Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

SIVECO Romania sustine modernizarea sistemului educational romanesc

Se lansează Programul “Modalităţi de consolidare a carierei în societatea bazată pe cunoaştere, în regiunea Bucureşti-Ilfov”, adresat profesorilor din învăţământul preuniversitar

420 de profesori din Bucureşti şi judeţul Ilfov vor participa în următorii 2 ani la Programul “Modalităţi de consolidare a carierei în societatea bazată pe cunoaştere, în regiunea Bucureşti-Ilfov”. Proiectul, al cărui beneficiar este compania SIVECO Romania, este realizat în parteneriat cu reprezentanţii Caselor Corpului Didactic din Bucureşti şi judeţul Ilfov. Finanţarea provine din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane – POS DRU 2007-2013.

Obiectivul general al proiectului este reprezentat de formarea cadrelor didactice din grupul ţintă pe baza cursului „Intel® Teach – Instruirea în societatea cunoaşterii”. Programul ce se va încheia în luna martie 2011, urmăreşte instruirea cadrelor didactice, în vederea optimizării procesului de predare-învăţare, eficientizării procesului educaţional şi integrării resurselor IT&C la clasă prin abordări bazate pe proiecte. Cursul le oferă profesorilor şansa de a-şi dezvolta noi competenţe şi le propune o abordare modernă a modului în care pot să îi sprijine pe elevi în vederea obţinerii abilităţilor necesare pentru societatea cunoaşterii.

Instruirea asistată de calculator produce schimbări majore în procesul educaţional, mediile informatice putând fi folosite ca unelte de investigare, rezolvare de probleme şi instrumente de analiză.

Utilizarea eficientă a tehnologiei oferă atât profesorilor, în calitatea lor de furnizori de informaţie, cât şi elevilor, în calitate de beneficiari, şansa de a-şi dezvolta abilităţi specifice secolului XXI, cum ar fi formularea şi rezolvarea de probleme pe baza relaţionării cunoştinţelor din diferite domenii în vederea dezvoltării unei cariere profesionale de succes. Accentul se pune pe integrarea celor mai noi tehnologii în activităţile de documentare, comunicare şi colaborare pentru a îmbunătăţi procesul didactic în ansamblul său şi pentru a forma elevilor capacităţi de gândire de nivel superior.

Formarea adecvată a personalului didactic este o necesitate a societăţii actuale determinată de modificările sistemelor de învăţământ, de aceea utilizarea de către profesori a calculatorului ca mijloc sau instrument pentru educaţie deschide o nouă perspectivă pentru învăţarea participativă, centrată pe elev.

Despre POS DRU:

Statele Membre şi regiunile Uniunii Europene au acces la finanţare din Fondul Social European (FSE) în cadrul unei perioade de programare de şapte ani. Actualul exerciţiu de programare se desfăşoară pe perioada 2007-2013.

Pentru a beneficia de asistenţa FSE, Statele Membre elaborează programe operaţionale care sunt implementate de actori socio-economici, precum instituţii de învăţământ, furnizori de formare profesională, IMM-uri, camere de comerţ şi industrie, parteneri sociali, ONG-uri, instituţii publice, autorităţi locale etc.

Obiective specifice ale POS DRU sunt:
· Promovarea educaţiei şi formării iniţiale şi continue de calitate, inclusiv a învăţământului superior şi cercetării;
· Promovarea culturii antreprenoriale şi creşterea calităţii şi productivităţii muncii
· Facilitarea accesului tinerilor pe piaţa muncii;
· Dezvoltarea unei pieţe a muncii modernă, flexibilă şi inclusivă;
· Promovarea (re)inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor inactive, inclusiv în mediul rural;
· Îmbunătăţirea Serviciului Public de Ocupare;
· Facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la educaţie şi pe piaţa muncii.

Obiectivul general al POS DRU îl constituie dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii acestuia, prin conectarea educaţiei şi învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi asigurarea participării crescute pe o piaţă a muncii modernă, flexibilă şi inclusivă, pentru 1.650.000 de persoane.

Bucuresti, 17.04.2009

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.