Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Scriitorul Salman Rushdie, la Gaudeamus 2009

Editura Polirom este prezentă şi la această ediţie a Tîrgului de carte Gaudeamus cu o ofertă extrem de generoasă: peste 1000 de titluri, dintre care foarte multe sînt noutăţi apărute în colecţiile deja cunoscute. Editura Cartea Românească aduce la Gaudeamus peste 100 de titluri din următoarele domenii: poezie, proză, teatru, critică, istorie şi teorie literară, arte audio-vizuale, jurnal, memorii, corespondenţă, eseistică, publicistică.

Toate titlurile prezente la stand vor avea o reducere cuprinsă între 15-20 % – inclusă în preţ. La această ediţie a tîrgului, Polirom va aduce vizitatorilor şi peste 50 de titluri la promoţia „9, 99”. Toate evenimentele Polirom şi Cartea Românească vor avea loc la standul editurilor (stand 27, nivel 0), cu excepţia celor care au altă specificare.

Evenimentul toamnei 2009 îl constituie, fără îndoială, venirea scriitorului Salman Rushdie în România. Acesta va susţine o şedinţă de autografe, în cadrul tîrgului Gaudeaumus, miercuri, 25 noiembrie, începînd cu ora 18.00, la standul Automobile Dacia din Complexul Romexpo. Pentru a vedea programul lui Salman Rushdie în România, click aici.

Tot pentru o şedinţă de autografe se vor afla la standul Polirom şi Cartea Românească (standul nr. 27, nivel 0, Complexul Romexpo) Cristian Tudor Popescu, „Cuvinte rare” (vineri, 27 noiembrie, la ora 14.00) şi Mihaela Rădulescu, „Nişte răspunsuri” (sîmbătă, 28 noiembrie, la ora 13.00).

Volumul „Bărbatul şi moda” de Ovidiu Buta şi Adina Nanu, un dialog despre înfăţişarea masculină aflată în plin proces de transformare la începutul mileniului III, va fi lansat sîmbătă, 28 noiembrie, la ora 14.30.

Cele mai noi două titluri din colecţia „Plural”, „Despre doliu. Un an din viaţa lui Leron W.” de Mircea Mihăieş şi „Povara libertăţii. Antiteze, paradigme şi biografii moderne” de Mihail Neamţu, vor fi, de asemenea, lansate la Gaudeamus. Primul volum va avea lansarea joi, 26 noiembrie, ora 17.00, iar al doilea – duminică, 29 noiembrie, la ora 13.00.

Patru volume pe care Editura Polirom mizează la acest tîrg, cele mai recente din colecţia „Ego-grafii”, vor fi, de asemenea, prezentate vizitatorilor tîrgului: „Profeţii despre prezent. Elogiul morţii” de Nicolae Breban (vineri, 27 noiembrie, de la ora 15.00); volumul „Strada Revoluţiei Nr. 89”, coordonat de scriitorii Dan Lungu şi Lucian Dan Teodorovici (sîmbătă, 28 noiembrie, de la ora 15.30, după ce va fi dezbătut în aceeaşi zi, în direct, de la ora 12.00, în studioul TVR Cultural din cadrul tîrgului); „Ultimii eretici ai Imperiului” de Vasile Ernu (sîmbătă, 28 noiembrie de la ora 12.30), „Prin perdea” de Aurora Liiceanu, volum ajuns deja la al treilea tiraj, în mai puţin de două luni (sîmbătă, 28 noiembrie, de la ora 17.30).

Dacă v-a fost dor de Ştim şi Ştam, omuleţii fără chip din „Băiuţeii”, născuţi dintr-un borcan de muştar, Matei Florian vă invită să descoperiţi universul fantast din „Şi Hams Şi Regretel”, recentul roman apărut în colecţia „Ego. Proză”: sîmbătă, 28 noiembrie, ora 16.30.

Noi traduceri apărute în colecţia „Biblioteca Polirom” vor fi prezentate la această ediţie a tîrgului: „Pastorala americană” de Philip Roth (sîmbătă, 28 noiembrie, ora 18.30), „Omul duplicat” de José Saramago (duminică, 29 noiembrie, ora 12.00), „Muzică pentru cameleoni” de Truman Capote (joi, 26 noiembrie, ora 18.00), „Inamici publici” de Michel Houellebecq, Bernard-Henry Lévy (vineri, 27 noiembrie, ora 18.00), „Nici o privire”, de José Luis Peixoto (sîmbătă, 28 noiembrie, ora 17.00), „Băieţii de pe strada noastră”, de Naghib Mahfuz (duminică, 29 noiembrie, ora 12.30).

Editura Cartea Românească va lansa, printre altele, un nou titlu în Seria de autor „Daniel Bănulescu”: „Fugi din viaţa ta, revoltătoare şi slută, în cartea mea”: miercuri, 25 noiembrie, ora 17.00. De asemenea, romanul „Medgidia, oraşul de apoi” de Cristian Teodorescu va fi prezentat sîmbătă, 28 noiembrie, de la ora 18.00, iar volumul de poezie „spaţiu privat” de Elena Vlădăreanu va fi lansat tot sîmbătă, de la ora 15.00.

Pentru a vizualiza întegul program de evenimente Polirom şi Cartea Românească, click aici.

Tîrgul de carte Gaudeamus se află la cea de-a XVI-a ediţie şi se desfăşoară în perioada 25-29 noiembrie la Complexul Romexpo din Bucureşti.

Bucuresti, 23.11.2009

{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.