Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Singurul eveniment de muzică clasică din România care are loc în întuneric deplin, UNSEEN.CONCERT IN THE DARK, începe pe 9 octombrie cu un recital extraordinar dedicat publicului nevăzător la Brașov

UNSEEN.CONCERT IN THE DARK

Doi dintre cei mai iubiți artiști de muzică de cameră ai momentului, violoncelistul de origine rusă Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu, ambii artiști concertiști ai Filarmonicii de Stat Sibiu și fondatori ai cunoscutei stagiuni camerale Florescu-Fernandez & Friends vin la UNSEEN.CONCERT IN THE DARK pentru a susține un recital extraordinar dedicat persoanelor nevăzătoare, organizat în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din Brașov și Centrul Multicultural  al Universității Transilvania Brașov.

Aflat la cea de-a doua ediție, UNSEEN.CONCERT IN THE DARK, singurul eveniment de muzică clasică din România care are loc în întuneric deplin, aduce publicului larg, precum și publicului format din persoane nevăzătoare o serie recitaluri de muzică clasică alături de demersuri unice de tip performance și instalație. Publicul se va putea bucura de experiența UNSEEN pe parcursul lunilor octombrie și noiembrie în Brașov, Târgu-Mureș și Timișoara.

UNSEEN.CONCERT IN THE DARK

Luminile se sting, iar sunetul rămâne singura conexiune între artist și spectator – este provocarea pe care UNSEEN.CONCERT IN THE DARK o lansează!

UNSEEN. CONCERT IN THE DARK debutează pe 9 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multicultural  al Universității Transilvania Brașov cu un recital-simbol, dedicat exclusiv persoanelor nevăzătoare și organizat în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din Brașov. Violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu vor interpreta un program cu lucrări precum Suita nr. 1 pentru violoncel solo în Sol Major de J. S. Bach, patru sonate pentru pian de D. Scarlatti, Improvizație pe temă de simfonie de A. Vivaldi, Oglinzi în oglinzi de A. Pärt și Siciliana de Maria Theresia von Paradis.

„Deschidem această ediție a evenimentului cu un recital dedicat persoanelor nevăzătoare. Faptul că stingem lumina este un gest simbolic la care recurgem ca să fim cu toții la unison, atât publicul nevăzător, cât și noi, artiștii și organizatorii evenimentului, pentru a ne bucura împreună. Muzica va fi liantul dintre noi, dar și punctul de plecare pentru o discuție cu publicul și artiștii de după concert, prin care dorim să descoperim și să aducem la lumină poveștile persoanelor nevăzătoare, cum experimentează și simt lumea, cum își formează amintiri, ce și cum își imaginează în timp ce ascultă muzică și multe alte experiențe pe care probabil că nu ni le-am imaginat vreodată și despre care cred că pot fi o sursă de inspirație pentru mulți dintre noi. Mai departe, dorim să împărtășim poveștile culese și cu publicul concertelor următoare. Conceptul UNSEEN invită la o experiență imersivă, în care luminile se sting, pentru a aprinde imaginația și a implica publicul într-o călătorie introspectivă, pe calea muzicii clasice. Întunericul amplifică experiența de ascultare, atenția este decuplată de la ecrane și tehnologie, fiind îndreptată integral către sunet.”, povestește Cristina Bobe, autor al conceptului UNSEEN.

„Pentru noi, ca interpreți, este pentru prima dată când susținem un recital în întuneric, ceea ce cu siguranță este o provocare din punct de vedere tehnic, dar și emoțional. UNSEEN este un proiect unic în România, iar ceea ce ni se pare cel mai interesant este faptul că se adresează ascultătorilor prin mijlocul cel mai direct, adică prin sunet”, au declarat pentru presă violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu.

„Ne bucurăm că această ediție debutează cu un concert dedicat nevăzătorilor brașoveni și apreciem deopotrivă conceptul UNSEEN deoarece acesta oferă persoanelor fără probleme de vedere posibilitatea de a experimenta pentru o perioadă situația celor cu dizabilități vizuale și astfel, contribuie la înțelegerea mai bine a nevoilor acestora”, a declarat Virgil Lazăr,  Vicepreședinte și Purtător de cuvânt al Asociației Nevăzătorilor Brașov.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.