Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Studiu Enayati Hospital: Impactul Tulburărilor Cognitive în Rândul Persoanelor Vârstnice Infectate cu COVID-19

Studiu Enayati Hospital: Impactul Tulburărilor Cognitive în Rândul Persoanelor Vârstnice Infectate cu COVID-19
  • Un studiu exhaustiv realizat la Enayati Hospital dezvăluie implicațiile semnificative ale tulburărilor cognitive asupra pacienților vârstnici care au fost infectați cu virusul SARS-CoV-2.
  • 24%, adica 73 dintre pacienti, au suferit modificari sau alterari cognitive post COVID
  • 18 pacienti adica 6%, au fost diagnosticati nou cu anxietate si depresie, evidențiind complexitatea impactului asupra sănătății mentale
  • 11 din cei 73 pacienti (adica 15%) au suferit accidente ischemice periferice indiferent de prezența aterosclerozei cerebrale, coronariene sau periferice

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 304 pacienți, internați sau consultați în ambulatoriu în perioada iunie 2022-martie 2023, diagnosticați sau nu cu patologie neuro-degenerativă, infectați cu SARS-CoV-2. Cercetarea a fost condusă sub îndrumarea Dr. Ioana Ioancio, medic primar Geriatrie-Gerontologie, Secția Geriatrie-Gerontologie, Enayati Hospital. Echipa medicală a subliniat avantajele unui ecosistem integrat, care a permis monitorizarea atentă a pacienților în diverse stadii ale bolii.

Studiu Enayati Hospital: Impactul Tulburărilor Cognitive în Rândul Persoanelor Vârstnice Infectate cu COVID-19

Dr. Ioana Ioancio, medic primar Geriatrie-Gerontologie, Enayati Hospital, coordonatoarea studiului a explicat că ,,avantajul ecosistemului creat la Enayati Hospital este faptul că am putut avea acces și la ambulatoriu și la secție clinică și mai ales la baza de recuperare de tratament și la sistemul de tip casă seniorială și anume la Enayati Home și astfel am observat că pacienții pe care deja îi aveam în evidență cu patologie neuro-degenerativă precum: demență de tip Alzheimer, demențe de tip mix, demențe de tip vascular, diagnosticați și tratați de către noi în urma infecției cu SARS-COV-2, indiferent că au avut forme ușoare, moderate, s-au prezentat la cabinet pentru apariția și accentuarea unor simptome pe care deja le aveau: capacități de concentrare și atenție diminuate, probleme cu calculele, lapsusuri, cefalee, pe care noi le-am diagnosticat și evaluat în vederea tratamentului și monitorizării pe termen lung”.

Dr. Ioancio a subliniat importanța diagnosticului precoce și a abordării multidisciplinare. Pacienții au fost evaluați în conformitate cu standardele Comprehensive Geriatric Evaluation (CGA) pentru a identifica sindromul de „long COVID”.

Concluziile au evidențiat că mulți dintre pacienți au prezentat modificări semnificative, inclusiv pe imagistica cerebrală, la trei-șase luni după infectarea cu SARS-COV-2.

Studiul a inclus și pacienți care nu fuseseră diagnosticați anterior cu patologie neuro-degenerativă, dar au prezentat simptome precum tulburări de memorie și anxietate. Dr. Ioancio a subliniat necesitatea unei evaluări și investigații amănunțite în astfel de cazuri.

Concluziile acestui studiu reafirmă necesitatea unei abordări personalizate în tratamentul pacienților vârstnici cu patologie neuro-degenerativă și infecție cu SARS-COV-2. Dr. Ioancio a subliniat că întârzierea în adresa medicului specialist în geriatrie și gerontologie poate agrava simptomele și evoluția bolii.

,,Nu trebuie să lăsăm 6-12 luni pacientul în așa-numitul sindromul brain-fog (ceață pe creier), el trebuie să se adreseze și să consulte cât mai repede specialistul în geriatrie și gerontologie. Noi avem experiență și putem să spunem că ne numărăm printre promotorii care au studiat și creierul, nu doar plămânii atunci când se discută despre infecția cu Sars-COV-2. Toată lumea a studiat și a căutat plămânul, toată lumea a monitorizat, din imagistică, toracele. Noi ne-am concentrat pe creier, pentru că este o neuro-inflamație, este un sindrom febril în contextul infecției cu SARS-Cov-2 și orice neuro-inflamație aduce după sine tot acest tren al patologiei de tip neuro-degenerativ”, a subliniat dr. Ioana Ioancio, medic primar Geriatrie-Gerontologie, Secția Geriatrie-Gerontologie, Enayati Hospital.

Studiul realizat de Enayati Hospital a fost prezentat la cea de-a 33-a ediție a Conferinței Europene de Alzheimer “New opportunities in dementia care, policy and research”, desfășurată în Helsinki, Finlanda, în perioada 16 – 18 octombrie 2023. Echipa medicală de la Enayati Hospital a fost singura reprezentantă a României la eveniment, prezentând un studiu original și de interes major la nivel european, intitulat „Patologia neuro-degenerativă cu debut la pacienții vârstnici infectați cu SARS-CoV-2”.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.