • Peste 60% dintre aceștia consideră că un risc predominant îl va reprezenta întreruperea lanțurilor de aprovizionare și deficitul rezultat în aprovizionare și producție, iar peste 55% consideră că schimbările de politică vor fi un risc pentru viitor.

Peste 60% dintre directorii financiari din Europa de Est au declarat că afacerile pe care le gestionează au revenit la nivelul de dinainte de pandemie – sfârșitul anului 2019, potrivit studiului CFO Panel 2022 realizat la începutul acestui an de compania de consultanță în management Horváth. La nivel internațional, mai mult de jumătate dintre intervievați consideră că pandemia a avut un efect pozitiv asupra companiilor.

Kurt Weber, Director General Horváth România
Kurt Weber, Director General Horváth România

„Trăim cu pandemia de Covid-19 de peste doi ani și va continua să fie o problemă globală și în 2022. Companiile din aproape toate industriile, la nivel mondial, au fost sau încă sunt afectate de această criză, ceea ce le-a obligat să se adapteze, să adopte o serie de măsuri pentru a-și recăpăta stabilitatea. În plus, tema sustenabilității apare din ce în ce mai des pe agenda directorilor financiari din lumea întreagă. În acest context se ridică mai multe întrebări: Ce strategie a dat roade în trecut, dar funcționează și acum? Care sunt riscurile și care sunt oportunitățile? Răspunsurile directorilor financiari dau linia tendințelor de business, dezvăluie în ce măsură și cum ne-a afectat de fapt pandemia și aduce transparență în creionarea strategiilor de dezvoltare”, spune Anca Moiș, Senior Manager, Controlling & Finance Expert, Horváth România.

Șocul Covid-19 a fost o provocare nu doar pentru sistemul medical, ci și pentru stabilitatea afacerilor, atât pe plan local cât și internațional. Conform rezultatelor studiului Horváth, directorii financiari ai companiilor au perceput mai multe tipuri de riscuri asociate, unele dintre ele încă valabile.

Peste 90% dintre respondenții din Europa de Est estimează că se vor confrunta cu dificultăți în privința forței de muncă, care va trebui pregătită pentru provocări viitoare. Peste 60% dintre aceștia consideră că un risc predominant îl va reprezenta întreruperea lanțurilor de aprovizionare și deficitul rezultat în aprovizionare și producție, iar peste 55% consideră că schimbările de politică economică (ex: lockdown, conflicte comerciale, alegeri etc.) vor fi un risc pentru viitor.

În ce privește perspectiva, peste 80% dintre directorii financiari din Europa de Est cred că pot ieși din impasul creat de pandemie printr-o serie de oportunități cum ar fi creșterea investițiilor în automatizare și digitalizare, peste 70% susțin că îi va ajuta introducerea modelelor moderne de lucru (de acasă și hibrid), iar peste 50% consideră că salvarea va veni de la creșterea cererii interne.

Notă: Studiul a fost realizat la scurt timp înaintea începerii conflictului din Ucraina.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.