Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Secretele Paulei Chirilă, ale lui Aurelian Temișan și Mihai Gruia, ex-Akcent, dezvăluite de fetițele lor, la “Aici eu sunt vedeta”

Aici eu sunt vedeta 7833

Cele trei celebrități care vor fi văzute prin ochii copiilor lor joi, 26 octombrie, de la ora 21.15, la „Aici eu sunt vedeta” sunt, de această dată, Paula Chirilă, Aurelian Temișan și Mihai Gruia, fostul component al trupei Akcent. Fetițele lor le vor dezvălui secretele și le vor spune tuturor ce obiceiuri ciudate au acasă mama și tata.

Așadar, joi, în show-ul “Aici eu sunt vedeta”, prezentat de Dan Bittman, cântărețul, actorul și juratul de la “Te cunosc de undeva!” Aurelian Temișan vine alături de fiica sa, Dora (7 ani), actrița Paula Chirilă va fi însoțită de Carla (7 ani și jumătate), iar fostul membru al trupei Akcent, Mihai Gruia, vine împreună cu fetița sa cea mare, Ana (5 ani și jumătate).

Aici eu sunt vedeta 7833

“Habar n-am ce întrebări îi vor pune Dorei. Sunt sigur că răspunsurile pe care ea le va da vor fi o surpriză pentru mine”, spune Temișan.

“Mi-e teamă de ceea ce va spune Carla, pentru că ea, fiind atât de mică, nu se prea pricepe să țină un secret”, mărturisește Paula.

“În primul rând, aștept să văd cât de bine îmi cunosc copilul. Sunt sigur că o să dea cu totul alte răspunsuri decât mă aștept eu. Îmi doresc să ne distrăm. În fond, de asta am venit”, adaugă Mihai.

Cele trei echipe părinte-copil vor avea de trecut probe haioase și simpatice, în urma cărora vor fi declarați câștigătorii serii. Banii obținuți de echipa câștigătoare vor fi donați unor oameni care au nevoie de ajutor.

Ce vor răspunde Dora, Carla și Ana la întrebări precum: “Ce ți-a spus tati să nu spui despre el în emisiune?”, “La ce nu se pricepe mami deloc?”, “Ce îl obligă mami pe tati să facă în fiecare zi?”, “Ce nu știe nimeni despre tati?” sau “De care parte a corpului este mândră mami?”, telespectatorii Antenei 1 vor afla joi, 26 octombrie, de la ora 21.15, într-o nouă ediție a show-ului “Aici eu sunt vedeta”, prezentată de Dan Bittman.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.