Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

SkyTower semnează noi contracte de închiriere și anunță doi noi chiriași

SkyTower 11

SkyTower a semnat recent prelungirea unui contract de închiriere și două noi parteneriate, prin care chiriașul actual, Farmasi, și două noi companii, EBV Elektronik și Be Think Solve Execute Ro, au preluat spații de birouri în cea mai înaltă clădire din România.

Farmasi, producător internațional de produse de frumusețe, îngrijire personală și wellness, a semnat prelungirea contractului de închiriere pentru birourile sale de la etajul 18 al clădirii emblematice. Compania are sediul central în SkyTower de la începutul anului 2019.

SkyTower 11

EBV Elektronik, una dintre cele mai importante companii europene specializate în distribuția semiconductorilor, cu o experiență de 50 de ani în industria electronică, a semnat un contract de închiriere pentru o perioadă de cinci ani pentru noul său sediu, situat la etajul 12 al SkyTower.
Pentru următorii șapte ani, etajul 12 al turnului de birouri va găzdui și birourile companiei Be Think Solve Execute Ro, o platformă lider în domeniul consultanței în afaceri și a serviciilor IT avansate pentru instituții financiare.

„Suntem încântați să anunțăm aceste parteneriate, o dovadă în plus a calității spațiilor de birouri pe care le oferim în SkyTower și a angajamentului nostru, de lungă durată, de a asigura cel mai bun mediu pentru chiriașii noștri și angajații acestora. În noul context, marcat de întoarcerea treptată a oamenilor la birouri și de adoptarea modelului de muncă hibrid, cu toții avem nevoie de medii de lucru mai sigure, mai sănătoase și mai practice. Suntem conștienți de nevoia de socializare, de crearea unui cadru propice performanței și de elementele de wellbeing pe care biroul le aduce în viața unui angajat. Mulțumim Farmasi pentru parteneriatul de lungă durată și le urăm bun-venit EBV Elektronik și Be Think Solve Execute Ro în centrul zonei de afaceri din nordul Capitalei, în spațiile de birouri SkyTower și în comunitatea noastră dinamică. Le mulțumim că au ales să facă parte din povestea noastră.”, a declarat Florentina Mitricoaia, Leasing & Asset Manager al RPHI România, compania care deține și administrează SkyTower.

SkyTower dezvoltă constant serviciile și facilitățile pe care le oferă chiriașilor săi și comunității acestora. Ca urmare, începutul lunii mai va aduce inaugurarea primului amfiteatru amplasat într-o clădire de birouri, a unui nou lobby high-tech și a unei grădini urbane.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.