Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Skanska: Equilibirum 1 are un nou chiriaș, Elegance Decor

Skanska_Equilibrium

Equilibrium 1, prima fază a proiectului Equilibrium dezvoltat de Skanska în zona Barbu Văcărescu – Floreasca, are un nou chiriaș. Elegance Decor, un lider în segmentul home & deco, a inaugurat la începutul lunii mai noul său birou din cadrul clădirii, cu o suprafață de 400 mp.

Equilibrium 1, prima fază a proiectului Equilibrium dezvoltat de Skanska în zona de Nord a Bucureștiului își completează portofoliul cu un nou chiriaș.

Skanska_Equilibrium

Elegance Décor, lider pe piața profilelor decorative și de fațadă, a închiriat o suprafață totală de aproximativ 520 mp mp, care include spații de birouri și locuri de parcare. Cei 400 mp din interiorul clădirii au fost transformați în spații de birouri, de socializare, săli de întâlnire și zone de prezentare a produselor. Noul birou Elegance Decor a fost deschis începând cu data de 1 mai. Relocarea într-un spațiu reprezentativ, precum cel oferit de Skanska, constituie un pas startegic pentru Elegance Decor în scalarea business-ului, venit din dorința de a oferi produse și servicii la cele mai înalte standarde.

„Mutarea birourilor într-un spațiu reprezentativ este primul pas în atingerea obiectivelor de creștere pe care ni le-am propus în următorii 5 ani, iar noul spațiu din clădirea Equilibrium cu siguranță va contribui în mod semnificativ la îndeplinirea acestora. Transformarea companiei noastre în prima alegere a cumpărătorilor pentru tot ce presupune segmentul home & deco este direcția pe care am pornit acum, iar noua locație completează în mod firesc acest drum” – declară Viorel Piperea, fondator Elegance Decor.
Equilibrium 1 este o clădire de birouri de clasă A de 12 etaje, având o suprafață închiriabilă de 20.700 mp și 3,500 mp de zonă verde, destinată lucrului în aer liber și recreerii. Clădirea deține certificările LEED Platinum și WELL Health-Safety Rating, funcționând în proporție de 100% pe bază de energie provenită din surse regenerabile.

„Suntem bucuroși să începem colaborarea cu Elegance Decor, un partener cu care împărtășim pasiunea pentru calitate și inovație, având aceeași misiune: de a adăuga valoare spațiilor în care oamenii își petrec timpul. Noul parteneriat are la bază nevoia unui spațiu care să reflecte standardele ridicate ale produselor oferite, să favorizeze coeziunea echipei și să contribuie la dezvoltarea armonioasă a business-ului, iar Equilibrium răspunde pe deplin acestor cerințe” – spune Anamaria Crețu, Leasing & Asset Manager în cadrul diviziei de dezvoltare comercială Skanska CEE.

Clădirea face parte din complexul Equilibrium, un adevărat landmark pe piața de birouri din București, care își propune să redefinească spațiile de lucru, promovând flexibilitatea, echilibrul dintre viața personală și cea profesională și construit în jurul conceptului de well-being. Odată cu finalizarea celei de-a doua faze a proiectului, Equilibrium 2, complexul va oferi o suprafață totală de 40.700 mp.

„Mi-a plăcut de la bun început spațiul de la Equilibrium. Ideea spațiului și încercarea permanentă de a atinge armonia este un aspect pe care îl vizăm și în business-ul nostru. Mai mult decât atât, ne-am dorit un spațiu care să ofere un mediu propice dezvoltării armonioase și coeziunii echipei dedicate, care reprezintă temelia visului nostru îndeplinit și pe care mizăm în permanență. De aceea, mutarea birourilor într-o clădire la standarde internaționale, cu un spațiu atât de generos, reprezintă un prilej de mândrie atât pentru companie în sine, cât și pentru echipa care a contribuit la creșterea susținută a acesteia” – adaugă fondatorul Elegance Décor.

Proiectul Equilibrium permite vizualizarea și interacțiunea cu spațiile disponibile din clădire în timp real, în realitate virtuală 3D, prin utilizarea platformei digitale Bright Spaces. Platforma reprezintă o soluție inovatoare pe piața imobiliară, care redefinește modul de prezentare a spațiilor de birouri și clădirilor prin intermediul tehnologiei.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.